„Raportul Tismaneanu“ sau „care pe care“?
articol aparut in Cultura, nr. 109 din 2008-02-14» cultura controversei » dosar
Autor: Ilarion Tiu
Aparut la sfarsitul anului trecut la Editura Humanitas (fosta Politica), „Raportul Tismaneanu“, cu pretentii de „manual asupra epocii“, nu a corectat nici macar erorile punctuale semnalate de istorici si criticii sai. Asa, de ochii lumii, l-a comandat Basescu, oare, sau Tismaneanu si-a batut joc de anunturile unei „lucrari stiintifice“ facute de Basescu?
Angajatii Arhivelor Nationale si ai CNSAS-ului au inceput sa furnizeze presei, pe „surse“, informatii despre zecile de mii de copii xerox pe care le solicitau „istoricii de la Cotroceni“. Acestia si-au facut adevarate arhive private pe bani publici, cerand uneori dosare intregi in doua sau trei exemplare! Au solicitat chiar si documente fara legatura cu istoria comunismului, privind perioada moderna sau interbelica, ori diverse acte de proprietate.
Saptamanile acestea, cu ocazia reactivarii vesnicei „crize a CNSAS“, asa-zisa „societate civila“ isi mai arata inca o data slabiciunile si incapacitatea de a oferi solutii reale pentru problemele curente ale Romaniei. Daca acum ONG-urile „de dreapta“ propun revocarea Curtii Constitutionale si a Avocatului Poporului ca solutie pentru „asanarea morala a societatii“, in urma cu doi-trei ani ii solicitau presedintelui Basescu „condamnarea comunismului“, printr-un discurs oficial, in fata Parlamentului. Asa a aparut mult-disputatul „Raport Tismaneanu“, care mai degraba a incurcat studiile despre comunism decat sa le ofere o abordare acceptabila. In criza de solutii pentru redresarea socio-economica a Romaniei promisa in campania electorala, Traian Basescu a jucat timp de doi ani „cartea“ condamnarii comunismului, pentru a-si justifica „spiritul reformator“. Din 1990 incoace, Basescu nu se afisase in nici un moment ca un apropiat al „societatii civile“ sau „condamnator al comunismului“. „Logodna“ cu intelectualii s-a facut in campania electorala din 2004, cand staff-ul sau i-a recomandat sa-si apropie cativa „publicisti de renume“, pentru a castiga simpatia electoratului educat. Insa cum ii sta in obicei, i-a uitat o perioada pe „aliatii cu carte“, ignorand cererile acestora de condamnare a comunismului si deconspirare a fostei politii politice. Astfel ca, apelul lui Sorin Iliesiu – „Proclamatia pentru Romania“, publicat la 30 aprilie 2005, a fost ignorat de presedinte. Documentul formulat de Iliesiu cerea tocmai condamnarea regimului comunist ca „nelegitim si criminal“, fiind insusit de peste 30 de organizatii ale „societatii civile“. Insa la 21 decembrie 2005, Calin Popescu-Tariceanu i-a luat-o inainte lui Basescu cu „lupta contra comunismului“, infiintand Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, condus de controversatul istoric Marius Oprea, care s-a auto-proclamat „vanatorul de securisti“. Peste trei luni (30 martie 2006), Traian Basescu a decis sa intre si el in „competitia anticomunista“: „In baza unei lucrari stiintifice, sunt dispus sa condamn crimele comunismului sau, dac&a259; oamenii de stiinta vor constata ca trebuie condamnati toti cei 50 de ani de comunism, o voi face“. La 5 aprilie a fost anuntata si modalitatea in care se va realiza „condamnarea“ – o comisie prezidentiala, condusa de sociologul Vladimir Tismaneanu, care desi locuieste in SUA, a publicat mai multe carti despre istoria comunismului romanesc, cercetand prin interpusi arhivele. Primele controverse aparute au fost legate de componenta „Comisiei“, deoarece alcatuirea acesteia s-a facut in functie de simpatii sau prietenii „intelectuale“, iar o parte dintre membri nici macar nu aveau formatie de istorici: Virgil Ierunca, Sorin Iliesiu, Monica Lovinescu, Nicolae Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Romulus Rusan. Inca de la infiintare, „Comisia Tismaneanu“ a fost acuzata de unii politicieni si istorici ca este lipsita de obiectivitate, datorita discursului violent contra stangii pe care-l practicasera membrii sai inca din 1990. „Suspiciunile“ s-au confirmat la 20 aprilie, cand Traian Basescu a