ICR, un „cuib“ de securisti?
articol aparut in Cultura, nr. 186 din 2008-08-14» cultura polemica »
Autor: ILARION TIU
Recentul scandal legat de „securistii“ invitatati sa conferentieze la scoala de vara „Germania si România: Transferuri academice, culturale si ideologice“, organizata între 19-25 iulie 2008 de Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu“ din Berlin, dovedeste haosul deplin pe care l-a instaurat Horia-Roman Patapievici în institutie. Înca o data, „intelectualul cu papion“ ne-a aratat cât de duplicitar este, schimbându-si opiniile anti-comuniste în functie de interesele gastii pe care si-a creat-o, pe banii statului, la ICR.
De unde si pânã unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunistã?!? Unde sunt cele trei-patru cãrti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gãsit nici o editurã care sã-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“?
Daca în decembrie 2006 tipa de la balconul Parlamentului sa „luam act“ de faptul ca tinerii peremisti vor sa-l cotonogeasca, pe el, moralul, care condamnase comunismul prin semnatura pusa pe „Raportul Tismaneanu“, saptamânile trecute nu mai era la fel de vehemnt împotriva „fostilor“. si-a dat arama pe fata cu ocazia scandalului provocat de scrisoarea deschisa a Hertei Müller catre directorul ICR, aparuta în ziarul „Frankfurter Rundschau“ pe 17 iulie, în care scriitoarea germana de origine româna îi reprosa lui Patapievici iresponsabilitatea de care da dovada în gestionarea imaginii României în strainatate, prin promovarea unor oameni compromisi ca urmare a relatiilor din trecut cu Securitatea: „Dupa cum reiese din programul Institutului Cultural Român, vor veni la „Academia de vara“ a ICR Berlin în aceasata luna Andrei Corbea-Hoisie si Sorin Antohi. Antohi este chiar «directorul» acestui colocviu. Este scandalos faptul ca România se prezinta în Germania cu aceste doua persoane care pe timpul dictaturii au lucrat cu Serviciul de Securitate român“. În fata acuzelor scriitoarei nominalizate la Premiul Nobel, Horia-Roman Patapievici s-a trezit dintr-o data adeptul partialitatii în cultura, sustinând în doua articole publicate în „Evenimentul Zilei“ ca ICR nu este un „jandarm al ideilor“: „De când conduc aceasta institutie (ianuarie 2005), ICR nu a manifestat nici un fel de partizanat, nici politic, nici ideologic, nici artistic, nici amical si, as adauga, nici moral. Dimpotriva, a observat o stricta neutralitate: dovada evantaiul extrem de larg de artisti si formule artistice, care a caracterizat programele sustinute de ICR“ („Evenimentul Zilei“, 22 iulie). Asta-i buna! Horia-Roman Patapievici manager cultural, nu instigator la izolarea scriitorilor care au activat înainte de 1989! Sa fim seriosi, râd si curcile, vorba taranului român. Facând o rotatie de 180 de grade fata de vechile principii, Patapievici este dispus acum sa-i ierte pe „turnatorii la Secu'“ de toate pacatele, desi pe când era membru al Colegiului CNSAS tuna si fulgera împotriva lor: „Ce facem cu informatorii care nu sunt de resort penal? Informatorii care nu ocupa functii oficiale în stat si care si-au recunoscut colaborarea cu Securitatea (de bine de rau ori total; cu demnitate ori ba; deschis ori piezis; sincer ori arogant; etc.)? Le restrângem drepturile? Îi discriminam social? Îi trimitem la „munca de jos“? Îi izolam? Daca sunt scriitori, le interzicem dreptul de semnatura? Ce trebuie sa le facem, noi, virtuosii, lor, pacatosilor?“ („Evenimentul Zilei“, 24 iulie). Oare ce comentariu ar fi avut Horia-Roman Patapievici daca cel pus la zid de Herta Müller ar fi fost un inamic al lui Traian Basescu si nu prietenul dumnealui, Sorin Antohi? Ar fi fost la fel de tolerant, de „open minded“? Dupa cum era logic, nici un intelectual serios nu s-a aruncat sa-l ia în brate pe Patapievici în acest scandal, având în vedere ciudata flexibilitate a opiniilor dumnealui despre Securitate. Ca sa nu-si lase prietenul singur la ananghie, Vladimir Tismaneanu s-a grabit sa-i ia apararea din America, printr-un editorial publicat tot în „Evenimentul Zilei“ (30 iulie). Asemenea directorului ICR, Tismaneanu a facut stânga-mprejur fata de „principiile morale“ expuse în „Raportul de condamnare a comunismului“ din 2006, considerând ca fostii delatori nu sunt chiar asa de rai, daca-i sunt prieteni apropiati, ca Sorin Antohi, spre exemplu. „Ce putem spune despre oameni care se bucura de recunoastere stiintifica internationala, precum Sorin Antohi ori Andrei Corbea-Hoisie?