„Raportul Tismaneanu“
articol aparut in Cultura, nr. 109 din 2008-02-14» cultura controversei » dosar
Autor: Dan Ungureanu
Intelegerea a ceea ce s-a petrecut in Uniunea Sovietica inainte de razboi, si mai ales, modul in care economistii si conducatorii sovietici au evaluat problemele, au rationat si deciziile pe care le-au luat – toate acestea sunt relevante pentru a urmari modul in care conducatorii PCR au evaluat structura economica a Romaniei, metodele de a dezvolta economia, aplicarea lor. Nu putem judeca actiunea unui individ sau a unui grup fara sa tinem cont de intentiile sale.
I. Imperiul tarist si Uniunea Sovietica „Raportul Tismaneanu“, privitor la bilantul regimului comunist in Romania, e cel care a provocat scrierea acestor randuri. Articolul de fata urmareste sa teasa un context in jurul „Raportului“. Romania, in 1948, e condusa de comunistii din Romania care-si facusera ucenicia in URSS, care erau inconjurati de consilieri sovietici: Uniunea Sovietica le servea de reper permanent. Intelegerea a ceea ce s-a petrecut in Uniunea Sovietica inainte de razboi, si mai ales, modul in care economistii si conducatorii sovietici au evaluat problemele, au rationat si deciziile pe care le-au luat – toate acestea sunt relevante pentru a urmari modul in care conducatorii PCR au evaluat structura economica a Romaniei, metodele de a dezvolta economia, aplicarea lor. Nu putem judeca actiunea unui individ sau a unui grup fara sa tinem cont de intentiile sale. Rusia (ca si Romania, Polonia si Ungaria – dar nu si Cehia, Slovacia sau tarile balcanice) difera de Occident prin doua trasaturi majore: densitatea mica a populatiei si urbanizarea redusa si recenta, din punct de vedere istoric. Densitatea redusa a populatiei face ca, in Evul Mediu, pamantul sa aib&a259; valoare redusa, iar cei care-l lucreaza, taranii, sa aib&a259; valoare importanta. Boris Godunov si Mihai Viteazul inaspresc, simultan, serbia, intr-o epoca in care ea dispare din Occident: pamantul era abundent, iar daca taranii alegeau sa plece de pe mosie, pamantul nu mai avea vreo valoare, nemaifiind cine sa-l munceasca. Disparitia serbiei in Occident duce la reurbanizare. Intensificarea serbiei in Rusia si Europa de Est mentine sistemul feudal si intarzie urbanizarea (si, implicit, modernizarea) cu trei secole. Imperiul Bizantin se prabuseste tocmai datorita ineficientei sistemului sau economic. Mentionarea serbiei, a dez-urbanizarii bizantine sunt imperios necesare pentru a pune in cadru modernizarea Rusiei in secolul XX. Rusia pare a incepe sa se dezvolte si sa se industrializeze incepand de la Petru cel Mare. Din punctul de vedere al duratei lungi nu se intampla nimic: industria tarista e destinata inzestrarii armatei si uzului aristocratiei: dar serbia ramane aceeasi, iar Rusia tarista nu se urbanizeaza: populatia oraselor nu creste fiindca serbii nu-si pot parasi satele. In 1905, flota tarista e infranta in razboiul ruso-japonez: ciclul de modernizare inceput in 1700 se oprise. In 1865, Japonia mai producea kimonouri, canite de portelan, cutioare de lac si evantaie. In 1866, incepe restauratia Meiji, iar in 1905 Japonia avea o industrie siderurgica imensa, construia nave, tunuri si cuirasate. Rusia tarista nu evolua spre capitalism. Capitalismul presupune o urbanizare avansata, o clasa medie, o societate de consum, pe care Rusia tarista nu le avea, nici embrionar. Dezvoltarea economica si democratia politica sunt peste tot (v. Emmanuel Todd) corelate cu un nivel de alfabetizare peste 50 %: pragul fusese atins in Europa occidentala doua secole mai devreme decat in Rusia: educatia e cea care trage dupa sine dezvoltarea economica si democratia politica – educatia e un subiect tabu pentru teoreticienii neo-conservatori. Pe termen foarte lung, pe durata multi-seculara, (1700 – 2000) tarile din Europa occidentala au din start un avantaj considerabil, care nu