anuntat ca „Raportul“ va deveni document oficial al statului roman. Nu numai opozitia politica a reactionat fata de „Comisie“, ci si o parte insemnata a jurnalistilor si a organizatiilor ce-si declarasera aderenta la „societatea civila“. Pe langa Traian Basescu a inceput sa fie criticat si Vladimir Tismaneanu, coordonatorul acesteia. In primul rand i s-a reprosat faptul ca traise comunismul in cartierul de nomenclaturisti „Primaverii“, parintii sai fiind fosti activisti ai Cominternului, trimisi in 1948 din URSS, cu cetatenie sovietica, pentru a contribui la coordonarea diverselor sectoare in actiunea de bolsevizare a Romaniei. La 13 mai 2006, jurnalistul Vladimir Alexe a publicat in „Ziua“ un text prezentat a fi fost la origine document din Arhiva SRI, Fond „D“, Dosar nr. 10 947, vol. 9, din care reiese ca Vladimir Tismaneanu a beneficiat din plin de statutul de fiu de nomenclaturist, nicidecum ca ar fi devenit anticomunist la 15 ani, cum declara in unele interviuri din presa. Astfel ca, Tismaneanu ar fi fost „ferit“ de perioada de stagiatura in provincie dupa terminarea facultatii (de care nu scapau studentii „de rand“!), fiind angajat la Institutul de Proiectari „Proiect“ Bucuresti, in calitate de sociolog. Pe „linie de partid“, ca membru al PCR, Tismaneanu ar fi predat ca lector al Comisiei de propaganda a Comitetului Municipal PCR Bucuresti, activitate care ar intra astazi sub incidenta legii lustratiei, daca s-ar aproba in forma aflata la Camera Deputatilor! Conform aceluiasi prezumtiv document, Tismaneanu ar mai avea o „pata la dosar“, prin contributia Directiei a II-a a Securitatii la plecarea sa din tara, in noiembrie 1981. Insesi meritele stiintifice mentionate de Tismaneanu a le fi avut inca din tara, erau imposibile fara carja partidului si „organelor“ – a fi acceptat la doctorat ori a publica o carte la Editura Politica insemna, exprimandu-ne in termeni preferati ai lui Tismaneanu (cel de acum), a fi un „ales“ al „criminalelor“ institutii pentru prezentul si viitorul „crimelor“ ce urmau a fi comise. Insa disputele nu s-au purtat numai in acesti termeni ai „trecutului comunist“, contestandu-se si modalitatea in care lucrau membrii „Comisiei Tismaneanu“. Angajatii Arhivelor Nationale si ai CNSAS-ului au inceput sa furnizeze presei, pe „surse“, informatii despre zecile de mii de copii xerox pe care le solicitau „istoricii de la Cotroceni“. Acestia si-au facut adevarate arhive private pe bani publici, cerand uneori dosare intregi in doua sau trei exemplare! Au solicitat chiar si documente fara legatura cu istoria comunismului, privind perioada moderna sau interbelica, ori diverse acte de proprietate. „Vestea“ a ajuns si la urechile lui Traian Basescu, care intr-o emisiune televizata, din septembrie 2006, i-a acuzat pe membrii „Comisiei“ ca lucrau in interes personal, strangandu-si informatii pentru cartile proprii si nu pentru „Raport“. Unii dintre „condamnatorii“ comunismului s-au dovedit a fi fost ei insisi colaboratori ai „organelor“ inainte de 1989 precum Sorin Antohi, demisionat din „Comisie“, dupa ce, strans cu usa, recunoscuse semnarea pactului cu Diavolul, al carui duh voia sa-l alunge din mintea natiei romane. Aceleasi „probleme“ le-a avut si mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu. Cu ocazia „retragerii“, inaltul cap bisericesc a avut si o declaratie interesanta pentru modul cum s-a alcatuit „forul prezindetial“: „Eu nici nu am vrut sa fiu in Comisie, s-a scuzat mitropolitul. M-au pus altii. Nu stiu cine. Nu stiu cum s-au facut propunerile“. Dupa noua luni de „cercetari“, presedintele Basescu a prezentat in fata Parlamentului „Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analizarea Dictaturii Comuniste in Romania“, la 18 decembrie 2006. Insa acesta „scapase pe piata“ cu cateva zile inainte, opinia publica luand cunostinta de stilul sau rafuitor-resentimentar care numai a discurs stiintific nu aducea. Politicieni importanti si oameni de cultura din vechea generatie au fost inclusi, pe ales si in forta, printre responsabilii „crimelor comunismului“, ceea ce a provocat o reactie violenta. Astfel