Romanii si tenisul
articol aparut in Cultura, nr. 91 din 2007-09-04» cultura psi » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Editia 2007 a BCR Open Romania s-a incheiat. Turneul pe zgura de la Bucuresti, cu premii in valoare de 353.450 euro, dar cu un buget de 800.000 euro, ajuns la a XIII-a secventa, este in sine o performanta. A sportului in sine, tenisul, dar si a organizatorilor, sponsorilor, partenerilor media. Pe scurt, capitala Romaniei dispune, la mijlocul lunii septembrie, de un turneu de tenis profesionist organizat dupa toate regulile si exigentele formulate de ATP (Organizatia Tenismenilor Profesionisti). Locatia sa, Arenele BNR din Parcul cu Platani, este, pentru o saptamana, o adevarata oaza de tenis bun, fete frumoase si emotii cu carul. Mai mult, Open-ul romanesc are si o certa valenta de „turnesol“, in functie de felul in care o intreprindere tipic occidentala – organizarea unui turneu al jucatorilor pro de tenis din categoria International Series – poate fi importata serios in tara tuturor relativismelor imaginabile, Romania.
Din acest punct de vedere, fireste ca BCR Open este O.K. (Altfel ATP-ul ar fi ridicat de mult licenta proprietarului acestei competitii, Ion Tiriac.) Dar cand spun ca este O.K. nu inseamna ca ma refer la un inaccesibil nec plus ultra. Mai e mult loc pentru cu mult mai bine… Media starilor de lucruri de la BCR Open Romania este una pozitiva, insa unele detalii scartie. Si fara a fi carcotas la modul gratuit, imi amintesc ca uneori detaliile fac muzica buna. La ce ma refer?
Pai, la mai multe aspecte. Intai de toate – si asta nu e deloc vina organizatorilor – in Romania nu avem inca un public de tenis. La noi, chiar si dupa mai bine de zece ani de editii reusite ale turneului, publicul inca nu si-a format reflexele de civilitate pe care participarea la o competitie de un asemenea profil si nivel le reclama. Spectatorul roman aplauda pe greseala adversarului (in cazul in care favoritul este conational). Aplauda/striga/vorbeste si in timpul punctului. El nu face efortul sa-si opreasca sau sa-si seteze pe „mut“ telefonul mobil – imi amintesc astfel de sfertul de finala dintre Victor Hanescu si Potito Starace cand, la un moment dat, exasperat de taraitul unui celular taman in mijlocul unui schimb de mingi, jucatorul italian a urlat (la propriu) in limba-i natala „Il telefono!“, pentru a-i aminti nesimtitului din tribuna acel fapt elementar, anuntat, de altfel, si de arbitrul de scaun prin microfon la inceputul confruntarii si repetat apoi de cateva ori.
Pe urma, desi la toate cele patru intrari in incinta stadionului de tenis existau bodyguarzi in costum negru si cu ochelari de soare, unii dintre cerberi, mai culanti, ingaduiau ca spectatorii sa intre in arena chiar in timpul punctului. Iar nesimtitii astfel incurajati isi vedeau cu nonsalanta de umblet si cautare de locuri, in vreme ce jos, pe zgura, jucatorii asteptau ca promenada dezinvolta din gradene sa inceteze ca sa-si poata continua si ei activitatea… Din cand in cand, in groapa stadionului, pe trei sferturi gol, rasuna ecoul cate unei sticle de suc vide aruncate cu nesimtire pe trepte. Iar vantul rostogolea recipientul, producand un zgomot deloc simpatizat de competitorii care, sarmanii, doreau totusi sa se concentreze.
Enumerarea viciilor acestui public ar putea continua la nesfarsit. N-am s-o fac. In schimb, ma declar cu totul interesat de structura publicului romanesc ce vine la tenis. N-am scris „amator“ de tenis, pentru ca este o mare diferenta intre a merge la tenis si a fi pasionat de acest sport. Sa ma explic.
Declar cu mana pe inima ca in viata mea n-am vazut atatea fete si femei frumoase/elegante ca la BCR Open Romania. Din acest motiv Arenele BNR, in timpul turneului din septembrie, este un adevarat paradis al exhibitionismului si voaiorismului. Lucrurile sunt extrem de simple: la Open-ul romanesc mergi fie ca sa fii vazut, fie ca sa vezi (ori jocul, ori pe celelalte femei). Si pentru ca locurile de pe bilet nu se respecta, fetele migreaza dupa un game sau doua in diferite alte zone ale arenei. De ce? Pentru ca a te deplasa presupune a atrage atentia. Am numarat nu mai putin de cinci (5!) deplasari ale unui cuplu de june exhibitioniste intr-un interval de zece minute. Fetele iubeau ca privirile masculilor sa se toceasca de excelenta prezumtiva a propriilor fapturi. Alte cuconite, excesiv de decoltate, se plasau exact in partea de tribuna unde soarele ardea mai dihai ca la mare. Evident, n-aveau nici o treaba cu meciul in desfasurare. Venisera, pur si simplu, la vizionare si la… plaja. In fine, o alta categorie de public, paralel la jocul de tenis, dar prezent cu asiduitate la turneul BCR Open Romania, se recruteaza din randul VIP-urilor. Vedete media, oligarhi, fosti sportivi de succes, politicieni, amante ale tuturor acestora se-nghesuie „la vedere“ in tribunele de tenis din Parcul cu Platani. Acolo se filmeaza si se fotografiaza intens, e bine sa fii prezent la un eveniment monden, da bine sa te vada lumea acolo. Iar spectacolul sportiv? Cade, fatalmente, pe ultimul loc. Ori poate chiar mai jos…
Morala? Nu m-am asteptat, desigur, ca un turneu ATP de categoria a patra sa reprezinte absolutul ideii de tenis, insa recunosc ca nici n-am crezut ca in locul unui public macar decent, daca nu edificat, voi avea de-a face cu o pleava de exhibitionisti si voaieuri ordinari… Ai-ai, Romanico!