face decat sa creasca ulterior. Ca tendinta seculara, tarile bogate din Occident se imbogatesc, iar restul stagneaza ca inainte. Intre 1800 si 2000, PIB-ul Rusiei/ URSS este, linear, jumatate din cel mediu in Europa occidentala. In ultimele trei secole, o singura tara a trecut din plutonul tarilor nedezvoltate in cel al tarilor dezvoltate – Japonia. Sistemul politic si economic, capitalist sau socialist, e, pe termen lung, irelevant. Tarile blocului fost comunist fusesera sub-dezvoltate inainte si dupa trecerea prin sistemul comunist: pentru un economist care priveste evolutia PIB-ului pe cap de locuitor in Europa, in ultimele doua secole, fara sa fie informat asupra regimului politic dintr-o tara sau alta, plutonul occidental si cel estic sunt detasate permanent. Nici Europa occidentala n-a fost permanent si uniform dezvoltata. Parti ale Frantei, ca Bretagne si Corsica, au ramas arhaice pana in 1900, Sicilia si Calabria, la fel. Norvegia scapa de saracie abia dupa 1905, Islanda dupa 1980. Elvetia e saraca pana in 1800, iar tinerii ei mor ca mercenari in razboaiele Europei: inainte de a se rezema pitoresc in halebarda, imbracati in costume galbene dungate violet, la Vatican, mercenarii elvetieni fusesera carne de tun in toate razboaiele Europei – fiindca in Elvetia se murea de foame. II. Teorii neo-conservatoare ale dezvoltarii Teoreticienii de acum au doua teorii privitoare la dezvoltare, care se suprapun partial: una politica – ideea ca in Occident s-a dezvoltat „societatea civila“ – un spatiu liber al vietii private, aparata de interferenta politica, si o teorie economica: ca in Occident statul a creat mecanisme pentru apararea drepturilor de proprietate, bine definite. O mare parte din autorii care propun aceste idei sunt anglo-saxoni, iar modelul pe care-l au ei in minte e cel britanic. Obraznicia britanica, servita cu seninate, poate trece drept obiectivitate ; dar n-au existat in Marea Britanie nici societate civila, nici drepturi de proprietate bine definite: enclosures, proces prin care mosierii puneau capat folosirii izlazurilor catre sateni, a durat timp de secole, perioada in care un numar considerabil de tarani au fost pur si simplu expulzati si goniti: sate intregi au fost rase, pamantul arabil a fost transformat in pasuni pentru oi, a caror lana era rentabila. Nicaieri exproprierile n-au fost mai crude, iar drepturile individuale de posesie mai incalcate, decat in Marea Britanie, care se erijeaza, post-factum, in aparator al societatii civile si economiei de piata. In URSS, industrializarea stalinista reproduce pattern-ul industrializarii rapide intreprinse de Petru cel Mare, iar colectivizarea agriculturii, mutatis mutandis, inasprirea serbiei. Nu e nimic necesarmente comunist in mijloace si metode, ci ele reproduc proceduri deja folosite in Rusia tarista. Rusia tarista, lasata sa se dezvolte spontan, n-ar fi devenit un stat de drept cu economie de piata si societate civila. In 1913, abia un rus din opt locuia la oras: restul erau tarani practicand agricultura autosuficienta, analfabeti, aflati in afara economiei de schimb. Stalin colectivizeaza agricultura, exploatand taranii, oferind colhozurilor preturi mici pentru produsele agricole: in 1933, milioane de tarani mor de foame din cuza socului colectivizarii, milioane sunt deportati, un numar comparabil sunt executati. In SUA, in aceeasi perioada, acelasi lucru se intampla spontan, datorita Marii Crize si secetei: in SUA, impactul a fost atenuat de faptul ca populatia ocupata in agricultura este, pe hectar, de zece ori mai mica decat in URSS: seceta, criza economica, furtunile de nisip provoaca in schimb infometarea si pribegia a sute de mii de fermieri. Stalin si colectivizarea fortata sunt responsabili direct pentru majoritatea mortilor din epoca, dar o mica parte din ele pot fi explicate prin seceta necrutatoare. Agricultura isi atinsese