Prin imagine, la cârma Europei
articol aparut in Cultura, nr. 186 din 2008-08-14» cultura europa »
Autor: CRISTINA DOGOT
Institutia Presedintiei Consiliului Uniunii Europene nu este una despre care sa se poata afirma ca are „vechime“, daca punctul de reper este unul de tip macro-istoric, dar din perspectiva evolutiei unitatii europene se poate spune ca deja are o traditie, îndeosebi daca se ia în calcul faptul ca membrii fondatori se pot lauda cu câte 12 (Franta si Germania) sau 11 (celelalte patru state fondatoare) asemenea participari la conducerea afacerilor europene. Începând cu Tratatul de la Roma, care o inaugureaza, Presedintia Consiliului va trece prin etape distincte, mai mult sau mai putin spectaculoase, în functie de provocarile carora a trebuit sa le faca fata. Astazi, provocarile la adresa Uniunii (în sens generic) s-au schimbat, atât ca substanta cât si ca arie de cuprindere, în paralel cu modificarile intervenite în alte institutii si organisme ori în legislatia europeana, pe de o parte, si în cadrul extern al Uniunii pe de alta parte.
...simbolurile utilizate se doresc a fi în acelasi timp „politice si populare“ si au rolul de a evidentia legãtura foarte puternicã dintre Franta si Uniunea Europeanã.
Este deja un loc comun faptul cã functia prezidentialã europeanã reprezintã pentru statele membre ocazia de a-si dovedi capacitãtile administrative si decizionale.
Nu întotdeauna însa exercitarea acestei atributii a fost si un exercitiu de imagine atât de important cum este astazi, chiar daca înca de la început statul care a detinut Presedintia a reprezentat „imaginea“ comunitatii europene, o interfata a acesteia în relatiile cu tertii. Presedintia Consiliului, care în România (viitoare detinatoare a acestui rol în a doua parte a anului 2019) pare sa prezinte importanta îndeosebi prin momentele festive ale inaugurarii si finalizarii mandatului, reprezinta pentru statele implicate o modalitate de a face lobby pentru proiectele europene pe care urmaresc sa le propuna sau sa le realizeze si, de ce nu, o modalitate de sporire a propriei vizibilitati politice într-o Europa în care tendinta este aceea de a transfera cote cât mai mari ale politicului de la cadrul national catre cel european. Iar pentru a argumenta aceasta afirmatie, gratie faptului ca tehnica ne permite, cea mai eficienta metoda a fost aceea a accesarii portalului care gazduieste Presedintia Europeana, respectiv a site-urilor fiecarui stat care a exercitat acest rol în ultimii patru ani (inclusiv a.c.), si anume Luxemburg, Marea Britanie, Austria, Finlanda, Germania, Portugalia, Slovenia si, actualmente, Franta. Comparatia va fi oarecum asimetrica, pentru ca pâna în prezent doar un stat fost comunist, Slovenia (daca nu tinem seama si de cele cinci landuri ale Germaniei de Est care au devenit membre ale Uniunii dupa reunificare), a ajuns în pozitia prezidentiala europeana. Aceasta deficienta va fi însa depasita prin chiar nivelul abordarii, pentru ca principalul element al comparatiei îl va constitui modul în care statele vizate s-au identificat cu rolul pe care l-au îndeplinit la nivelul simbolisticii utilizate, si nu vom avea deloc în vedere o comparatie a sarcinilor si problemelor cu care acestea s-au confruntat sau a rezultatelor pe care le-au obtinut. si mai precis vorbind, ceea ce va prezenta importanta va fi logo-ul, imaginea asociata de catre statul în cauza cu perioada în care urma sa-si exercite mandatul prezidential european. Logo & Logo Facând chiar si numai o observatie superficiala este vizibil faptul ca simbolurile utilizate de prezidentialii statali europeni pot fi plasate în doua categorii: cele care doresc sa atraga atentia adresându-se cu precadere emotionalului (Marea Britanie); cele care doar încearca sa reflecte, de o maniera proprie, o conjunctie între identitatea nationala si cea europeana (Luxemburg, Germania, Franta) si cele care afiseaza un simbol care la