“, se lamenta Vladimir Tismaneanu în respectivul articol. Care „recunoastere stiintifica intrenationala“, când Antohi a fost dat afara de la CEU Budapesta cu un sut în dos, pentru ca-si falsificase CV-ul? Tismaneanu nu s-a oprit aici, relatându-si mai departe opiniile despre cum ar trebui sa functioneze ICR-ul. „Culmea“, tocmai dupa descrierea facuta de Horia-Roman Patapievici în editorialul din 22 iulie: „În functie de reguli de competitie academica, nu pe baza de biografie politica... Nu cade în sarcina ICR sa-i elimine (pe fostii informatori, n.n.) din competitie. ICR nu este tribunal moral“. Ciudate fraze, daca ar fi sa lecturezi concluziile „Raportului Tismaneanu!“. Însa, pentru a-l apara pe Patapievici, merita sa-ti ignori propriile „expertize“, platite cu fonduri „la discretie“ din bugetul statului de catre Traian Basescu! Este totusi destul de grav ca „formatorii de opinie“ din domeniul cultural au tacut în acest scandal, fie ca s-ar fi exprimat pro sau contra lui Patapievici. România nu mai este sub „regim criminal comunist“, intelectualii putându-se exprima liber fata de orice problema. Se tem oare ca domnul Patapievici le va închide robinetul la anumite fonduri publice pe care Traian Basescu i le-a pus la dispozitie în 2005, prin numirea la conducerea ICR? Intervievata de „Jurnalul National“ pe tema „scrisorii deschise“, Herta Müller a atins si problema pasivitatii intelectualilor fata de problemele actuale ale României: „Ce fac intelectualii din România? De la mine trebuie sa aflati ce trebuie facut? Întrebati-i pe ei! Cartarescu, Nora Iuga, sunt zeci de persoane care au un nume în viata publica. Uitati, Caramitru – si el a venit la Berlin si recita poezie în cadrul Academiei de vara. si minunatul Johnny Raducanu a venit. Dar de ce vin cu astfel de persoane? De ce nu-i deranjeaza pe ei asta? Întrebati-i pe ei! Situatia este ca eu trebuie sa ma explic, în timp ce ceilalti pe care nu-i intereseaza n-au nici un fel de parere si nu-i întreaba nimeni nimic. Pentru România este o normalitate situatia în care se afla. Nici nu-si da seama ca nu este cum trebuie. Ca românul s-a obisnuit iarasi sa se fereasca. Nu va dura mult si iarasi vor trai cu frica-n sân! Ca astia se orienteaza. Nu stau unde sunt, merg mai departe...“. Privitor la puterea de orientare a unor „smecheri culturali“, Horia-Roman Patapievici poate fi desemnat campion al categoriei. Putini îsi mai aduc aminte cum si-a facut fiul cominternistului Dionis Patapievici intrarea în „lumea buna“ a intelectualitatii „anticomuniste“ dupa 1990. Jurnalul Monicai Lovinescu face câteva lamuriri în acest sens, însa dezvaluie si fraudele grave la care a apelat „omul cu papion“ pentru a fi bagat în seama! La 8 noiembrie 1992, raposata Monica Lovinescu noteaza: „...A doua surpriza cu tânarul Patapievici, care vine luni seara sa cinam împreuna. V. îl descoperise cu înmarmurire în „Contrapunct“ – mai ales prin eseurile sale despre Cioran si Eliade. Cultura extinsa, talent, originalitate. Îl credeam dupa texte estetizant si important. Existau riscuri sa fie chiar infatuat. si deodata descoperim un tânar (are 35 de ani si pare cu vreo 10 mai putin) simplu, emotionant si emotionat, apropape patetic, care vorbeste de tatal sau iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut. Pare un adolescent vulnerabil. E fizician si a sosit la Paris cu o bursa de doua luni. A scris vreo trei-patru carti. Stau în biblioteca lui sub forma de dactilograme legate si sub Ceausescu n-a încercat sa publice. Îl împingem spre „Humanitas“ si-i vorbim lui Liiceanu, entuziasmându-l. Pe V. si pe mine ne „entuziasmase“ calitatea lui intelectuala. Acum suntem sensibili la calitatea lui umana“. Frumoase cuvinte, însa emotia pe care le-a provocat-o Patapievici celor doi exilati români la Paris avea la baza o mare minciuna! De unde si pâna unde fusese Dionis Patapievici detinut politic în România comunista?!? Unde sunt cele trei-patru carti scrise „sub Ceausescu“? Oare nu s-a gasit nici o editura care sa-i publice domnului Patapievici „literatura de sertar“? Dupa ce a fost lansat pe scena publica de catre Monica Lovinescu, Patapievici a dus-o din bine în mai bine, ajungând astazi sa le râda în nas scriitorilor de meserie, de pe pozitia sa de fizician. „Entuziasmat“, Gabriel Liiceanu si-a pus la dispozitie tot arsenalul pentru a-l face pe Horia-Roman Patapievici „simbolul“ generatiei scriitoricesti post-comuniste – relatiile, editura, strategiile mediatice (la începutul anului 1995, ziarele „de atitudine“ scriau ca Securitatea este pe urmele publicistului „anti-pedeserist“ Patapievici, încercând sa-l intimideze ca pe vremea „odiosului regim“ – nu s-a dovedit nimic real!).