Literatura în imaginarul elevilor (II)
articol aparut in Cultura, nr. 188 din 2008-08-28» cultura literara » Texte si contexte
Autor: CONSTANTIN COROIU
Motto: „Dionis purta haine postume“
O pondere pe masura o au în culegerea de „perle“ a profesorului de limba si literatura româna, Constantin T. Ciubotaru, din care voi cita si astazi, marii clasici: Eminescu, Creanga, Caragiale, în ceea ce-l priveste pe primul începând chiar cu data nasterii: „Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850 si imediat taica-su l-a si înscris direct în clas a III-a la Cernauti, unde a debutat în lacrimile profesorilor de gimnaziu“.
Un roman care a dat si dã mult de furcã elevilor este „Baltagul“, mai ales personajul central, Vitoria Lipan. Ea „se îmbracã în haine bãrbãtesti
pentru a da valoare literarã romanului. Desi
nestiutoare de carte, ea nu era analfabetã:
stia sã citeascã sufletele
oamenilor“.
Dar sa trecem la opera, în comentarea careia apar si creatii în versuri puse pe seama poetului. De pilda „Pe lânga plopii fara sot“: „El era suparat ca ea n-a aparut printre gratii si nu a aparut acolo pentru ca asa sunt femeile, cu motiv (...) Afara e o natura cu pasarele. Borta cerului era senina, codru îi raspundea cu versuri, copacii încep a se dezbraca de frunze, natura este descrisa pe un ton vesel, codrul e betegit, satul înmormântat doarme, fetele inculte cred în superstitii neadevarate asa cum reiese din versurile: „Pe lânga plopii fara sot/ Stam acasa si priveam/ Cum luna trece printre ram/ si eu la tine ma gândeam“.
Oricum, sa recunoastem, e mai multa poezie aici decât în textele manelelor.
„Floarea albastra“ sfârseste rau tocmai când am fi putut spera ca ceva din suavitatea ei va fi salvata: „Cei doi faceau dragoste pe o floare de romanita (care daca se numeste musetel, e planta medicinala) si din când în când îi smulgeau câte o petala, ca sa vada daca iese cu sot, ori far'de, adica se iubeau sau nu. Tânarul care iubea acea Floare albastra îi asculta minciunile. Dragostea este însirata pe un fir de romanita. Poezia se sfârseste dulce: vor dormi sub râuri batrâne si Floarea albastra a valurilor va cadea peste ei. Floarea albastra este o epava lirica“.
În „Luceafarul“- „inspirat din basmul Miron si frumoasa fara par“, lucrurile par a fi, paradoxal, mai clare: „Scrâsnind din dinti, Luceafarul cersea o ora de dragoste pamânteasca. N-a primit-o si a devenit ateu!“ În alta varianta, el „obtine o ora de întâlnire cu Catalina, dar tocmai atunci ea era ocupata cu Catalin“. Totusi – „Catalin si Catalina dupa numai câteva Convorbiri literare schimbate între ei, s-au iubit caci pâna atunci între cei doi s-a dus o adevarata lupta de dragoste“. Cu toate acestea, „Luceafarul este o poezie de dragoste esuata“, iar, „Din poem se vede ca Eminescu e bolnav de misoghinism. Boala i se accentuiaza spre batrânete“.
Daca „Luceafarul“ este comentat astfel, ce sa ne mai miram de actualizarea la care este supusa „Sara pe deal“:
„...taranii se întorc de la ceapeu, popii bat toaca, iar oamenii înainte de a se culca, desi obositi, tot mai fac câte ceva, dar dragostea triumfa! Valea-i în fum, datorita copacilor trasniti si a dangatului de clopot. Atunci satul devine centrul pamântului“.
În confuzia totala de planuri, de sensuri, de termeni si puncte de vedere apar din când în când câte o propozitie, o imagine surprinzatoare, de tipul: „Dionis purta haine postume“.
Înainte de a trece la Creanga, sa poposim o clipa la subcapitolul Titu Maiorescu, care „înfiinteaza la Iasi o societate pentru junii tarani care vor veni aici sa învete: Creanga, Eminescu, Slavici si altii“. Cât despre Caragiale, Maiorescu „îl îndeamna sa i-o sustraga pe Veronica Micle lui Eminescu. Acesta, mare gagicar, se stie ca reuseste iar Eminescu înnebuneste cum va si muri“.