prima vedere pare a fi complet neutru (Austria, Finlanda, Portugalia). Un loc aparte poate fi acordat Sloveniei, care a preferat sa functioneze cu doua simboluri, unul grafic, aparent neutru, si un text în limba engleza, „I FEEL SLOVENIA“, vizând în mod direct emotionalul. Pentru Luxemburg, Germania si Franta interpretarea este relativ simpla: asocierea stilizata a diferitelor simboluri si a drapelelor nationale si a celui european, cu scopul de a dovedi o juxtapunere a valorilor celor doua niveluri, o egalizare calitativa a celor doua planuri. Importante sunt însa si mesajele pe care încearca sa le transmita statele în cauza: Germania nu ofera nicio explicatie pentru logo-ul afisat, dar foloseste toate culorile si simbolurile nationale si europene; Luxemburg îsi caracterizeaza logo-ul ca fiind „usor de recunoscut si memorat, simplu, modern, dinamic, demn“, fara a face nicio referire directa la problematica europeana, pe care o putem astfel considera implicita mesajului vizual; Franta îsi construieste „identitatea vizuala“ în doua planuri paralele, unul principal, continând simboluri oficiale nationale si europene, si unul secundar, compus din culorile drapelelor statelor membre si care face referire la multitudinea si diversitatea limbilor europene. Conform explicatiilor oferite de oficialii francezi simbolurile utilizate se doresc a fi în acelasi timp „politice si populare“ si au rolul de a evidentia legatura foarte puternica dintre Franta si Uniunea Europeana, al angajamentului în slujba „interesului general european“. Este evident, pentru toate aceste state, ca accentul cade pe un mesaj transmis nivelului de perceptie rational, încercând sa induca, într-o maniera cât mai personalizata, un nivel de egalitate calitativa dintre cele doua planuri, national si european, si sa estompeze astfel mesajul emotional pe care îl poate produce afisarea simbolurilor nationale. Dintre statele care par a adopta o identitate vizuala neutra, Austria este cea care de fapt se încadreaza mai putin în aceasta categorie, prin combinarea elementelor nationale europene (culorile drapelelor, asezate în ordine geografica, dinspre Vest catre Est) cu simbolul national si cel european (abrevierile EU si AT), considerând ca printr-un cod de bare multicolor se poate sublinia cel mai bine diversitatea, specificitatea, multiculturalismul european, precum si dinamismul Uniunii Europene. Ceea ce se poate considera specific acestui logo este faptul ca nu reuseste sa directioneze catre mesajul european decât în secunda doi, ceea ce nu îi diminueaza însa, ci dimpotriva, îi amplifica efectul si îl face foarte usor de retinut (faptul ca instrumentul, recipientul prin care se transmite mesajul – codul de bare – face parte din cotidian, prin încarcatura sa comerciala, faciliteaza transmiterea mesajului). În ceea ce priveste Finlanda si Portugalia, identitatea vizuala adoptata de acestea nu reflecta nici mesajul european si nici cel national, parând a fi o creatie pur electronica, reflectând un joc de culori si de forme ce pare a avea o valoare pur estetica si complet în afara oricarui mesaj clasic pro-european. Oficialii finlandezi sustin însa ca imaginea asociata rolului de prezidentiali europeni se inspira din peisajul nordic (verdeata padurilor, albastrul apelor si crestele muntilor) si doreste sa transmita dinamica schimbarilor care se petrec în cadrul Uniunii Europene, precum si aspiratia catre unitate si cooperare cât mai larga în interiorul Uniunii. Simbolistica imaginii propuse sugereaza, în viziunea oficiala finlandeza, cresterea si dezvoltarea, valorile comune europene, asumarea unei anumite directii dar si transparenta specifica finlandezilor, lipsa prejudecatilor acestora si dorinta sincera de a asuma proiectul european. În lipsa explicatiilor, aceste asocieri ar fi însa destul de dificil de realizat, cam în aceeasi situatie regasindu-ne si în cazul Portugaliei, care si-a ales ca