Un alt semnal de alarma
articol aparut in Cultura, nr. 185 din 2008-08-07» cultura sport » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
A început campionatul, dupa pregatiri pe care majoritatea echipelor noastre îsi permit sa le efectueze – si vara – mai mult în strainatate. Parca n-am avea si noi munti, pajisti si hoteluri apropiate de trei stele...
Se spune, în ultimul timp, ca ar fi „Liga lui Mitica“. Sau a lui „Domn Mitica“, pentru cei care doresc sa-l alinte respectuos pe presedintele ales al cluburilor din România.
I-adevarat, nu avem infrastructurile de antrenament necesare, pe care Austria, Germania, Elvetia, Franta sau Belgia, ca sa vorbim doar de centrul Europei, le-au avut dintotdeauna si, în plus, au si construit în fiecare asezare minim un teren de fotbal. Noi, dupa ce ca am avut putine, si pe acelea le-am transformat în afaceri locative pentru rasfatatii cu nimic sfânt în ei. Câti bani ar economisi echipele noastre daca nu s-ar fi distrus sau ar fi fost lasate în paragina terenurile de fotbal de pe Valea Prahovei, de prin Muntii Moldovei sau de prin Apuseni! Investitii simple si imediat rentabile, pentru ca vara s-ar putea antrena, prin locurile amintite, si firmele fotbalistice din Orient sau din golfurile arabilor. Dar mai bine sa abandonam acest basm al capacitatilor reale nationale, care – cu putina vointa numai – ar putea prinde viata. Ca de obicei, s-au fluturat în paginile de fotbal tot felul de informatii despre întarirea echipelor noastre prin transferuri. S-au prezentat fel de fel de nume si cifre, facându-se un adevarat clasament al celor care transfera mai mult. Bineînteles cheltuind cu sau fara chibzuinta. Fireste, la capitolul profesionalismului judecatilor si deci al competentei, n-am stat niciodata macar acceptabil, cu capul pe umeri si coloana neînclinata, fiindca, daca asa stau lucrurile în cam toata societatea româneasca, oglinda fotbal nu poate reflecta decât aceeasi imagine... Se spune, în ultimul timp, ca ar fi „Liga lui Mitica“. Sau a lui „Domn Mitica“, pentru cei care doresc sa-l alinte respectuos pe presedintele ales al cluburilor din România. Globalizarea, stim cu totii, un parcurs de neevitat si o strategie pe care doar timpul o va confirma sau infirma, este hotarâta de aproape un secol. Merge si ea cum poate, presarata cu obstacolele rutinei umane. Una dintre masurile sale o reprezinta pretutindeni, deci si în fotbal, libera circulatie a mâinii de lucru. Dar, peste tot, factorul preponderent de munca este cel autohton. Lumea tinde spre o comunitate fara diferente pe întreg mapamondul, dar nici Sfintele Scripturi nu s-au încumetat sa prevada când si cum se va înfaptui asa ceva. Pâna atunci, cu siguranta, entitatile se vor apara. Nimeni nu poate accepta un necunoscut fara minime date de siguranta. Iar fotbalul nostru, ignorând judecatile mai sus enuntate, trece printr-un pericol. Voi argumenta cu date. Avem cu siguranta nevoie si de jucatori straini, dar ei nu pot reprezenta o solutie certa în cresterea nivelului de joc a primei noastre scene fotbalistice. Mai ales ca, mergându-se pe aceasta solutie, noi suntem tare înclinati spre a nesocoti cresterea valorilor autohtone: „Lasa, ba, ce sa mai crestem. Luam jucatori gata formati de afara“. Vrem, nu vrem, cam asta se petrece în viziunea prea multora dintre conducatorii fotbalului nostru. Si, daca în 2006 erau 60 de jucatori straini, acum, în 2008, numai dupa doi ani, s-a ajuns la 160-170 de fotbalisti de alte nationalitati. Dintr-un fond constant, de circa 470 de jucatori, per total, al primei divizii. În plus, foarte multi dintre acesti jucatori devin tentanti pentru ca ar veni liberi de contract: nu li se plateste transferul, ci numai salariul – si imediat îmi vin în minte romanele englezesti, în care se pleca, ca angajat de la o familie la alta, prin scrisori obligatorii de recomandare. Nu e cazul în fotbal. Dar, fenomenul este si mai periculos, pentru ca majoritatea acestor slujbasi ai fotbalului vin peste noapte, observati mai mult dupa „dividiuri“, veritabile „play-back-uri“, si nu dupa vizionari succesive în teren. Se stie ca noi, cu programarea, cu exceptia pacalitoarelor planuri cincinale, actionam mai mult nefacându-ne iarna, caruta si vara sanie! Asa ca... Si va mai ofer un singur rationament, legat de stabilitate si competenta atunci când se ia o decizie de aducere sau plecare de jucatori. Pretutindeni în fotbalul occidental, dintr-o experienta continua, ce-i drept, se schimba între campionate între 25% si 28% din numarul total de jucatori ai primei divizii. Ei bine, la noi, si în acest an, au venit cam 63 de jucatori straini si 79 de români. Si au plecat 33 de straini, 10 numai de la Pandurii (ceea ce confirma felul în care au fost adusi...) si 110 români. În total, 285 de jucatori! Acesta este aspectul cel mai elocvent. Adica, la noi, de la an la an se schimba în proportie de 60% componenta loturilor primei divizii. Iar în scolile de fotbal care se respecta, si fac cu adevarat performanta, aproape întotdeauna nu schimbarea jucatorilor reprezinta premisele reusitei, ci, selectia, facuta prin viziune competenta si stiinta antrenarii. Daca mai adaugam ca din ce în ce mai putini jucatori români ajung în strainatate la formatii de prima mâna, avem si imaginea sumbra a perspectivei reprezentarii nationale. Desigur, am tras din nou un clar semnal de alarma. Stiu, voi fi acuzat ca sunt un nostalgic inadaptabil la asa-zisa democratie actuala, poate chiar un conservator. O astfel de ultima acuza, o spun cu mâna pe inima, m-ar onora. Dar ea nu poate veni decât de la foarte putini. Cunoscatorii stiu ca numai prin conservarea si punerea în valoare, prin cresterea responsabila si stiintifica a talentului incontestabil al neamului românesc s-a facut România Mare. Numai astfel se poate reusi si în fotbal.