Razboaiele clonelor
articol aparut in Cultura, nr. 185 din 2008-08-07» cultura editorial »
Autor: Augustin Buzura
Obligat de împrejurari, am lipsit o vreme din tara si, rasfoind „Cultura“, sunt foarte bucuros ca nu mi s-a simtit absenta din acest spatiu. Dar ca vechi gazetar, m-am grabit sa vad ce s-a întâmplat în saptamânile respective, cum mai stam cu politica si, desigur, cu literatura, câte premii Nobel s-au mai dat pe Dâmbovita. Sigur, nu aveam nici un motiv sa-mi fac mari iluzii. „Suntem cum am fost si teama mi-e ca nu cumva tot asa sa si ramânem“. Am citat si cu alte prilejuri sceptica observatie a lui Caragiale, si anii de pâna acum, fie sub zodia comunismului, fie sub cea a capitalismului i-au cam dat dreptate. Iata, îmi vine în minte ca nu atât de demult, în epoca în care pomenita orânduire parea fara moarte, se spunea ca, exemplu de seriozitate si inteligenta, nemtii au reusit sa construiasca pâna si socialismul. Pe când noi, în buna si stravechea traditie, le aducem pe toate la acelasi numitor, le bagatelizam, le persiflam, le dam adica cel mai facil si mai accesibil dintre chipurile noastre. Asa-zisul socialism românesc avea înfatisarea si capriciile Conducatorului de atunci, dupa cum si astazi, tara are foarte multe din structura celor ce ne conduc. Am avut si avem ceea ce meritam. Au spus-o foarte, foarte multi înaintea mea si nu as avea nici un motiv sa nu le dau dreptate. În ziua plecarii mele din tara, lumea politica si anexele ei vocale asteptau cu înfrigurare raportul U.E. despre justitia noastra; când am revenit, discutia pe marginea acestuia continua cu relativa intensitate. Aceiasi combatanti, aceleasi idei, aceleasi acuze. Fiecare parte extragea din raport ceea ce credea ca îi foloseste în lupta. Caci marile „deconspirari“ si soarta „coruptilor“ vechi si noi se va juca mai târziu, în preajma alegerilor. Deocamdata se razboiesc mai ales clonele. Asa stând lucrurile, butonând cu rabdare în cautarea a ceva în masura sa-mi retina atentia, m-am oprit la B1 TV unde Radu Moraru „discuta“ cu Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu despre o culegere de texte umoristice ale primului dintre cei doi filozofi. Era o reluare, dar cum nu o vazusem la timpul potrivit, mi s-a parut firesc sa nu schimb canalul. Ma aflam doar în fata celor mai reprezentative personalitati ale elitei intelectuale postrevolutionare, numerele 1 si 1 bis. Proust, al carui cititor statornic sunt, era de parere ca literatii „ramân, oricum, boierii inteligentei. Sa nu cunoasca anume carte, anume particularitati ale stiintei literare va fi totdeauna, chiar la un om de geniu, semn de plebeism intelectual. Distinctia si nobletea consista într-un fel de francmasonerie de obiceiuri, într-o mostenire de traditii. Distinctia adevarata se preface totdeauna ca se adreseaza numai persoanelor distinse care cunosc aceleasi obiceiuri, si ea nu da socoteala.“ Sigur, în ultimul secol lucrurile s-au mai schimbat, în acel atât de râvnit si de privilegiat spatiu se poate ajunge mai usor si mai repede... Nu trebuie neaparat sa fii prea citit. Mai ales la noi, unde Eminescu nu este cunoscut de 19% din populatie si unde poti dobândi o primarie sau un loc în parlament împartind la momentul potrivit lapte, pâine, ulei si zahar unor multimi saracite si umilite de foame. Aici, în spatiul carpato-danubiano-pontic, important este sa ai prieteni, asociati, sa ai cu ce sa-i stimulezi, caci veleitarii si piscotarii nu lipsesc. Daca numerosii cunoscuti si prieteni ar scrie ca