logo o „floare albastra“ cu un design electronizat (si pe un fundal muzical la fel de neutru), imposibil de asociat, la prima vedere, cu ceva specific national sau european (prin culoare, eventual, poate duce cu gândul catre simbolistica europeana). Semnificatia nu lipseste însa, floarea albastra simbolizând „contemporaneitatea portugheza“, adica „modernitatea, armonia, marea, transparenta si deschiderea catre viitor“, precum si, prin dispunerea concentrica a petalelor, contributia singulara a fiecarui stat la constructia europeana, iar prin asocierea de culori diferite fiecarei petale, deschiderea si dorinta de colaborare cu fiecare stat membru. Portugalia si-a mai creat si o imagine de rezerva, constând în expresia grafica abreviata a rolului prezidential, utilizabila, conform afirmatiei oficialilor portughezi, pentru promovarea site-ului prezidential portughez sau atunci când ar interveni lipsa „de spatiu de imprimare sau de timp de lectura“. I feel Slovenia Între emotional si rational se afla Slovenia, care, la nivel imagistic a ales o floare de stejar ultra-stilizata si foarte greu recognoscibila, simbol al „soliditatii, perseverentei si caracterului indestructibil al slovenilor, un popor care rezista linistit presiunilor si ia decizii rationale“. Prin analogie, privitorul trebuie sa ajunga si la calitatile lemnului de stejar, materie prima pentru confectionarea butoaielor, în care vinul va capata un plus de noblete a gustului. Aflam însa imediat ca aceasta simbolistica este doar una superficiala, pentru ca respectiva floare de stejar contine în reprezentarea sa cinci elemente esentiale: focul, pamântul, aerul, apa si spatiul, fiecare interpretat în strânsa legatura cu spatiul sloven. Astfel, focul, reprezentat prin culoarea galbena (si o forma stelar-europeana) trebuie sa ne duca cu gândul la „dinamismul si energia unui stat tânar si modern, aflat în asteptarea viitorului, gata sa se confrunte cu noi provocari“. Focul-stelar sta „pe genunchii“ muntelui Triglav (simbol national al Sloveniei, în general, si al pamântului, al determinarii si al reusitei în cadrul imagistic analizat), pozitie ce trebuie sa faca Uniunea Europeana sa se simta în siguranta în timpul presedintiei slovene. Apa, simbol al misterului si al profunzimii posesoare de întelepciune, sugereaza „profunzimea patrimoniului politic, economic si cultural sloven si potentialul acestuia“. Iar oficialii sloveni nu uita sa o mentioneze si ca un simbol al igienei. Aerul, reprezentat prin spatiul alb (gol?) al logo-ului, amintind de „aerul proaspat si pur sloven, simbolizeaza potentialul intelectual al Sloveniei, dorinta acesteia de a se confrunta cu provocarile, foamea sa de dezvoltare si progres“. Ultimul element al imagisticii slovene îl constituie eterul, simbol al impalpabilului si astfel al libertatii si al valorilor spirituale, în cadrul logo-ului sloven sugerând „orientarea ecologica traditionala a Sloveniei“. Luate în ansamblu însa, aceste elemente sugereaza, în opinia oficiala slovena, „deschiderea, dinamismul, ambitia si armonia naturala“. Este evident, în cazul Sloveniei, accentul pus pe elementul national (perceptibil, în cadrul imagistic, numai daca facem apel si la explicatiile oferite de creator si oficiali), si mai ales faptul ca istoria foarte recenta a statului mai constituie înca un element important în discursul public si politic si, cu siguranta, si în mentalul colectiv sloven. Termenii generici de „provocari“ sau de „presiuni“ la care trebuie sa faca fata „tânarul stat“ poate constitui o dovada a nelinistilor care înca mai domina societatea slovena... În aceeasi „cromatica“ mai poate fi evidentiata si utilizarea termenului de „popor“, evitata în discursul public occidental, dar care în spatiul central-est european înca mai asigura o cale de acces si un mijloc de a capta atentia si bunavointa, în anumite momente, a cetateanului, aflat atât în postura de alegator cât si