ca, in Parlament am asistat la un adevarat circ politic. O parte a presei a rabufnit la contactul cu literatura de izul „Pravdei“ bolsevice, pe care o finantasera Cotrocenii, fara habar ca ar fi scos mai putini bani din bugetul national daca plateau, in locul „Comisiei Tismaneanu“ cativa liceeni sa copieze din „Scanteia“ anilor ‘50, inlocuind pur si simplu sintagme precum „regimul burghezo-mosieresc“ cu „regimul comunist“ ori „intregul popor muncitor“ cu „societatea civila“. Ce a adus nou pentru studiul istoriei comunismului „Raportul Tismaneanu“? Ca om cu calificare in domeniu, afirm ca nimic! N-am aflat nici o noutate din informatiile lui. In plus, Tismaneanu si aceia dintre membrii comisiei care s-au ostenit sa ia aminte la structura unui manual sau curs acceptat in „lumea libera“, stiu ca eclectismul si manierele personalizate in care-au fost adunate capitolele „Raportului“ ce se vrea „carte de invatatura“ n-ar fi fost acceptate ca intrunind criteriile unei scrieri cu o astfel de destinatie. Toate zvonurile privind documentarile in interes personal ale istoricilor din „Comisie“ s-au adeverit! Practic, autorii „Raportului“ si-au prelucrat stilistic studii mai vechi sau mai noi, aranjandu-le in ordine cronologica in paginile „documentului de stat“. Spre exemplu, „Partea I. Partidul Comunist Roman“, scrisa de Vladimir Tismaneanu, reproduce, cu nesemnificative ajustari, textul lucrarii „Stalinism pentru eternitate“, aparuta la Editura Polirom in 2003. Se pastreaza notele de subsol, citatele, exemplele de viata personala. Folosite in exces, trebuie precizat, Tismaneanu transformandu-si rudele, vecinii si prietenii in „surse istorice“, fara a fi oferit vreodata posbilitatea confruntarii afirmatiilor acestora cu presupusele-i „citari“. O tara precum Romania („bananiera“, probabil in gandul sociologului – ori politologului?! – Tismaneanu, din perspectiva istoriografiei) trebuie sa inghita orice-i trimis din America ca fiind „culmea progresului“... stiintificitatii! Sa nu mai vorbim de erorile aparute... ca ne-am lungi pe intreg spatiul acestei publicatii! Citam, pentru notorietate, „eroarea“ decesului lui Constantin Dobre, unul dintre liderii revoltei minerilor din Valea Jiului din 1977. Sesizat, „mortul“ s-a adresat public printr-o scrisoare dura „groparului“ sau, reprosandu-i lui Tismaneanu si ca nu i-a pasat deloc de soarta victimelor comunismului desi s-a laudat ca „le va face dreptate“. Aceeasi „amnezie“ partiala in zona romanilor care se pot lauda cu reale acte contestare la adresa comunismului s-a reactivat si cand a ajuns la momentul Brasov 1987. Muncitorii contestatari – barbati si femei care-si merita cu adevarat renumele de eroi anticomunisti – n-au fost contactati in timpul redactarii „Raportului“, desi printre sursele unei adevarate lucrari istorice figureaza consultarea martorilor si participantilor la evenimente. Lui Tismaneanu i-au fost de ajuns opiniile „biografilor“ evenimentului, tratati ca „anticomunisti“, pentru meritul de-a fi scris despre Brasov, cu mai multa reverenta si consideratie in lumea lui Tismaneanu, Basescu ori Tariceanu decat muncitorii arestati si torturati pentru protestele impotriva regimului. Ca si cum obiectivele si promisiunile fara acoperire n-ar fi fost de ajuns, Tismaneanu le-a promis si brasovenilor ca va corecta erorile ce-i privesc in varianta tiparita a Raportului, aparuta la Editura Humanitas (in urma unui contract cu Administratia Prezidentiala, fara licitatie). Nu s-a tinut, bineinteles, de cuvant! De la aparitia nefericitei „opere stiintifice“ imi staruie in mintea o intrebare: unde exista in America vreo fundatie sau institutie care sa incredinteze ori sa fi incredintat vreunui intelectual asemenea lucrare? Facuta cu „echipa“ dupa „afinitati“, fara buget estimativ, fara garantii de calitate si utilitate, si mai ales fara controlul obiectivelor cu rezultatele... Care pe care („Kto kavo“ – cum ziceau bolsevicii in „confruntari“) va fi „prostit“ in incheierea „afacerii“?. Basescu pe „omul de stiinta“ Tismaneanu, sau Tismaneanu pe politicianul „de anvergura ideologica“ Basescu?!