sunt mare sahist sau mare specialist în orice alt domeniu, sunt sigur ca, fara sa verifice, lumea m-ar accepta ca atare. Experienta dovedeste cu prisos de argumente ca, pe la noi, unitatile de masura sunt foarte relative, stachetele locului pot fi sarite fara efort intelectual de catre oricine. Revenind însa la dialogul pomenit, am continuat sa-l urmaresc cu atentie, deoarece Andrei Plesu are farmec, este un excelent orator, face impresie, iar interlocutorul sau, în calitate de prieten si de editor, bun orator si el, stia sa-i „ridice mingi“. Din pacate nu prea am înteles miza. De ce atâta ura chiar si dupa aproape doua decenii de la Revolutie? La ce foloseste? Nu a fost suficient ca o presa penibila i-a linsat pur si simplu pe Sorescu si pe Valeriu Cristea? Suntem mai curati, mai buni fara ei? Si pentru ca veni vorba, Adrian Paunescu sa fie marea calamitate a acestei tari? Este dreptul lui sa creada si sa sustina pe cine doreste. Ar fi tragic daca telul intelectualitatii românesti ar fi sa schimbe un totalitarism de stânga cu unul de dreapta. Sigur, Paunescu a crezut si a fost obligat sa plateasca un anumit impozit pentru a afirma ceea ce a crezut. Ce ne facem însa cu cei de azi care, fara sa fie obligati, au laudat si lauda (au tradat si vor trada!) la modul desantat, contra multi bani si multe functii, pe toti urmasii la presedintie ai lui Ceausescu? Senatorului Adrian Paunescu cel putin o mie cinci sute dintre valorile culturale ale acestui moment îi datoreaza acele îndemnizatii de merit. Asta în paranteza, pentru ca nu tin minte ca vreunul dintre zecile de scriitori – de dreapta, de stânga ori de centru – care au fost în parlament sa fi facut ceva pentru breasla lor. Cât despre demonizari, le-am cunoscut cu asupra de masura. Mi-am spus însa ca daca eu sau cartile mele putem fi desfiintati de catre niste nulitati, ne meritam soarta. Altii n-au rezistat biologic. Urmarind însa pomenitul dialog, la un moment dat, am ramas uluit aflând tocmai din gura dlui Liiceanu ca: „Augustin Buzura a fost deconspirat!“ Siguranta si satisfactia cu care a rostit cele patru cuvinte ma obliga sa întreb cu toata seriozitatea si raspunderea: când am fost deconspirat si de catre cine? Am crezut ca altele sunt spiritele tutelare ale dlui Liiceanu, ca domnia sa nu poate deveni colportorul unor murdarii datorate celor de la „Catavencu“, în mod special tocmai fostului baiat de mingi de la Divertis, Ioan T. Morar, un exemplar penibil din menajeria dlui Vântu. Sigur ca, la banii sai, dl Vântu poate sa-si cumpere ce doreste, se poate înconjura de clovni si de alte fiinte. A coborî însa de la Noica tocmai la Biju este cam penibil. Si, în general, nu-i bine sa acuzi fara documente, când ar trebui sa stii ca, în lumea noastra – vorba regretatului rabin Mozes Rozen – exista mai multe raspunsuri decât întrebari, chiar dintre acelea la care nu te astepti. Dar pentru ca pornisem de la politica, încep înca de pe acum sa se vada rezultatele votului uninominal pe care s-a consumat atâta energie: partidele s-au închis în ele însele si azi, când se cauta oameni cu nume pentru diverse circumscriptii, se vede mai bine ca oricând ca parlamentul va fi, în mare masura, al celor ce s-au remarcat pe scena, în presa, în sport si mai ales pe micile ecrane. Plus veleitari, tucalari, multime si gura casca. Dar dincolo de toate, cu cine sa combati coruptia – marea obsesie a momentului – când saracia si morala nu au cum face casa buna? Necesitatea nu cunoaste lege, spune o maxima de drept roman.