limitele de productivitate in 1928 – productivitatea la hectar e comparabila cu cea din SUA si Canada in aceeasi epoca. Exportul de cereale nu aducea venituri: pretul cerealelor era infim din cauza crizei din 1928-1933. Alte resurse nu existau. Nici Lenin, nici Stalin nu-si propusesera sa instaureze democratia. Se pot spune multe despre Lenin, dar cu siguranta lucid: pentru Lenin, democratia avea nevoie de o clasa educata, sau macar alfabetizata, care nu exista in Rusia (62 % din populatie e analfabeta imediat dupa Revolutie). Democratia se bazeaza pe o patura urbana ; Rusia era slab urbanizata. In democratia occidentala, pe de alta parte, n-avea incredere: subrede, democratiile burgheze ale Europei occidentale aluneca spre dictatura si totalitarism: Salazar, Franco, Mussolini, Horthy, Hitler, Carol II, Pilsudski, Metaxas: Portugalia, Spania, Italia, Ungaria, Germania, Iugoslavia, Polonia, Romania, Grecia aveau dictaturi sau regimuri totalitare. Doar Franta, Anglia si Cehoslovacia scapasera. Nu era mare lucru. Economiile occidentale erau in Marea Criza din 1929-1933 ; in SUA, un sfert din populatie erau someri. Nici politic, nici economic tarile occidentale nu constituiau un model – ba dimpotriva, constituiau un model negativ. Pentru a crea democratia, macar jumatate din populatie trebuia sa fie alfabetizata, ceea ce nu era cazul Rusiei tariste. Pentru a avea o economie de piata si societate de consum, macar jumatate din populatie trebuie sa fie urbana – ceea ce iarasi nu era cazul. E necesara o masa critica pentru aparitia democratiei. Daca Rusia tarista si-ar fi continuat mersul, ea ar fi urmat traiectoria plina de convulsii a tarilor din America Latina, unde nivelul de alfabetizare al populatiei este comparabil. Bilantul URSS nu trebuie comparat cu cel al Europei occidentale sau al Statelor Unite, ci cu cel al Indiei sau Americii Latine, fiindca URSS incepe cu o structura sociala, un nivel de alfabetizare si o economie comparabile cu cele din India sau America Latina. Discursul conducatorilor URSS e unul comunist, ideologic; in schimb sarcinile de indeplinit erau ne-ideologice: educarea populatiei si industrializarea. Dupa 1945, Al Doilea Razboi Mondial, pe frontul de Est, e o hecatomba. Hitler ucide populatia civila, distruge orase si uzine. Pe frontul de Est razboiul e un simplu balet, care dureaza, datorita legendarei lasitati franceze, sase saptamani. In Est, el dureaza patru ani. Americanii debarca in iunie 1944, cand rusii deja castigasera razboiul pe frontul de Est. Hitler, in retragere, aplica tactica pamantului parjolit, dupa septembrie 1943. Statele Unite, pe de alta parte, nu sufera nici o pierdere materiala. Uniunea Sovietica pierde zece milioane de soldati, SUA sub jumatate de milion, din care trei sferturi pe frontul japonez. Zece milioane de rusi, si doar o suta de mii de americani, de o suta de ori mai putin, mor in lupta cu germanii. Uniunea Sovietica pierde zece milioane de civili, SUA aproximativ o mie. Uniunea Sovietica pierde 13 % din populatie, SUA – 0,32 %. Dupa 1945, cele doua tari iau startul de pe pozitii diferite. A reprosa URSS ca are, dupa razboi, un PIB mai mic decat Statele Unite e cinic. III. Colectivizarea si industrializarea Satul rusesc traia in autarkie. Colectivizarea agriculturii era necesara pentru a realiza economii de scara. Forta de munca disponibilizata din agricultura a fost absorbita in industrie. (Nici unul din criticii neo-liberali ai industrializarii din epoca lui Stalin nu-l acuza de a fi creat somaj). NEP, noua politica economica a lui Lenin, dureaza pana in 1928: industria e nationalizata, comertul si agricultura nu. Dar dezvoltarea industriei isi atinsese, si ea, plafonul. Baza teoretica (sugereaza Robert Allen, „Farm to Factory. A Reinterpretation of the Soviet Industrial Revolution“, Princeton University Press, 2003) a dezvoltarii URSS si a tarilor din blocul