Eminescu si Blaga via Cervantes sau Dante
articol aparut in Cultura, nr. 190 din 0000-00-00» cultura » editorial
Autor: AUGUSTIN BUZURA
Vara aceasta a fost destul de putin poluata sonor întrucât alesii natiei si-au rezervat fortele pentru campania electorala care, iata, legal sau ilegal, a început. Sigur, au fost inundatii teribile, dar ele au intrat în firesc: primavara si toamna – inundatii, iar vara temperaturi mari si seceta. De suferinta oamenilor, de marile lor pierderi si dezamagiri se vorbeste mai putin, în schimb, cei ce viziteaza zonele respective în cizme noi de cauciuc se bucura de mare atentie, de parca aceste catastrofe au aparut anume pentru a le da lor sansa sa-si arate generozitatea si puterea de a compatimi. Tot din firesc face parte si reintrarea în atentia Justitiei noastre (atât de independente!) a „acuzatilor de serviciu“ din ultimii patru ani. Marile lovituri, dezvaluirile zdrobitoare ar trebui sa se faca în noiembrie, când, desigur, victimele nu vor mai avea timp sa se apere, dar ma îndoiesc sincer ca vor mai aparea nume noi. si ca, vreodata, se va pronunta vreo sentinta. Marii hoti, marii profitori si corupti nu lupta pentru putere politica, pentru pozitii înalte în ierarhia statului. Conform obiceiurilor postrevolutionare, în curând se vor înviora ong-urile, independente si ele, cele care îsi striga patetic nevoia de curatenie, dar în curtea celorlalti. De altfel, în asemenea confruntari nu dreptatea conteaza, ci umilirea adversarului si înfrângerea lui cu orice pret. Cândva, când adevarul va iesi la lumina, va fi prea târziu: sentintele au fost deja date demult în presa, deoarece pe la noi improvizatia si judecata epidermica sunt catalizatorii multor fapte politice. Modificam Constitutia dupa ambitiile unor oameni care, oricum, nu respecta nimic si nici nu au deprinderea de a duce un lucru la bun sfârsit. De fapt, nu ne putem astepta la altceva, din moment ce, de aproape doua decenii, toate institutiile statului de drept au fost subrezite si aduse la nivelul cel mai de jos al periferiei. Hoti, idioti, imbecili, corupti! Cam acestea sunt calificativele pe care le schimba demnitarii între ei. Treptat, s-a ajuns sa fie acceptata lumea pe dos, care s-a nascut dupa Revolutie: lumea suplinitorilor. Faptul ca presedintele si premierul îsi dau mâna sau îsi zâmbesc – e adevarat, foarte rar –, devine automat eveniment national, consemnat de toata suflarea gazetareasca.
Ca atâtea alte legi, si cea a votului uninominal a fost facuta sub presiunea celor ce n-au obiceiul sa gândeasca în perspectiva, sa analizeze consecintele acesteia pe termen lung. Deocamdata se cauta oameni cu popularitate din lumea artelor si sporturilor, caci în viata politica nu au aparut mari noutati, partidele gravitând cam demult în jurul acelorasi lideri, foarte putini. Aparitia altei generatii de politicieni a fost lasata, se vede, în seama bunavointei Celui de Sus. Asa cum adeseori s-a întâmplat, despre una s-a vorbit si alta a iesit: legea îi va ajuta pe vechii baroni locali sa-si pastreze locurile si, prin vot, sa-si întareasca pozitiile. În ceea ce priveste compozitia, Parlamentul cel nou va semana tot mai mult cu vechiul C.P.U.N., în care diletantii si veleitarii îsi dadeau cu parerea despre orice cu aceeasi tâfna si incompetenta. Enoriasii votului uninominal vor avea zile grele, cum n-au banuit când au pledat pentru o asemenea lege. Pâna atunci, poate tocmai din cauza linistii relative în care a trecut vara, au iesit în relief niste particularitati ce ar trebui sa ne înspaimânte. Cea mai evidenta este agresivitatea. Ea a devenit, se pare, principala componenta a aerului pe care-l respiram. Nu ma gândesc la cazurile pomenite cu insistenta de presa, cum ar fi cel al asistentei din Bistrita care a omorât cu sadism un biet copil, sau la incidentele de la Craiova, la înfruntarile periodice dintre diversele clanuri ale lumii interlope, ori la cele dintre suporterii echipelor de fotbal, ci la atmosfera generala creata si întretinuta de media si de asa-zisa clasa politica, incapabila sa ofere un program realizabil.
