Imbecilul colectiv
articol aparut in Cultura, nr. 186 din 2008-08-14» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Presedintele Traian Basescu si-a exprimat supararea pe un ministru al Guvernului Tariceanu care, în „imbecilitatea“ lui, punea primarii din zonele sinistrate în urma inundatiilor din Moldova sa îsi paraseasca satele pentru a participa la sedintele dintr-un centru de criza fix. Fara sa îl faca imbecil, presedintele a vrut sa „dea de pamânt“ cu un primar ce venise, în plina criza provocata de inundatii, îmbracat la costum.
Mediile intelectuale sunt fie politizate, fie imbecilizate. În fata acestor evidente îti dai seama cã unica schimbare posibilã este cea individualã. Prin redescoperirea demnitãtii personale oamenii nu vor mai fi parte organicã a imbecilului colectiv.
Bani pe apa Siretului Voi continua „cercetarile“ prezidentiale pe tema „imbecilitatii“ noastre atragând atentia asupra vizitelor inutile din punct de vedere practic ale presedintelui si premierului în aceleasi zone sinistrate. Ba chiar, având în vedere faptul ca vizitele de lucru ale acestor înalti demnitari au avut rezultate numai în imagine, ma întreb: a cui imbecilitate este mai mare? A unui ministru care statea într-un comitet de criza încercând sa îsi faca treaba? Sau a unei armate de politicieni care au împiedicat prin impozantele lor prezente sa se munceasca efectiv pentru limitarea efectelor inundatiilor? si, mergând mai departe, pentru a justifica titlul (preluat din opera filosofului brazilian Olavo de Carvalho), oare imbecilitatea nu este a acelora care cer presedintelui, premierului, politicienilor de „la centru“ sa fie prezenti fizic la tot soiul de evenimente tragice pe care le-ar fi putut rezolva poate mult mai bine de la Bucuresti? Ratiunile electorale sunt mult mai puternice decât ratiunile de stat. Presedintele, premierul, ministri, deputati si senatori au „alergat“ cu avioanele, elicopterele si coloane de masini prin toata tara ca sa faca act de prezenta. De ce? Deoarece asa vrea imbecilul colectiv. Vrea sa îl vada pe Basescu între babe, pe Tariceanu cu cizme de cauciuc, pe Elena Udrea prefacându-se interesata de dramele bucovinenilor cu gospodariile inundate... Iar politicienii nostri se conformeaza (ca e an electoral). Umbla prin zonele sinistrate si... încurca lucrurile. Hai sa gândim logic. Presedintele sau premierul nu au venit singuri acolo. Au venit cu soferi, agenti SPP, consilieri, consultanti. Toti acesti oameni au primit diurne, au fost hraniti, au fost cazati cu bani de la buget. Dar au fost mobilizati si oamenii din acele zone pentru scopuri inutile. Primarii, consilierii, prefectii, subprefectii au trebuit sa alerge dupa sefii de la Bucuresti. Au trebuit amenajate salonase de protocol. Au fost aduse sticlute cu apa minerala ca sa se racoreasca sefii. Primarii, sarmanii de ei, se îmbracau în hainele de duminica ca sa poata sa primeasca insultele prezidentiale. Oamenii de rând, în loc sa ajute la îndiguiri, stateau ciorchine în jurul oficialitatilor „îngrijorate“. Dintre jandarmii si politistii care munceau sa salveze oameni si animale din mijlocul apelor, unii au fost chemati sa contribuie la paza delegatiilor oficiale, iar altii sa directioneze coloanele oficiale. Toate acestea sub pretextul coordonarii unor actiuni pentru care exista primari, consilii comunale, consilii municipale, consilii judetene, prefecti, subprefecti, celule si comitete pentru situatii de urgenta si de criza. Nu spun ca nu trebuia sa se ocupe si centrul, dar alocarea de fonduri suplimentare de la buget nu se putea face decât doar dupa ce Basescu, Tariceanu, Vosganian si Korodi faceau poze în mijlocul apelor? Caci nimeni nu este mai decis decât aceiasi politicieni sa ceara descentralizarea si aplicarea principiului subsidiaritatii. Daca s-ar face un calcul, am vedea ca bugetul alocat pentru toate aceste activitati inutile face cel putin cât 10-15 case la pretul pietei din acele zone sinistrate. Iata însa ca banii se duc pe... apa