estic au expus-o, intre altele, un articol al lui G. A. Feldman din 1928, si unul al lui Preobrajenski, din 1926. Preobrajenski propune obtinerea capitalului necesar industrializarii prin supraevaluarea produselor industriale si subevaluarea produselor agricole, diferenta castigata fiind re-investita de catre stat. Buharin sustinuse ideea opusa – supraevaluarea produselor agricole, pentru a oferi taranilor resursele de a-si cumpara bunuri de consum si a crea astfel un stimulent pentru cresterea industriei bunurilor de consum. Feldman arata ca dezvoltarea industriei grele duce, pe termen lung, la dezvoltarea industriei bunurilor de consum, si ca, pentru o economie subdezvoltata, cu capital redus, e preferabila investirea agresiva a capitalului in industria grea. (O forma popularizata si simplificata a fost aplicata si in Romania, si predata in licee la materia „Economie politica“). Problema dezvoltarii unei tari subdezvoltate e foarte complicata. Ca dovada, subdezvoltarea Africii, in care de patru decenii FMI si Banca Mondiala isi pierd banii, agentiile de dezvoltare ale ONU isi pierd vremea, iar expertii internationali isi dau cu presupusul – fara ca sa se intample ceva. Stalin opteaza pentru modelul lui Preobrajenski pentru a colectiviza industria; simularile lui Feldman sunt folosite pentru intocmirea primului plan cincinal, si al planurilor urmatoare. Intre 1927 si 1937, numarul de salariati creste de la 11 milioane la 27 de milioane. Practic, in zece ani, 16 milioane de tarani devin muncitori, deci oraseni. URSS creeaza proletariatul. Industrializarea trebuie vazuta nu doar sub aspect tehnic, ci si demografic. Partidul isi faureste singur clasa care sa-l sprijine. De aceea, impactul partidului in URSS si Romania e mai puternic decat in Cehia, Polonia, Germania de Est si Ungaria, care sunt industrializate inainte de instaurarea comunismului. Revolta se organizeaza si revolutiile izbucnesc acolo unde proletariatul preexista comunismului, Danzig, Brasov, Timisoara, vechi orase industriale. Speranta de viata bruta este de 35 de ani in perioada NEP-ului, cam aceeasi ca in perioada tarista, ca in Sierra Leone in 2000, si ca in Antichitate. E speranta de viata a unei populatii lipsite de asistenta medicala. Dupa foametea din 1933, si milioanele de morti datorate colectivizarii, speranta de viata creste incet, semn ca viata isi intra in normal. Speranta de viata e un coeficient foarte bun pentru masurarea bunastarii unei populatii: e usor de masurat, e ne-ideologica, si agrega in sine multi alti factori: gradul de educatie, asistenta medicala si alimentatia. Uniunea Sovietica interbelica se urbanizeaza rapid: populatia oraselor creste de la 28 de milioane la 54 de milioane, fara ca statul sa construiasca noi locuinte. Lumea traieste inghesuita, cu celebrele komunalka, bucatarii comune. Bucatarii comune, toalete comune, imbulzeala creeaza nervozitate si certuri intre vecini – dar URSS evita fenomenul prin care au trecut America Latina, India si Africa, nasterea de favellas, barrios, bidonvilles, shantytowns: urbanizarea recenta si rapida, dar haotica a Africii subsahariene si a Indiei a creat metastaze urbane. IV. Apusul URSS Modelul economiei planificate isi pierde respiratia dupa 1970. Economia planificata produce eficace bunuri generice: otel, ciment, sticla, ingrasaminte. Ea e incapabila insa sa produca bunuri cu tehnologie avansata, fiindca ele nu pot fi masurate in unitati: calculatoarele sunt un foarte bun exemplu, dar produsele medicale, de parfumerie, pot fi citate si ele. Industria usoara poate creste usor productia de tesaturi de la un milion de metri la doua milioane de metri: schimbarile insesizabile ale modei, in schimb, nu pot fi planificate, nici macar prevazute. Introducerea progresului tehnologic in economia planificata creeaza haos si gatuiri. Nici un director de uzina nu vrea sa introduca progresul