Ariane Gray-Hubert: Raaga la pian
articol aparut in Cultura, nr. 91 din 2007-09-04» cultura antropologica »
Autor: Anca Anghelina
Am intalnit-o pe Ariane la un eveniment artistic special din cadrul saptamanii Francofoniei la Delhi, in martie 2007. Ambasada Romaniei organiza o seara de poezie, moderata de dl ambasador Vasile Sofineti. Rand pe rand, artisti sau diplomati din foarte multe tari au recitat cate o poezie in engleza sau franceza. Ariane intervenea intre aceste momente, punctand intr-o maniera unica atmosfera de poveste, cu vocea ei de mezzo-soprana. Am aflat apoi ca e in primul rand pianista si in ultimii ani isi compune propria muzica, intr-o combinatie rara de pian si voce, muzica clasica europeana si influente din muzica clasica indiana, fie Hindustani (din Nordul Indiei) sau Carnatica (din Sudul Indiei). Ariane a raspuns cu entuziasm provocarii mele la o discutie despre cum a ajuns la muzica pe care o interpreteaza in momentul de fata, care este intr-o continua transformare si evolutie.
Ariane vine dintr-o familie cosmopolita: mama ei este din New York (provenind dintr-o familie ruso-poloneza) si este pictorita, iar tatal ei este un jurnalist francez. Intalnirea cu pianul s-a produs cand avea patru ani: a inceput sa rada atat de energic vazand instrumentul incat parintii si-au zis ca trebuie sa o incurajeze sa invete pianul. Primele lectii au fost sub indrumarea unei matusi care studiase multi ani pianul, iar apoi a fost inscrisa la un program educational revolutionar in Paris, in cadrul caruia dimineata mergea la scoala obisnuita, iar dupa-amiezile erau mereu dedicate pianului. Dupa bacalaureat, Ariane a fost acceptata in Viena la un curs de trei ani, in cadrul caruia a fost indrumata de Mikhail Agranat, studiind apoi si cu Vladimir Krainev in Hanovra si Francois-René Duchable in Annecy. Dupa ce si-a terminat studiile, Ariane s-a intors la Paris, unde a inceput sa lucreze cu Opera din Paris si sa colaboreze cu o trupa de teatru dand ore de cultura vocala. A realizat curand ca isi doreste sa exploreze modalitati noi de a prezenta muzica clasica in felul ei unic, chiar indepartandu-se de la structura traditionala a recitalului. S-a mutat in tarile baltice, unde a sustinut recitaluri si demonstratii practice utilizand pianul si vocea.
In 1997, Ariane a fost invitata sa concerteze la Universitatea din Varanasi, Departamentul de Muzica. Dupa ce a luat contactul cu muzica indiana, a invatat cateva raga (melodii) si a aflat despre Dhrupad, o traditie vocala unica in India, care produce muzica devotionala folosind corpul si vocea intr-un fel cu totul special. Dorinta de a evolua spre compozitii proprii a facut-o sa mearga dincolo de granitele muzicii clasice vestice si sa inglobeze in repertoriul ei elemente din muzica indiana. In anii urmatori, a colaborat cu muzicieni indieni renumiti si a inclus aspecte muzicale inedite, cum ar fi Raaga si Taala (ritmuri specifice). Inspiratia a venit atat dinspre muzica Hindustani cat si dinspre Carnatica, din care Tillana cu procesele ritmice au fost redate cu ajutorul pianului (perceput, in acest caz, ca instrument de percutie) si al vocii.
Tyagaraja, marele compozitor din Sudul Indiei, a fost o influenta majora in timpul perioadei petrecute in Chennai, Tamil Nadu (in 1999, 2001). Experienta indiana a continuat cu spectacole in Chennai, incluzand imnuri gregoriene acompaniate la veena, instrumentul carnatic. In 2001 a folosit acompaniamentul unui instrument foarte interesant din sudul Indiei, Ghatam, de fapt, un vas de lut folosit ca instrument de percutie, care are o sonoritate specifica (pe care nu am intalnit-o la nici un fel de alta toba). Au urmat recitaluri pentru ICCR, Unesco, ambasadele Frantei si Romaniei.
