Sari la conținut

Noua revolutie industriala in cultura

articol aparut in Cultura, nr. 109 din 2008-02-14
» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Catalin Sturza
Descopar, in editia de joi, 7 februarie, a ziarului „Cotidianul“, un portret Phillip M. Parker – „cel mai prolific scriitor al lumii“. Un articol pe aceeasi tema, intitulata „Scriere automatizata“, se gaseste si in editia de marti, 5 februarie, a cotidianului britanic „The Guardian“.
nu cred ca un scriitor va fi vreodata inlocuit de un software.
Este vorba despre un autor care ar fi scris peste trei mii de carti, dintre care: „188 de carti despre pantofi, zece despre navele maritime, 219 despre ceara si sase despre muraturile de varza rosie“. Printre titlurile sale, pe care le puteti comanda pe site-ul Amazon.com, se numara „Dictionarul Webster pentru rebusuri din Albaneza in Engleza: Nivelul I“, „Raportul mondial pe 2007 asupra colacilor din lemn pentru WC-uri“ si „Perspectiva intre 2007 si 2012 asupra sparanghelului inghetat din India“. Tot site-ul Amazon arata ca aceste carti nu au fost simpla maculatura in librarii: au avut vanzare, ba chiar unele au devenit best-seller-uri. Pentru a scrie o carte, Parker are nevoie, in medie, de 20 de minute. Phillip M. Parker nu este insa un geniu multilateral, ale carui degete alearga pe tastatura mai repede ca gandul. Dimpotriva, s-a nascut dislexic si probabil ca inca are probleme cand trebuie sa citeasca de la cap la coada o carte. Dificultatile la citit si scris nu l-au impiedicat, totusi, sa ajunga profesor de marketing la filiala din Frant a scolii de business INSEAD si sa predea economia la MIT, Harvard si Stanford. Si nici sa devina, cum titreaza „Cotidianul“, „cel mai prolific scriitor al lumii“. Phillip M. Parker n-a scris, de fapt, nici una dintre cartile pe care le semneaza. A patentat, in schimb, o inventie prin care calculatorul scrie cartile in locul lui. Reteta e simpla, cel putin in teorie. Mai intai te hotarasti ce fel de carte vrei sa scrii – in general, Parker prefera cartile tehnice, de nisa, pentru ca, dupa spusele sale, acestea ar fi mai profitabile decat cele de fictiune, de care piata e deja plina. Ii arati calculatorului cum se scrie o astfel de carte – deoarece pentru orice gen de literatura, de specialitate sau nu, se poate gasi, in viziunea lui Phillip M. Parker, o reteta. In sfarsit, conectezi software-ul la o baza de date suficient de mare, cu informatii din domeniul pe care vrei sa il acoperi, si cartea e gata. Mai mult, aceasta carte va fi „la fel de buna ca cea pe care un condeier competent sau un absolvent de MBA ar putea s-o produca“. In patentul inventiei, ideea lui Parker primeste urmatoarea justificare: „e nevoie ca un sistem automat sa elimine sau sa reduca in mod substantial costurile asociate cu munca umana, prestata de autori, editori, artisti grafici, documentaristi, traducatori, distribuitori si promotori“. Si, intr-adevar, se pare ca o carte iesita de pe o asemenea banda de montaj nu costa mai mult de 12 penny – energia electrica pe care o consuma calculatorul, si cam atat. Nu vreau sa par vreun conservator troglodit sau vreunul dintre acei muncitori din Franta sau din Anglia care au distrus, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, masinile, pentru ca acestea le-ar fi luat locurile de munca. Nici nu vreau sa deplang soarta scriitorilor care isi vor pierde painea, odata ce aceasta inventie va starni noua revolutie industriala in cultura. Personal, nu cred ca un scriitor – fie el specialist in cresterea viermilor de matase sau in cultivarea fictiunii – va fi vreodata inlocuit de un software, care ar scrie la fel de bine ca el/ea. Si nici ca vreo carte ar putea fi, intr-adevar, ceea ce se pretinde – adica un produs al reflectiei si o valoare adaugata a culturii omenesti – fara sa treaca prin filtrul ratiunii umane. Dintr-o baza de date ar putea sa rezulte o alta baza de date, cu permutarile predictibile de rigoare, si nimic mai mult. Pentru a iesi o carte, e nevoie de permutari imprevizibile, nu intotdeauna logice, nu intotdeauna urmand calea cea mai scurta si algoritmul celei mai bune alegeri. E, altfel spus, nevoie de un autor. Phillip M. Parker crede, insa, ca ar putea sa scrie cu programul sau nu doar carti despre rebusuri si colaci de toaleta, ci si romane, beletristica, literatura de fictiune. „Pentru a crea un roman de dragoste nu trebuie decat sa faci computerul sa reia fiecare combinatie posibila a formulei sromanului de dragostet“, sustine inventatorul, care, astfel, nu planuieste decat un alt produs vandabil pentru o nisa de piata. Cu toata admiratia pentru ingeniozitatea algoritmilor pe care i-a pus la punct Parker, atitudinea reductionista si mercantila nu-mi sugereaza nimic altceva decat frustrarea unui om care ar avea mari greutati sa duca pana la capat „Anna Karenina“.