tehnologic: i-ar creste sarcinile de plan, i-ar provoca probleme de aprovizionare. Economia planificata incurajeaza cresterea volumului de productie, dar nu si eficienta productiei, pe care n-o poate cuantifica. In 1986, Uniunea Sovietica se dezagrega, iar in 1989, blocul estic dispare. Ceea ce nu inseamna ca modelul comunist se blocheaza singur: PIB-ul Chinei creste, in schimb, cu zece procente pe an, intre 1980 si 2007. De ce in China comunismul prospera, iar in URSS el dispare? Paradoxal, regimul comunist in URSS isi incheiase misiunea: populatia se urbanizase, era educata, PIB-ul atinsese un nivel decent. China creste extrem de rapid si de stabil, dar PIB-ul pe cap de locuitor e de trei ori mai mic decat cel al Rusiei. (Presupunand ca China isi pastreaza ritmul, iar Rusia ramane la acelasi nivel, Chinei ii mai trebuie aproape doua decenii sa ajunga Rusia din urma). 45 % dintre chinezi, dar numai 10 % din rusi sunt ocupati in agricultura: o populatie rurala numeroasa si slab educata nu poate crea relatiile sociale necesare aparitiei democratiei. Ceea ce dorise Lenin fusese o tara cu populatie urbana, educata, ca mediu de cultura pentru dezvoltarea democratiei. Si asta a si obtinut. Ca dovada a faptului ca regimul comunist n-a esuat e faptul ca el s-a autodizolvat de sus, si nu prin revolutie. V. Comunismul in URSS si Stalin Ambitii nerealiste, succese umflate, rezultate ne-credibile, costuri umane ingrozitoare sunt asociate de obicei cu industrializarea in URSS si celelalte state din blocul sovietic. Industrializarea de acest tip a existat insa inca de pe vremea tarilor, din perioada lui Serghei Witte 1891-1903, ministru de finante al tarului. El deja izbutise sa sileasca taranii sa vanda ieftin cerealele, si asa mai departe. Politica lui Visegradski, predecesorul lui Witte, n-a impiedicat foametea din 1891. Foametea e un element recurent al istoriei Rusiei. A fost foamete in 1600, sub Boris Godunov, accentuata de faptul ca Godunov a inasprit legile care legau iobagii de glie, facandu-le deplasarea imposibila. A fost foamete in 1833, 1882, 1892, 1907, cea din 1917 a declansat revolutia. Foamete a fost in 1921-'22 in zona Volgai, acolo unde a avut loc marea foamete din 1932-’33. Foametea din 1932-'33, desi intretinuta de Stalin, n-a fost provocata de Stalin sau de politica comunista: si in Statele Unite, in aceiasi ani, a fost seceta si au fost furtuni de praf, dust bowls, care au provocat exodul a 500 000 de fermieri ruinati. Considerand ca agricultura SUA era intensiva, iar cea din URSS, de subzistenta, vedem ca densitatea locuitorilor pe kilometrul patrat arabil era, in Rusia rurala, de zece ori mai mare: aceeasi seceta are, in URSS, consecinte de zece ori mai catastrofale decat in SUA – indiferent de politica statului. E interesant ca ochii istoricului se intorc negativ asupra personajelor negative. Cu toate acestea, a fost foamete in 1943 in Bengal, pe vremea aceea parte a Imperiului Britanic. Informat fiind ca exportul continuu de orez duce la agravarea foametei, Winston Churchill a intrebat „daca e foamete, Gandhi cum de n-a crapat inca?“. Au murit un milion si jumatate de indieni. Stalin a facut la fel, mentinand cotele de predare obligatorii in pofida scaderii productiei. Cele sase milioane de morti din timpul colectivizarii lui Stalin sunt, sigur, de patru ori mai numerosi decat cei un milion si jumatate de bengalezi morti in timpul lui Winston Churchill – dar, cu siguranta, a-l declara monstru pe primul, iar pe al doilea, personaj politic providential, e, din punct de vedere istoric, hypocrit. A fost foamete in Irlanda in 1845-1849, care a depopulat definitiv insula – in timpul imparatesei Victoria, sub un regim care se pretindea liberal. Englezii au continuat sa exporte vaci si porci si cereale din Irlanda in timpul foametei, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, in numele libertatii