O intrebare pentru Kjell Espmark
articol aparut in Cultura, nr. 186 din 2008-08-14» cultura » accent
Autor: ANGELA MARTIN , Kjell Espmark
Angela Martin: În multe tari interesul pentru poezie a scazut dramatic în rândul cititorilor, dar si al editorilor. Acelasi lucru se întâmpla, din pacate, si în România, unde productia poetica a ramas pe piata cartii ca o prezenta mai mult simbolica. În fata unei asemenea situatii ce pare ireversibila, cum vedeti dumneavoastra viitorul poeziei?
Kjell Espmark: Semnele sunt într-adevar îngrijoratoare. Aceeasi întrebare i-a fost adresata lui Orhan Pamuk când a venit la Stockholm pentru a-si ridica Nobelul, iar el a raspuns franc: poezia n-are viitor. Exista o sumedenie de indicii care îi dau dreptate. Spre exemplu, prestigioasa editura Oxford University Press a declarat acum câtiva ani ca renunta la publicarea de poezie. Acelasi lucru l-au facut si alte edituri. În Suedia, cele mai mare edituri din bransa literara, Bonniers si Norstedts, scot în continuare câteva volume de poezie pe an. Dar curentul general printre editurile mari este acela de a se concentra pe proza, care aduce cifre de vânzari considerabile, si de a lasa poezia în seama editurilor mici, care au costuri administrative scazute – dar si posibilitati limitate de a-si lansa autorii. Lecturile de poezie de altadata, din Statele Unite sau Uniunea Sovietica, care atrageau mii de spectatori entuziasti, par sa tina definitiv de trecut. Pe de alta parte, scepticii sustin ca în ultimii ani nu am mai avut parte de eflorescenta lirica ce ar fi justificat asumarea unor riscuri editoriale – nu a mai aparut vreun Yeats sau Rilke, vreun T.S.Eliot sau Neruda, vreun Pasternak sau Brodsky. Astazi, însa, nici chiar poeti de talia acestora nu se pot bizui pe interesul editurilor mari. De curând au aparut în suedeza Anna Ahmatova si Wallace Stevens, amandoi la edituri mici si temerare. Mi se poate riposta ca poezia a cautat alte mijloace de expresie în ultimii ani. Uneori se regaseste în forme artistice populare, precum muzica unor interpreti ilustri ca Bob Dylan sau Leonard Cohen, alteori îsi face loc în proza – nu trebuie ignorat faptul ca multe dintre marile romane ale secolului XX au împrumutat perspectiva si instrumentele liricii, de la „Finnegans Wake“ al lui James Joyce la „Cién años de soledad“ al lui Gabriel García Márquez, de la „Der Tod des Virgil“ a lui Hermann Broch si pâna la „Les géorgiques“ de Claude Simon. Romanul despre moartea lui Virgiliu a fost descris de catre autorul sau, la propriu, drept „o opera lirica“. Multe dintre prefacerile prin care a trecut poezia moderna de la Baudelaire încoace, în materie de abordare si metode, au fost în mod îndreptatit utilizate în proza mai avansata a epocilor care au urmat. Dar acest argument nu face decât sa sublinieze necesitatea poeziei. Poezia nu exista doar în mod autonom. Ea a functionat de asemenea ca si cercetare de baza, rezultatele sale fiind aplicate si în proza. Poeziei îi apartin toate marile descoperiri în ceea ce priveste metoda de a face vizibilul invizibil, tehnica de a crea legaturi neasteptate între fenomene complet diferite si arta de a dezvolta o precizie si o nuantare ce lipsesc în orice alt mijloc de expresie. Daca n-ar exista poezia, stilul beletristic reprezentat de Orhan Pamuk ar saraci cu timpul. De aici decurge o alta necesitate. Sunt convins ca vom avea si în viitor cititori inteligenti, sensibili si pretentiosi care nu se vor multumi cu cartile produse pe banda rulanta, ci vor cauta opere de substanta, patrunzatoare si nuantate, care capteaza tonurile si ritmurile sentimentelor noastre – altfel spus, expresia poetica a experientei umane. Aceasta arta va gasi poate alte canale de a ajunge la public decât prin marile edituri, sau decât prin orice fel de edituri. Poate ca Internetul va juca acest rol. În tot cazul, ma îndoiesc ca marea traditie poetica ce a început cu Sappho si Horatiu si a continuat cu Petrarca si Shakespeare pentru a ajunge la Baudelaire si Mandelstam ar fi atins capatul drumului tocmai în zilele noastre.
Traducere din suedezã de Dan Shafran