Siretului. Sau ai campaniei electorale. Asadar, cine este imbecilul? Subcultura OTV Sa evitam, totusi, insultele si sa vorbim, asemenea presedintelui, nu de persoane, ci de stari de fapt si atitudini imbecile. În definitiv, nu trebuie sa fie omul imbecil ca sa se comporte ca atare, iar prin imbecilul colectiv nu întelegem atât o comunitate umana de imbecili, ci o stare de spirit. Aceasta stare de spirit este întretinuta de catre mass-media, clasa politica, elitele incapabile si de subculturi. Sa le luam pe rând. Mai întâi avem mass-media. Aici, în fruntea topurilor facilitatorilor imbecilizarii colective se gaseste postul de televiziune OTV. Într-un studio micut, la OTV îsi fac veacul în fiecare seara oamenii realitatii. Nu elitele, nu oamenii de cultura, nici macar politicienii. Acolo îi gasim adunati în fiecare seara sa discute diverse subiecte pe ambasadorii strazilor, cartierelor, mediului rural. Oameni simpli, îmbracati în portul popular reprezentativ pentru mediile din care provin, mai mult sau mai putin agramati, discuta pe teme care sunt racordate la realitate. Caci realitatea nu este reprezentata de inundatii, de luptele politicienilor si nici macar de cresterea pensiei. Ea este realitatea cartierului, pe care OTV-ul o reprezinta la scara nationala. E mult mai important sa ai habar cine e „barosanul“ din cartierul tau, sa traiesti dramele strazii (cu omoruri, furturi, violuri, manele, petreceri cu mici lânga tomberonul de gunoi), decât sa te preocupe cine te guverneaza. Aceasta simte marea majoritate a oamenilor si de aceea aceasta mare majoritate se simte reprezentata de catre OTV. Desigur, mediul în care traieste aceasta majoritate este un mediu imbecilizant. Dar nu poti sa ceri schimbarea acestui mediu din interior. Pentru asemenea schimbari sunt responsabili mass-media, mediile culturale si politicienii. Dar nici unul dintre aceste medii nu este, se pare, interesat sau motivat sa produca aceste schimbari. Mass-media gândeste comercial. Rolul de formator de opinie este riscant pentru interesele sale si, ca urmare, prefera sa se lase ea formata de mase. Acolo unde nu se poate discuta despre „cazul Elodia“, se pot difuza telenovele, se pot face emisiuni lacrimogene sau se poate discuta politica cu preluari de pe Youtube, cu tipete si mistocarii ieftine. Somnul ratiunii naste... politicieni Politicienii sunt multumiti de aceasta realitate. Ce s-ar face ei într-o Românie în care cetatenii ar fi interesati cu adevarat de viata cetatii? Asemenea elitelor din lumea lui Orwell, au tot interesul sa încurajeze subcultura acestui lumpen majoritar în societate. Ca urmare, CNA-ul amendeaza modest posturi de televiziune precum OTV-ul, dar interzice clipuri publicitare ce îndeamna masele sa se trezeasca la realitate – sa ne aducem aminte de povestea aceea cu videoclipul care ne îndemna sa ne alegem cu grija stapânii. Politicienii se simt bine în mijlocul acestui imbecil colectiv. Fac vizite de lucru inutile, dar, în definitiv, placute. Fac bai de multime, manânca câte un mititel si au grija ca somnul ratiunii sa nu fie deranjat prea tare, deoarece îi naste si îi creste pe ei, în definitiv. Mediile intelectuale sunt fie politizate, fie imbecilizate. Hegemonia culturala a unei stângi gramsciene ne determina sa cheltuim banii alocati culturii pentru expozitii stupide. Mizerii subculturale sunt prezentate triumfalist la New York, „subcultura“ gay este finantata de la buget, iar atunci când mai ramân niste bani de cheltuit si pentru interese non-ideologice, e tot timpul loc de finantat niste prieteni, chiar daca acei prieteni sunt dovediti ca fiind niste sarlatani si necinstiti sufleteste (cazul lui Sorin Antohi). În fata acestor evidente îti dai seama ca unica schimbare posibila este cea individuala. Prin redescoperirea demnitatii personale oamenii nu vor mai fi parte organica a imbecilului colectiv. Iar când imbecilul colectiv va disparea, atunci imbecilitatea va ramâne doar o forma patologica de manifestare a prostiei.