comertului. Repunand colectivizarea lui Stalin in context, putem vedea ca ea n-are nimic comunist sau stalinist in ea: traditia oprimarii taranilor si adscriptio glebae (colectivizarea e un fel de adscriptio glebae) duce inapoi la Boris Godunov: foametea controlata de stat exista si in Occident – infometarea controlata a Irlandei catolice intre 1845-1849 si a Bengalului in 1943 dau masura bestialitatii britanice din totdeauna. Industrializarea comunista exista deja in ideile lui Witte: „intr-o tara cu potential (lit. „sarcini“) nelimitate, dar cu resurse banesti limitate, ca Rusia, guvernul trebuie sa coordoneze industrializarea conform cu telurile politicii de stat“. Witte urmarea sa dezvolte caile ferate, ca astfel resursele de carbune si minereu de fier din sudul Rusiei sa poata fi puse in valoare, si sa se dezvolte industria grea. Textele lui Witte sunt scrise apologetic si polemic, exact asa cum vor fi si discursurile secretarilor generali ai PCUS mai tarziu, cu scopul de a castiga adepti pentru politicile sale. Datele privitoare la productia industriala, prezentate in raportul de buget pentru 1897 erau exagerate – asa cum aveau sa fie statisticile sovietice de mai tarziu ; la fel stateau lucrurile si cu consumul. „Witte n-ar fi rezistat in functie daca n-ar fi disimultat atat de bine greutatile vietii dintr-o perioada de industrializare rapida“ spune Von Laue, iar spusele lui pot sa se refere la fel de bine la ministrii economiei din tarile comuniste. (Theodore H. Von Laue, „The High Cost and the Gamble of the Witte System: A Chapter in the Industrialization of Russia The Journal of Economic History“, Vol. 13, No. 4, Autumn, 1953, pp. 425 – 448. ) Pretul graului scazuse pe pietele internationale datorita ieftinirii transportului pe mare ; acest lucru a redus si mai mult veniturile taranilor rusi, abia eliberati de serbie. Industrializarea din timpul lui Witte s-a facut tot prin impozite apasatoare asupra taranilor, care au saracit aceasta clasa si au impiedicat modernizarea agriculturii ruse. Industria dezvoltata sub Witte avea un singur client, statul, si nu avea o piata interna, industrializarea nu s-a facut pentru a raspunde cererii pietei si consumului, exact asa cum avea sa se intample si in URSS, si mai tarziu in tarile satelite. Generalul Lobko, adversarul lui Witte, ii raporta tarului in 1902 in cuvinte pe care le-ar fi putut rosti Gorbaciov in 1986: „Criza e cauzata de cresterea artificiala a industriei in utimii ani. Industria, bazata pe protectionism vamal, comanda de stat, a crescut mai mult decat cererea si consumul [...] Efortul guvernului de a construi uzine n-a fost urmat de masuri pentru a sprijini bunastarea populatiei s....t taranimea poarta aproape intreaga povara a impozitelor directe si indirecte, iar, ca urmare, cererea interna, piata interna nu tine pasul cu dezvoltarea industriei. Echilibrul dintre industrializare si piata interna a fost distrus, si o data cu el baza dezvoltarii economice“. (Von Laue, p. 442) Witte e necrutator si optimist exact ca si comunistii mai tarziu. „Rusia era atunci, ca mai tarziu, o tara inapoiata roasa de ambitia de a rivaliza cu tarile dezvoltate din vest“ (Von Laue, p. 448) iar toate eforturile sunt facute de guvern, in mod centralizat, paternalist, pentru scopuri politice. Am incercat sa ilustram, prin cele de mai sus, ca doctrinele de dezvoltare ale lui Stalin si ideologilor comunisti se integreaza, paradoxal, intr-un pattern vechi rusesc, atat in ceea ce priveste agricultura (exploatarea taranimii prin impozite, cote obligatorii, adscriptio glebae, colectivizare) cat si industrializarea – o industrializare decisa de stat, centralizata. VI. Ce era de scris Ce ar fi trebuit sa scrie autorii „Raportului“ ? Nu stiu. Istoria „ce-ar fi fost daca n-ar fi existat X Y Z“ e, pe drept, impopulara. Istoria cantitativa, istoria economica e plicticoasa. O vina