Toate prostiile spuse de cei câtiva patroni ai unor echipe de fotbal au o rezonanta nationala, la fel ca si prestatia prin diversele cluburi ale numeroaselor modele sau guriste, în schimb, o carte care face înconjurul planetei, un film sau un concert de anvergura trec neobservate. Shakespeare, Dostoievski, Blaga sau Rebreanu nu au nici un spor în fata unor nulitati ale momentului, ale caror ziceri sunt repetate cu aceeasi evlavie cu care citeaza bigotii din Biblie. Ne întrebam deseori de ce imaginea noastra, a românilor, nu este nici pe departe asa cum suntem prezentati. Pentru ca lumea vede ceea ce îi aratam noi. Or, de o vreme încoace, au fost ignorate catedrele românesti din marile universitati ale lumii, dialogul cu parteneri culturali de prestigiu, institutiile noastre de reprezentare limitându-se sa iasa pe piata cu anonimi ale caror „opere“ nu au nici o legatura cu identitatea noastra spirituala. Nu de putine ori acestia dau drept arta ceea ce gasesti din belsug pe garduri sau în diverse lacasuri sanitare. Altfel spus, experimente „de viata scurta“, cum le numea Octavio Paz, demult consumate în lume. Diplomatii nostri culturali, pur si simplu, nu vor sa aiba de a face cu spiritele noastre tutelare. Am auzit recent nedumerirea, altfel bine jucata, a unui functionar angajat sa se ocupe de promovarea culturii române în lume: „Pe cine mai intereseaza astazi Lucian Blaga, Corneliu Baba sau mânastirile din Moldova etc?“ Dar s-a încercat, oare, sa se verifice daca intereseaza sau nu? Prin forta împrejurarilor, am petrecut multa vreme la Viena, unde, printre altele, am observat ca Mozart, prezent peste tot, inclusiv pe celebrele cutii cu ciocolata, nu dauneaza prestigiului Austriei, dimpotriva! Ar dauna, oare, imaginii noastre un Blaga, un Eminescu, alaturi de alti mari creatori ? Nu am nici o îndoiala ca la fel ar fi spus subtilii nostri compatrioti despre Ionesco, Eliade sau Cioran daca acestia ar fi avut nesansa sa ramâna aici: „pe cine mai intereseaza… ?“. Promovând falsele valori, vânzând pitici pe post de uriasi, nu trebuie sa ne miram ca strainii nu observa uriasii nostri. Din cauza unor semidocti care, în toate oglinzile, au ajuns sa se vada doar pe ei însisi, riscam sa devenim în ochii lumii o populatie oarecare. Suntem, din nefericire, mai izolati decât în cele mai negre zile ale comunismului fiindca ne-am lasat în seama unor impostori cu ifose, care reduc totul la putina lor pricepere. Am sentimentul ca legatura cu Europa o pastram doar prin intermediul inspectorasilor de la Bruxelles. scoala, cu desavârsire ignorata, a fost lasata la mâna suplinitorilor si veleitarilor. În cartile de scoala au patruns televedetele culturale si politice. Pe vremea Raposatului manualele scapau doar cu un portret si un citat din operele acestuia. Acum, în schimb, textele unor oameni ai clipei au avansat în interiorul cartii, sunt propuse ca modele de comunicare si de gândire... politica. Altminteri, si de data aceasta lumea este îndemnata sa-si puna sperantele în viitorii alesi. Dar faptul ca numeroase scoli nu pot primi aviz de functionare, ca fiii celor cu mijloace materiale modeste nu pot ajunge în facultati, ca anual 30 de mii de oameni se îmbolnavesc de tuberculoza, ca analfabetii sunt de ordinul milioanelor arata adevarata stare a tarii din acest moment. Prin urmare, vom alege din ceea ce avem si avem exact ceea ce semanam zilnic prin toate canalele media. Sper ca odata si odata se va întelege ca o tragedie nu poate fi jucata la nesfârsit cu actori prosti de comedie.
Satui de circ, românii viseaza o victorie adevarata, care, din motivele pomenite, întârzie. Pâna atunci, ei sarbatoresc orice: un gol marcat unei echipe straine, o vorba buna despre noi spusa în treacat de vreun strain, un os de sfânt, o apa binefacatoare. si când vor observa ca succesele adevarate nu apar, se vor duce în continuare în alte spatii, unde vor descoperi ca sfintii si valorile sunt pe locurile ce li se cuvin. Vor ajunge, poate, la Eminescu si la Blaga dupa ce îl vor fi învatat obligatoriu pe Cervantes sau pe Dante.