La Sahisti
articol aparut in Cultura, nr. 185 din 2008-08-07» cultura »
Autor: Daniel Sur
La Sahisti se joaca rummy. Cel putin asa se întâmpla în Parcul Morarilor, dupa reamenajare. Primaria sectorului tocmai a terminat de ferchezuit parcul: a tuns iarba, copacii si salciile. S-au plantat flori, cosuri de gunoi si indicatoare dintre cele mai trasnite.
„Aleea Magnoliei“, „Aleea Lacului“, „Expoflora“ „La Stâncarie“, „La Sahisti“. Nu poti sa nu gusti ironia celui care le-a conceput. De exemplu, la „stâncarie“ poti sa admiri trei bolovani, asezati unul peste altul lânga o tâsnitoare anemica si ruginita. „Expoflora“ îti prezinta câteva zeci de petunii, panselute si craite anemice, iar „Aleea Amintirilor“ nu se deosebeste cu nimic de celelalte. Parcul e aproape pustiu în timpul zilei. Doar „La Sahisti“ e forfota mai mare. Cele patru refugii, cu mese si banci de lemn sunt pline ochi. La toate mesele se joaca rummy. Majoritatea jucatorilor au cam acelasi profil, sunt persoane de vârsta a treia, pensionari. Sunt jucatori încercati. Îi recunosti dupa dexteritatea pe care o au în aranjarea pieselor, dupa fluiditatea miscarii mâinii de la gura la punga cu seminte sau dupa precizia cu care scuipa cojile pe jos. Liniste si concentrare. Se joaca pe mize grele. Doar la o masa atmosfera e mai animata. Partida tocmai s-a încheiat si cei patru jucatori amesteca pietrele cu îndârjire. Unul dintre ei îti atrage atentia în mod special. Un batrân de o gratie nepasatoare, cu spatele lui drept, slabanog si delicat, cu pielea ciocolatie. Sub nas are o mustata foarte subtire, ca o libelula care pare pregatita sa-si ia zborul. Are parul vopsit negru, dat din abundenta cu gel, care îl face foarte stralucitor. Ochii caprui îi sclipesc de vioiciune si de o umbra de viclenie, ca o parere. Când rânjeste i se vad dintii stricati. „Nea Pandele, iar ai avut noroc“, zice unul dintre cei doi chibiti din spatele lui. „Puah, esti plin de noroc si la joc si la femei. Ce-ti mai face nevasta cea tânara?“ Ochii tuturor celor de la masa se îndreptara spre batrânul cu parul vopsit, care se foieste emotionat. Apoi se opreste din aranjatul pietrelor în gramajoare si îsi întoarce ochii spre tânarul din spatele sau, în timp ce îsi înmoaie pe limba aratatorul de la mâna dreapta. Îl cerceta pe baiatul ce-i zâmbea ironic în spate. Un baiat slabut, cu parul saten si cu o fata inexpresiva. „Era sa nu mai vin azi din cauza ei“. Putina culoare se întinde în obrajii batrânului. „De ce?“, întreaba tânarul chibit cu un glas dogit. „A încercat sa te lege de calorifer?“ Nea Pandele se multumeste sa raspunda acestei obraznicii doar cu niste mormaieli ca ale unui surdo-mut. „Îsi iese din minti daca-i zic si ca plec sa-mi cumpar tigari. E în stare sa coboare ea sa-mi cumpere, numai sa nu ies din casa. Mi-e frica si sa le zâmbesc vecinelor, pentru ca nu stiu de ce e în stare. E putin sarita Vivi asta a mea, da’ e colosala. E-o femeie pe cinste. Nu stie sa gateasca, însa-si da silinta. Îi zic, nu te strofoca atât de tare ca de aia nu-ti ies mâncarurile! Când o vad asa mi se frânge inima din pricina ei.“ „Poa’ se preface“ zice tânarul si îsi încreteste fruntea, oarecum amuzat de nostimada situatiei. „Femeile e ciudate.“ „Nu. Ea e tot timpul îngrijorata când plec. Uneori se încalta cu orice, chiar si cu pantofi de culori diferite. Când i-am zis ca vin aici la un rummy a înnebunit: si-a tras pe ea repede o rochie sa vie cu mine. Doar ca rochia era cam pe dos. Când i-am zis de rochie, a început sa plânga.“ „Da de ce?“ întreaba baiatul cu ochii încercuiti de roseata. „Stai sa vezi, îmi zice, uite, daca te prind ca te uiti la alte femei te arunc de la etaj. De ce îti faci atâtea griji? îi zic. Nu-i nici o femeie, jur, sunt doar cu baietii. Si ea zice, cine-si face griji, eu nu-mi fac griji. Si eu zic, bine, da’ atunci cum de ti-ai îmbracat rochia pe dos? Nu mai zice nimic si se duce în baie si se baga în cada. Asa face când e suparata. Nu-mi închipui cum de-ncape în cada.“ „Nea Pandele, trebe sa ai grija sa nu te rezolve femeia într-o noapte! „Ca în final sa-mi strige din cada ca nu fac doi bani pen’ ea. Nici nu pricep ce vrea sa zica. Altfel e o tipa pe cinste, nostima, isteata. Adica cum nu fac doi bani?“ „Vecina mea de la patru îi zice toata ziua buna ziua lu’ barbatu-su ca-i un rahat, fin’ca e mai moale din fire. Si-i zice asa de fata cu lume.“ „Ma întorc din usa si-i zic: ce vrei, Vivi, de la mine? Ies si azi cu baietii la rummy, cum fac în fiecare zi. Si ce? Nici unul nu-si ia femeia cu el, eu de ce sa te duc? „Si ea ce zice?“ insista chibitul. „Zice: de ce trebuie sa joci rummy în fiecare zi? Nu-mi place când pleci, stii bine. Am impresia ca nu ma mai iubesti si te vezi cu tot felu’ de curve.“ „Ai într-adevar o problema cu ea“, îl întrerupe tânarul chibit. „O întreb: când m-ai vazut tu cu curve? Nici nu ma uit la alte femei. Ea se ridica din cada si-mi trage un pumn direct în plex. Mi s-a taiat respiratia vreo 5 secunde, dupa care ma reped la ea, da’ a apucat a se închide în baie.“ „Ce femeie!“ Toti ceilalti clatina din cap cu priviri sticloase de admiratie. „Cred ca-i si putin dusa“, interveni celalalt chibit. Un pensionar care urmarise pâna atunci toata discutia cu gura cascata, alcatuind un O perfect, si numai Dumnezeu stia ce priveau ochii lui sticlosi si afumati. „Asa o gelozie ar trebui tratata. Ar trebui s-o duci la medic.“ Nea Pandele îl priveste o clipa cu o dusmanie sincera, apoi îsi da capul pe spate si râde din toata inima, în semn de aprobare. „Ba nu-mi vine s-o duc nicaieri. Ma iubeste saracuta, da’ nu stie cum sa se manifeste.“ „Nea Pandele, nu stiu ce le faci!“, exclama tânarul uimit si plin de admiratie. „La vârsta matele altii se gândesc la cimitir nu la gagici. Da’ matale cauti numai prospaturi. Asta a câta e? Si tot cu 30 de ani mai tânara, nu? „A treia. Vivi are numai 37 de ani.“ „Unde le gasesti, nea Pandele?“ Înainte de a le raspunde, batrânul îi cerceteaza pe rând cu un zâmbet perspicace, dispretuitor si întelegator în acelasi timp. „La Obor!“ Jocul se reia într-un hohot de râs.
Daniel Sur