majora pentru felul in care e abordata azi problema se datoreaza, intr-adevar, comunistilor. Hrusciov si Stalin inaintea lui se laudasera vor depasi capitalismul. O buna parte din statisticile publicate in epoca erau trucate si false. Dar Rusia tarista este, in 1917, saraca, la nivelul de dezvoltare al Indiei sau Americii de sud. Cand Stalin masoara Uniunea Sovietica cu tarile occidentale, el compara ideologii, nu dezvoltarea economica si sociala. Cand Uniunea Sovietica iese victorioasa din Al Doilea Razboi Mondial, ea este geopolitic pe aceeasi treapta cu Statele Unite, dar nu si economic. Si sovieticii, si occidentalii cad prada comparatiei in mod naiv: rusii castigasera razboiul, trambitasera ca sistemul lor politic e mai bun – dar Uniunea Sovietica era, efectiv, mult in urma statelor occidentale, ca economie, educatie, si ca structura sociala. Doar complexul de inferioritate, mostenit de pe vremea lui Petru, o facea sa se compare, economic, nu cu India, ci cu Europa occidentala. A fost o eroare psihologica, dar nu mult mai mult. URSS pleaca de la aceeasi baza economica si sociala ca statele Americii de Sud, si, pe termen lung, intre 1928-1980, se dezvolta mai bine decat acestea, asa-zise tari cu economie de piata – dar politicienii sovietici, din pura vanitate, au refuzat sa se compare cu tari care avusesera, la plecare, acelasi nivel de dezvoltare ca Imperiul tarist. Ce ar fi trebuit sa faca autorii „Raportului“? Sa reia anuarele statistice dintre 1950-1988 si sa arate ca productia a fost mai mica decat scrie acolo – exista mijloacele cantitative pentru a face asta. Fie sa arate ca productia agricola si industriala a crescut, iar somajul a scazut in deceniul 1990-2000, comparativ cu deceniul 1960-1970 (s-o vedem si pe-asta). Dar studiile cantitative, cu grafice, ordonate, abscise, sunt plicticoase, cer multa munca, economisti, statisticieni, si nu reiese din ele suficient abjectia comunismului. Exista cativa romi fericiti, carora revolutia le-a priit: Nutu si Sile Camataru, Clamparu, Gigi-mana de aur din Constanta, clanul Duduianu, clanul Caran din Bucuresti, Fulguta din Craiova, Valter si Vilifort, clanul Fratia din Craiova – Caiac, Cimino, clanul Stoaca, clanul Cordunenilor din Iasi, cartierul Fata Luncii din Craiova, Leo de la Strehaia, clanul Sadovenilor, Pian, Campy, Grasu, Aurel, Goe, Tito, din cartierul Militari, Caiac, Cimino, Rosianu, Gigioc. Vilifort, Gafita, Levier, Vialis, Salvis din cartierul Fata Luncii, clanul Camataru, clanul Boierica. Clanul Dereseu. Clanul Chira. Clanul Cuza. Clanul Sportivilor. Agafita Levier. Ion Clamparu, Nicu Gheara, Fane Spoitoru. Clanul Corduneanu. Clampi si Talanu din Braila. Titel Cracanatu. Clanul Bucovenilor in Ploiesti. Titoasca, Vader, Cocorada, Emilian, Versace, Caldararu, Baraila, Mamulea, Carciumaru din Pitesti. Danut Spoitoru din sectorul II. Sandu Hingheru. Clanurile Catali, Buricea si Vicler din Braila. Clanul Serdarestilor din cartierul craiovean Fata Luncii, clanul Miclestilor. Neamul Nicolcestilor... Neamul Iamanditestilor. Dobrinestilor. Iorgu Ionescu zis Talanu' din Braila, Cosmos Tanase, Marian Ivan si Ogeaca de la Galati... Motanu' din Roman... Mutu din Piatra-Neamt. Clanul Purcel. Cand au fost prinsi, in Spania, Cosmos si Talanu aveau trei sute de proxeneti, care coordonau sute de prostituate si cersetori. Pentru ei, revolutia n-a fost o vorba goala. Cei aproximativ zece mii de membri ai lumii interlope tiganesti sustin deplin „Raportul Tismaneanu“. Decretul si fallacia attributionis Dar sunt multe reprosuri facute comunismului pentru motive discutabile. Un exemplu graitor e capitolul „Politica demografica a regimului Ceausescu“, privitor la interzicerea avortului, despre efectele Decretului 770 (770, Western Parkway – this is just a pun ;–). Decretul a avut consecinte dezastruoase asupra vietii multor femei, moarte in urma unor avorturi improvizate. Medici