Amprente de ipocrizie
articol aparut in Cultura, nr. 185 din 2008-08-07» cultura editorial » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
În primul meu an de stagiu, ca profesor la o generala din Giurgiu, aveam la istorie o clasa de a V-a, una dintre acelea în care era selectionat tot ce putea fi mai rau în trista societate a vremii. Majoritatea acelor copii nici nu prea stia sa scrie si, spre stupefactia mea, a unui tânar stagiar, care avea în acel moment un minim contact cu societatea reala, am realizat pe la sfârsitul primului trimestru ca ei nu reuseau sa faca diferenta dintre istorie si engleza, de la ambele tipuri de ore întelegând cam acelasi, foarte redus, numar de cuvinte.
ândva pe la mijlocul anului scolar, într-o amiaza simpatica, i-am gasit uluitor de veseli si de zburdalnici, ei, care aveau în mod obisnuit, o teama serioasa de profesorul Bulai si ma asteptau, cei mai multi, linistiti si speriati. La început nu mi-am dat seama, dar la un moment dat am vazut ca mai multi dintre ei erau murdari pe mâini cu ceva negru. Nu ca în rest ar fi fost curati, dar mi s-a parut ca toti aveau acelasi gen de pete. L-am întrebat pe unul dintre ei de ce este murdar, iar acesta, vesel de o întrebare simpla, care nu avea de a face cu Grecia sau Persia antica, s-a ridicat voios si cu o mândrie însotita de un cor de murmure si mai vesele mi-a spus mândru: „Am fost toti la militie si ne-au luat amprentele“! Da, absolut toata clasa de elevi de 10-11 ani fusese la militie în dimineata aceea si li se luasera amprentele. În primul moment m-a intrigat nebunia unui asemenea gest de a amprenta copii de clasa a V-a. Am aflat mai târziu ca se furase ceva important din zona si ca amprentele gasite erau ale unor copii. Nu este exclus ca dintre ei sa fi fost unii chiar mici infractori. Unii au ajuns, cu siguranta, mai târziu. De câteva saptamâni presa si societatea româneasca au explodat la auzul vestii ca autoritatilor italiene vor sa-i amprenteze pe nomazii care traiesc în taberele, foarte multe, din Italia. Un val urias de consternare a umplut sufletele si spiritele democrate din România si nu numai. „Unde este prezumtia de nevinovatie? Unde sunt drepturile omului? Unde este dreptul la libera circulatie? O televiziune s-a gândit, ca de obicei, sa faca o campanie, multi politicieni s-au dus si s-au amprentat în mod ostentativ, multe personalitati si-au dat cu parerea. Unii chiar au argumentat ca acesta este un atac la cetatenii români, de parca noi am fi descendentii directi ai vizigotilor si am calatori cu corturile prin Italia. Sincer, eu sunt consternat. Exista multa prostie, exista un crunt dezinteres pentru informatia corecta, exista o cumplita tentatie de a interpreta evenimentele înainte de a le cerceta, atât în presa cât si în pubera societate civila de la noi. Stiam asta. Dar câta ipocrizie poate sa se reverse de la unii dintre formatorii de opinie este greu de imaginat si ai nevoie de astfel de momente ca sa realizezi acest lucru. Trec peste faptul ca italienii, de mai bine de jumatate de an nu vorbesc de români, de tigani, de romi sau de alte grupuri etnice, ci vorbesc de nomazi, adica de cei care traiesc în campusuri improvizate, cele mai multe, care sunt grupuri marginale, suspectate a fi focare de delincventa si care sunt o problema reala atât pentru ele cât si pentru cei care traiesc în preajma lor. Mai mult, o parte mare dintre acesti nomazi nu are nici un fel de acte si asta pentru ca, de regula, atunci când au ajuns în Italia si le-au distrus tocmai pentru ca, în eventualitatea în care sunt ridicati, sa-si poata declara orice nume si orice nationalitate. Lipsa actelor este indiscutabil o strategie a lor de a supravietui, o modalitate de a ocoli furcile caudine ale birocratiei statale. Nu discut daca este bine ce fac ei sau nu, este un stil de viata, nu foarte sanatos pentru ei însisi iar, cu siguranta, pentru nici un oras modern nu reprezinta normalitatea. În atare conditii autoritatile italiene au gasit de cuviinta ca singura modalitate de a contracara strategia de a scapa de sub autoritatea statului a nomazilor este amprentarea acestora pentru ca pe viitor sa nu se mai poata evita controlul identitatii ca si al cetateniei, eventual al apartenentei la spatiul european. Sunt convins ca nu a fost cea mai inteligenta dintre masurile pe care le-au luat autoritatile italiene si, pe undeva, tratarea colectiva a nomazilor nu este chiar un lucru normal pentru ca, în mod absolut evident, acolo se afla multe categorii de oameni, unii probabil cu acte perfect în regula. Nu mi-am propus însa sa va atrag atentia asupra faptului ca lucrurile în Italia sunt mai complicate decât a lasat presa de la noi senzatia. Eu as vrea sa va aduc aminte de faptul ca marele prieten American, vecin cu toti sau mai bine zis cu cine vor muschii lor, amprenteaza si fotografiaza ca pe un infractor pe orice cetatean care doreste sa intre în tara lui. Adica oricare dintre noi, chiar daca, atentie, avem toate actele în regula si garantii de toate felurile, am putea fi teroristi. Prezumtia de nevinovatie la granita Unchiul Sam este o gluma. Mai mult, nu suntem suspectati acolo de mici gainarii, de cine stie ce acte deviante suportabile în orice societate cum ar fi acelea de a mânca din gunoaiele bogatilor sau de a cersi. Nu, Unchiul Sam ne vede de la început ca pe niste teroristi. Ma întreb unde este revolutionara noastra miscare civica, unde sunt jurnalistii, care sa se fi revoltat pe autoritatile americane? De ce se trezesc unii sa apere dreptul de a nu fi amprentat al unor grupuri de oameni care traiesc partial în afara regulilor statului înaintea drepturilor unor oameni fata de care prezumtia de nevinovatie ar trebui sa fie mult mai puternica? De ce nu este revolta în acest caz? Pentru ca americanii sunt tari si puternici, pentru ca, ni s-a zis, este tara lor si fac ce vor. si Italia este tara noastra? Dreptul la libera circulatie invocat în cazul italian se refera la cetatenii europeni care pot dovedi acest lucru, adica cei care au acte. Amprentarea se va introduce curând si pentru toti cetatenii europeni, cel putin asa pare ca vor sta lucrurile, mai mult, vom fi verificati tot mai puternic si tot mai serios, camerele de televiziune ne vor controla tot mai insistent si nerusinat viata, autoritatile vor sti, nu peste multa vreme, cam tot ce vom face. Probabil ca aceasta este directia în care mergem, una a limitarilor serioase aduse libertatilor noastre. Eu cred ca merita sa ne revoltam si sa luptam împotriva presiunii de control a aparatului birocratic statal. Dar hai sa începem cu unchiul Sam, cu cei care chiar conteaza în aceasta lupta, sa nu mai fim ipocriti si sa ne uitam în alta parte, pentru ca nu avem curajul sau putinta de a avea principii.