La întrebarea: cum apare scoala în viziunea parintilor lui Creanga? sunt evocate, chipurile, controversele dintre parintii lui Nica a lui stefan a Petrei pe aceasta tema, tatal – „vorbind folcloric: „Mai taci dracului din gura“, iar tot cu referire la „Amintirile din copilarie“ se face precizarea absolut stupefianta în acest context: „Furoul a fost descoperit si purtat dupa 1900...“ Privind legatura acestui fapt, admitând ca el ar fi real, cu „Amintirile“, argumentul elevului este de o logica implacabila: „Are (legatura – n. mea), ca Smarandita plângea de sarea camesa, nu furoul de pe ea“...La o alta întrebare, formulata nu prea fericit – „De ce credeti ca partea a IV-a din «Amintiri» a ramas neterminata?“, raspunsul a fost: „Pentru ca autorului a început sa-i miroase a catrinta“. Un enunt privind locul unde se afla faimoasa bojdeuca (cea mai vizitata casa a unui scriitor român si primul muzeu memorial din România, înfiintat în urma cu 90 de ani) vadeste incapacitatea de a distinge între fictional sau, în acest caz, autofictional si real: „Casa lui Creanga, numita bojdeuca, era în valea unui deal, pe lânga Cetatea Neamtului, pustie de te fulgera groaza si trasnita de ruinele spalate de apa curata ca cristalul a Ozanei“.
Ion Luca Caragiale este „primul mistocar national“, caruia „i-a placut sa scrie scrisori, pe care le pierdea si pe care le gasea la dusmanii politici“.
„O noapte furtunoasa“ devine „O noapte furioasa“, care „a luat nastere ca urmare a invidiei lui Caragiale fata de societatea burgheza, dar ea are un deznodamânt fericit: Chiriac se casatoreste cu Veta, Dumitrache cu consoarta sa, iar Rica ramâne plin de jargoane“. În D'ale carnavalului, „actiunea se deruleaza la Lasata Secolului, când Caragiale, daca ar fi trait, ar fi avut aceeasi vârsta cu tata“.
Câteva caracterizari ale personajelor lui Caragiale sunt de retinut: „Lefter, bolnav de asa-numitul fenomen al dezumanizarii, îsi pierde echilibrul si intra într-o criza dementa de lunga durata!“; „Trahanache are un automatism: „Ai putintica rabdare“„ ; „Zoe, consoarta familiei, îsi pierde onoarea în piesa, dar nu-i nimic, în final se cânta“; „Catavencu avea un papagal ortopedic. Dandanache rastoarna actiunea piesei cu fundul în sus“; „Catavencu a facut prima constitutie locala. Ea a fost tiparita în «Vocea patriotului rationale»“; „Prin Gagamita, Caragiale a demascat falsa ierarhie a celei mai înalte societati Cioclopedice contemporane“.
Daca Macedonski „e singurul poet care-si imagineaza ca moare pauper si-i martor la ceremonialul personal de înhumare“, Bacovia este „poetul care a trait anonim si a murit sub pseudonim“.
Un roman care a dat si da mult de furca elevilor este „Baltagul“, mai ales personajul central, Vitoria Lipan. Ea „se îmbraca în haine barbatesti pentru a da valoare literara romanului. Desi nestiutoare de carte, ea nu era analfabeta: stia sa citeasca sufletele oamenilor“. Observatie excelenta! În viziunea altui elev, prezentat la examenul de capacitate: „Vitoria a fost conceputa de M. Sadoveanu în 1930 exact asa cum se proceda în transhumanta româneasca“. În fine, o descriere ceva mai ampla a eroinei: „Femeie de la munte, Vitoria umbla îmbracata dupa traditie, purta basma, cojoc, ie si catrinta. Iarna avea ciorapi albi, de lâna împletiti în opinci de casa si nimic altceva. Prin felul cum încaleca si calarea cu calul între picioare, ea avea ceva de barbat. Când s-a aflat ca a ramas vaduva, barbatii o întepau cu vorba, dar si ea-i cam împungea“.
Se cuvine sa venim pe firul istoriei literaturii române si ceva mai aproape în timp: „Geo Bogza a înfiintat laptele praf la fabrica «Raraul», iar „poezia lui Nichita Stanescu a fost inventata în Franta si e de mirare cum a ajuns la noi“. Închei cu acest comentariu la cea mai cunoscuta si studiata poezie, de-a lungul multor decenii, a lui Mihai Beniuc:
„Marul de lânga drum este simbolul copacului socialist si patriotic, care se hraneste cu sucul tarii. Poetul e ca marul nascut în totalitatea libertatilor comuniste, adica fara gard si raspundere. Este singurul poet comunist care are curajul de a recunoaste partinic ca iubeste fecioarele care au mere rosii“.
Parca as citi din „Literatura româna sub comunism“! Numai ca textul pe care l-am reprodus este mult mai revelator. Oricum, de ce n-as prefera hazul involuntar, de o înduiosatoare candoare si gratuitate de acest gen, alegatiilor stupide si fortarilor ridicole de usi deschise ale unor critici