inchisi, sau doar santajati, copii nedoriti si vieti zdrobite. Doar ca nu e nimic comunist intr-asta. In URSS si Polonia, avortul era permis sub comunism. Dupa 1990, el a fost interzis in Polonia. E interzis in Irlanda si Portugalia, pe motive religioase. De ce ar fi mai abominabila interzicerea avortului pe motive demografice, decat interzicerea lui pe motive religioase ? La noi, numarul de avorturi, de un milion 115 000 in 1965, se reface spontan in 1990 (992 265) – o nastere la cinci avorturi (fiecare roman are cinci fratiori avortati, si el insusi s-a nascut prin accident). Romania, cu politica ei natalista, si China, cu politica copilului unic obligatoriu – doua politici mai opuse nu se pot inchipui – au avut, pe termen lung, cam aceeasi natalitate, de 10 ‰. In Franta, avortul a fost permis abia in 1975, in Canada aproximativ dupa 1988, in SUA, dupa 1973. In tarile catolice ale Americii de Sud, avortul e interzis – in afara de Cuba comunista. In Coreea de Nord, dictatura antipatica, avortul e permis. In Coreea de Sud, tara simpatica, e interzis. Romania avea o natalitate in cadere brusca. Fara aceasta lege, cresterea populatiei ar fi devenit zero in 1974. Imediat dupa 1990, sporul natural devine din pozitiv, negativ. Natalitatea, in 2001-2004, e mai mica decat in anii de razboi 1940-1944. Populatia Romaniei pierde intre 1990-2005 aproximativ 100 000 de locuitori pe an, exact cat pierde anual in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Nu ne mai trebuie razboi, ca avem politica demografica a guvernelor post-decembriste !!! Nu e nimic comunist in „Decret“. Au existat tari comuniste care permiteau avortul – China, Cuba, URSS, Ungaria. Au existat tari ne-comuniste in care era interzis. Dreptul la avort a fost introdus in tarile occidentale foarte lent, abia din anii 1970. A judeca o lege comunista din 1966 din perspectiva mentalitatii din 2000 e cinic – cu atat mai mult cu cat, in aceeasi perioada, avortul era interzis si in numeroase tari democratice din Vest. Avem aici un caz tipic de fallacia attributionis, o eroare de atribuire naiva, care se studiaza in anul I Psihologie. – Ni se aduce la cunostinta un gest nici bun nici rau. – Aflam ca l-a facut o bestie fara suflet, un gunoi cinic. – Decidem ca gestul in sine e categoric reprobabil, devreme ce l-a facut o persoana care ne creeaza repulsie. De exemplu: a) – babei Marghioala i-au intrat niste necunoscuti in casa noaptea, si, sub amenintarea pistolului, i-au luat toti banii si i-au golit camara de alimente. – S-a descoperit ca cei care au facut-o sunt un grup de rezistenta anticomunista din munte. – Concluzii: baba Marghioala e o comunista ordinara, da-i-as foc la casa, ca altfel ar fi trebuit sa le dea spontan si de buna voie mancare si bani alora, sau macar sa-si tina gura si sa nu se planga la militie. b) – Hitler a fost o bestie. – Hjalmar Schacht a fost ministrul lui de finante. – Hjalmar Schacht a fost o bestie incapabila. Ceea ce e inexact. Hjalmar Schacht a fost unul dintre cei mai capabili economisti ai Europei. Datorita lui, criza economica inceteaza, somajul din Germania scade de la cinci milioane la cincizeci de mii, iar moneda se stabilizeaza. Desigur, indirect, eforturile lui au permis ca Germania sa se inarmeze eficient pentru razboi – dar in 1939 Schacht nu mai avea nici o functie oficiala. – E la fel de reprobabil sa acuzi (pe drept sau nu) regimul comunist de incompetenta economica generalizata, cat e de reprobabil sa ignori reusita exemplara a unui mare economist. – E absolut imoral sa-l lauzi pe Schacht, si lipsit de gust, si incalificabil ! Striga spre mine cineva din sala. Cum sa spui ca a fost un economist remarcabil, cand el l-a servit pe Hitler ! – Bine, zic eu. Atunci sa recunoastem ca si succesele comunismului, de vor fi fost, trebuie mai bine trecute sub tacere, de vreme ce le-au obtinut niste oameni odiosi noua.