Din 2001 s-a dedicat compozitiei. Muzica ei are ca esenta traditia clasica vestica (europeana, as adauga), in care aspectele unice ale muzicii clasice indiene (de o complexitate uimitoare) sunt integrate in mod natural, cu multa bucurie. O latura inedita a perspectivei sale artistice este cea vizuala: a asociat mereu sunetul cu o anumita culoare. Crescand inconjurata de culorile mamei ei, i s-a parut o senzatie naturala ca sunetul muzical sa aiba mereu o vibratie coloristica. In plus, fiecare Raaga are un timp propice in care ar trebui interpretat, fiind mai potrivit unui anume moment al zilei sau al noptii. Aceasta influenteaza poate culorile pe care le evoca melodia respectiva. Dimensiunea vizuala a muzicii va fi probabil explorata in viitor prin colaborari cu stiluri de dans interesante ritmic (cum sunt Bharata Natyam si Kathak ).
Ariane simte multa recunostinta pentru India datorita proceselor interioare de transformare pe care le-a experimentat aici. A invatat sa devina mai rabdatoare si sa vada lucrurile dintr-o noua perspectiva, cea orientala. Timpul este perceput in alta maniera, iar acum trecerea dintre o nota muzicala spre urmatoarea ii aduce o alta bucurie. Improvizatiile pot dura din ce in ce mai mult, de la 30 la 45 de minute.
Ar trebui precizat ca pianul este un instrument destul de rar in India, a fost adus aici de englezi si ulterior adaptat la cerinte practice (de transport) ca harmonium. Acest mini-instrument (comparativ cu pianul) a intrat in uz in muzica Hindustani, dar rar sunt concerte de pian in India. Si mai rar sau probabil deloc, cu exceptia exemplului de fata, exista fraze muzicale apartinand unor Raaga si structuri ritmice carnatice interpretate atat de natural la pian.
Ariane tocmai a terminat un turneu cu trio-ul ei muzical, cu spectacolul „Piano-Rag(a) time“ in care a fost acompaniata de Akram Khan (din Delhi) la table si S. Karthick (din Chennai) la Ghatam. Planurile de viitor includ spectacole in aceasta formula in Franta, Rusia si Europa in 2008. O alta idee la care lucreaza este un recital bazat complet pe improvizatii. In prezent, Ariane compune o opera bazata pe o tema indo-europeana pentru noul ei cor, „The Family of Voices“, un grup de nationalitati variate, pe care il coordoneaza si instruieste saptamanal.
Cand am intrebat-o despre Romania, Ariane mi-a spus ca e o admiratoare a culturii noastre, mai ales a lui Dinu Lipatti si George Enescu, dar si a lui Mircea Eliade, Eugène Ionesco si Brancusi (am sesizat aici legatura cu orasul ei natal, Paris). Nu a vizitat inca Romania, dar spera sa ajunga in curand in tara despre care a inceput sa afle atat de multe lucruri (de la romanii pe care ii cunoaste aici, in India). La romani a impresionat-o temperamentul si sensibilitatea compatibila cu stilul francez.
Am incheiat astfel discutia mea (care s-a prelungit pe masura ce exploram cu incantare diferite aspecte ale experientei indiene, o etapa care poate transforma pe oricine, totdeauna, in moduri diferite) cu Ariane. Fascinata de muzica clasica indiana, ea a ramas mereu o reprezentanta a spatiului cultural din care provine si mandria pe care o simte fata de „radacinile“ ei a sfarsit prin a-i aduce respectul si colaborarea multor artisti indieni, deschisi catre noi perspective.
Ariane traieste in New Delhi si are un site web foarte interesant: www.arianegrayhubert.com