de simplu receptor al unui mesaj public sau politic, cu continut legat atât cadrul national cât si de cel european. Dorinta de impunere, de a capata vizibilitate, se face simtita si prin apelul la un cuvânt care are pretentii de universalitate la nivel de vocabular, love, evidentiat în sintagma „I feel Slovenia“ din dreapta paginii web. Fara a aduce vreo acuzatie de rea-intentie Sloveniei, nu ne putem abtine sa nu ne gândim la faptul ca dragostea este perceputa ca un sentiment care se caracterizeaza prin faptul ca nu tine cont de defectele, de lipsurile, de minusurile reale sau aparente ale partenerului... Probabil ca aceasta este atitudinea (o vreme sigur a fost) dezirabila fata de estul european din perspectiva est-europeana: mai întâi trebuie iubit (pentru suferintele sale), si abia mai apoi, daca va fi cazul, si analizat... Ordinul lebedei Surpriza a constituit-o însa Marea Britanie, al carei logo poate fi considerat cel putin surprinzator daca nu emotionant: douasprezece lebede zburând în unghi. Semnificatia, conform explicatiilor oferite de catre oficialii britanici, este multipla: numarul corespunde stelelor de pe drapelul Uniunii Europene, în timp ce prin reprezentarea în formatie de zbor se subliniaza necesitatea orientarii, a directionarii si în acelasi timp a colaborarii (pentru lebede în zborul lor real, dar si pentru statele europene implicate în procesul unifiant). Dincolo de întrebuintarea sa britanico-europeana, lebada, pasarea preferata a zeitei Venus, este considerata un simbol al sinceritatii, al romantismului, o reprezentare a gratiei si a libertatii, un simbol al nobletei, atât ca blazon cât si la nivel comportamental (în Prusia secolului al XV-lea se acorda asa-numitul Ordin al Lebedei, celor care se îngrijeau de soarta celor saraci, bolnavi sau raniti). Chiar daca privitorul nu cunoaste toate aceste sensuri subsidiare, imaginea unei lebede, chiar si stilizata, nu poate sa nu provoace sentimente dintre cele mai pozitive, chiar daca explicatiile oficiale oferite logo-ului britanic nu se refera si la aceste aspecte. Daca privitorul mai cunoaste însa, chiar si la un nivel sumar, istoria Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene, probabil ca îi va fi mai greu sa asocieze prezenta acestui stat în cadrul unional cu simbolurile uzuale acordate acestei reprezentante a oviparelor. Desigur, nu i se poate reprosa nimic Marii Britanii relativ la ultimele doua proiecte europene, cel constitutional si cel al Tratatului de la Lisabona, pentru ca aceasta (alarmata de esecul înregistrat de alte state în adoptarea respectivului act normativ) a anulat referendumul în primul caz si l-a ratificat deja pe cel de-al doilea. Dar mai sunt înca prezente în memorie, cel putin pentru cei initiati în problematicile constructiei europene, atitudinile Marii Britanii fata de Politica Agricola Comuna sau fata de prevederile initiale ale Tratatului de la Maastricht. Este deja un loc comun faptul ca functia prezidentiala europeana reprezinta pentru statele membre ocazia de a-si dovedi capacitatile administrative si decizionale, dar realizarea în bune conditii a obiectivelor depinde în foarte mare masura de foarte multi factori, si mai ales de potentialul de resurse umane implicat în respectivul proces (atât de scurt!), la un moment dat. Reusita depinde, desigur, într-o masura mai putin cuantificabila în parametrii uzuali, de sprijinul pe care un anumit stat îl poate obtine în demersurile sale de la statele partenere sau de la cele care au interese diferite dar care, în anumite conditii, sunt dispuse la consens. Într-o era a imaginii încarcate de simboluri succesul depinde, de asemenea, si de mesajul pe care statul aflat în pozitie de co-decident, reuseste sa îl transmita... Acest mesaj poate functiona însa, uneori, ca muzica dodecafonica pentru un ascultator de „as da zile de la mine“ (în orice varianta lingvistica). Desigur, nu este vina mesajului...