Cronicarul deranjarisit
articol aparut in Cultura, nr. 91 din 2007-09-04» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Mihai Iovanel
Nu mi-a venit sa cred cand am citit in „Romania literara“, nr. 36, urmatorul text, „semnat“ Cronicar:
„Saptamanalul «Observator cultural» a ajuns in fine, dupa doua luni de asteptare, la romanul «Orbitor. Aripa dreapta». Pe Cronicar nu-l deranjeaza pregatirile indelungi pentru intampinarea critica a unei carti, cu conditia ca rezultatul sa fie pe masura lor. Nu e cazul aici. Rubrica „O carte in dezbatere“ reuneste cronici de Ovidiu Simonca, Adina Dinitoiu, Bianca Burta-Cernat, Delia Ungureanu si Serban Axinte. Ca unii care am impus, in anii '90, rubrica „O carte in dezbatere“ le amintim colegilor nostri ca dezbaterea nu trebuie confundata cu baterea, cu zbaterea sau cu a bate apa in piua. Se face fie prin dialog direct (un text raspunde altuia), fie prin abordarea din start a cartii din unghiuri diferite. Nu prin publicarea la intamplare a unor texte redundante la a caror citire te apuca somnul. Mai bine o singura cronica, dar buna si onesta – sa zicem a lui Serban Axinte – decat multe si plicticoase. Altfel nu lipsite de procese de intentie, sfaturi date autorului, previziuni de tip ghicit in bobi, stangacii si inadecvare. Pe Ovidiu Simonca il deranjeaza, de pilda, ideea ca intr-un roman exista „realitate-halucinatie-vis-amintire-istorie“ si se intreaba malitios, inca din titlu: „Nu e prea mult?“ Dl Simonca nu pare sa fi aflat ca romanul e o lume si ca tot ce exista in univers incape intr-un roman, cu mult mai multe decat a insirat domnia sa. Ca sa descoperi asta, ajunge sa citesti romane. Ba chiar, ajunge sa citesti“.
Textul Cronicarului pare sa fie manat de o singura ratiune: enervarea fata de un dosar in care Cartarescu era tratat ceva mai rece decat in „Romania literara“ (unde Editura Humanitas e bine reprezentata prin gratiile Ioanei Parvulescu; aceeasi Ioana Parvulescu care a ouat un frumos poem despre „Aripa dreapta“).
OK, dar de aici pana la a spune ca „pe Cronicar nu-l deranjeaza“ ceva tinand de politica redactionala a altei reviste e cale lunga. Atitudinea fata de textele/ politica redactionala a unei publicatii nu se pune in nici un caz in termeni de a deranja/ a aranja.
Presupun ca e vorba de ceea ce se numeste un act ratat: cu atat mai mult cu cat „Romania literara“ a incetat de prea multa vreme sa mai deranjeze altceva decat pitigoi, aranjandu-i in schimb pe cei pe care e bine sa ii aranjezi.
Altfel, dosarul „Observatorului cultural“ nu era in nici un caz „redundant si plicticos“ (desi continea un text penibil, acela al Deliei Ungureanu). Nici textul lui Ovidu Simonca (pe care Cronicarul il trage de urechi si il indeamna la lectura) nu era un text slab. Ba chiar, daca ma gandesc la ce a publicat „Romania literara“ despre Orbitor 3, incep sa suspectez textul lui Simonca de geniu...
Limbutze
Pun in schimb prinsoare ca nimeni de la „Romania literara“ nu o sa spuna nici pas cand va da de urmatorul text din „Noua literatura“, nr 8, semnat: „La sfarsitul primaverii, la o terasa din apropierea Cismigiului, Iuliana Alexa ne vorbea, celor catorva membri ai cenaclului Lovinescu care nu fugisera inca cu arme si bagaje in vacanta, despre o gaselnita a frantujilor. Personaje cheie ale culturii contemporane din Franta se apuca sa scrie evocari ale unor mari clasici, tot de stirpe franceza, se-ntelege. Nu de putine ori, evocarile sunt spectaculoase si surprinzatoare. Sa-i auzi pe Robbe-Grillet sau Houellebecq vorbind despre Balzac sau Racine nu-i putin lucru. Ma gandeam cum ar fi daca s-ar petrece si la noi ceva asemanator, daca vedete ale lumii literare contemporane romanesti ar scrie despre mari clasici pe care ii admira. Am primit un raspuns, mai repede decat ma asteptam, odata cu lansarea la Bookfest a celei mai recente carti a Ioanei Parvulescu, «In tara Miticilor»“. Textul a iesit din gura lui Razvan Mihai Nastase, tip a carui semnatura am vazut-o din cand in cand si in „Romania literara“. De ce din gura? Pentru ca in gura se gaseste organul numit limba. Presupun ca limba lui Nastase atinge niste dimensiuni impresionante.
Spoiler
In acelasi numar din „Romania literara“, 36, gasesc o cronica a lui Angelo Mitchievici la „4,3,2“-ul lui Mungiu. Vorba vine cronica. Imi placea Mitchievici (pentru proza din „O lume disparuta“), dar ceea ce scrie sub numele de critica de film e o varza infoiata ca o curca plouata. In „cronica“ de care aminteam, de pilda, povesteste fara nici o jena filmul – scena cu scena.
(i) Ii urasc pe spoiler-isti, ii urasc cu atat mai mult pe spoiler-istii incompetenti.
(ii) Ce naiba s-a intamplat cu Olivotto?