Si a fost Adunarea Ecumenica Europeana de la Sibiu...
articol aparut in Cultura, nr. 91 din 2007-09-04» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Prezent la o parte din lucrarile Adunarii Ecumenice de la Sibiu, am inteles de ce Biserica Catolica priveste cu rezerva spre miscarea ecumenica si de ce in mediile monahale romanesti ecumenismul este privit ca o forma periculoasa de erezie si chiar de apostazie.
Tema acestei a treia adunari ecumenice europene era „Hristos-Lumina lumii“. S-a vorbit despre globalizare, pericolul capitalismului, salvarea lumii a treia, dar despre Hristos nu s-a spus mai nimic. Probabil ca, fiind „Lumina lumii“, era insarcinat doar cu iluminatul cortului (de circ) in care s-au desfasurat buna parte din manifestarile plenare ale acestei adunari ecumenice.
Ambitiile ecumenismului
Dar sa vedem ce ar trebui sa fie si ce a ajuns sa fie ecumenismul. Miscarea ecumenica s-a dorit a fi o cale moderna de rezolvare a divergentelor teologice si istorice care au separat Crestinatatea in nenumarate Biserici, confesiuni si secte. Scopul acesta nobil trebuia implinit prin dialog teologic si prin colaborare pe taram pastoral.
Cultele protestante (inclusiv Biserica Angliei) si Bisericile Ortodoxe au aderat din primul moment la acest proiect. Biserica Catolica, mult mai reticenta, a preferat, abia dupa conciliul Vatican II, sa se limiteze doar la o colaborare cu miscarea ecumenica, evitand sa se alature ei ca membru plin. De asemenea, Catolicismul nu a ezitat niciodata sa condamne excesele ecumenismului, afirmand (ultima data prin ultimele „Raspunsuri“ formulate de Congregatia pentru Doctrina Credintei) opinia sa clara cu privire la celelalte culte crestine. Aceasta nu a impiedicat si nu impiedica multe organizatii catolice sa isi asume multe dintre punctele noii agende a ecumenismului.
Miscarea ecumenica a evoluat de capul ei. Lumea protestanta, foarte relaxata din punct de vedere teologic si etic, a transformat miscarea intr-un prilej de „adaptare“ la lumea recenta. Bisericile Ortodoxe au vazut in ecumenism sursa de finantare ideala pentru diverse programe si proiecte. De asemenea, in perioada comunista, pentru Bisericile Ortodoxe din lagarul socialist miscarea ecumenica, stipendiata direct sau indirect de Uniunea Sovietica, era un prilej bun pentru colaborarea interortodoxa, dar si pentru veritabile evadari din inchistarea ideologica din tarile de origine.
Un Komintern crestin
Dar ecumenismul a inceput sa alunece spre panta relativismului... Prin ecumenism a inceput sa se inteleaga si dialogul inter-religios (ceea ce a facut ca multe intruniri ecumenice sa devina veritabile babilonii teologice si culturale). Scopul nobil al ecumenismului, refacerea unitatii Bisericii lui Hristos, a fost dizolvat de teologii „soft“ si de constientizarea de catre diversii ideologi ai ecumenismului a unor „nevoi stringente“, care nu au insa nimic in comun cu agenda bimilenara a Crestinismului.
Brusc, crestinatatea ecumenista este interesata de pacea politica a lumii, de nivelul de trai al tarilor din lumea a treia, de apararea drepturilor omului prin cine stie ce colt de mapamond, de salvarea animalelor planetei, dar mai ales de... combaterea globalizarii si a capitalismului, de parca mesajul Evangheliei ar fi fost unul social, si nu unul spiritual.
Activistii ecumenisti au cazut in capcana intinsa lor de ideologii socialisti ai secolului al XIX-lea. Refuzand sa isi mai asume credinta ca ei nu reprezinta o religie, ci insusi mesajul lui Dumnezeu catre umanitate, ecumenistii au acceptat sa se considere „colegi“ cu clericii celorlalte religii necrestine. Brusc, in conceptul de „religie“ s-au comasat toate credintele religioase ale lumii, reprezentantii ecumenisti ai acestora neavand nici o problema in momentul in care s-a pus semnul egalitatii intre credinta lor si cea a celorlalti. Cand socialistii secolului XIX (Feuerbach, Engels) intelegeau astfel „religia“, probabil ca nici nu se asteptau sa primeasca un astfel de feed-back pozitiv din partea teologiei.
O alta idee socialista pe care ecumenismul a imbratisat-o repejor este cea a lui Hristos ca prim comunist din istorie. Si daca sarmanul Hristos nu a lasat in urma sa decat niste Evanghelii (si acelea scrise de discipoli), ecumenistii din ziua de astazi fabrica in numele lui Iisus un „comunism crestin“ care l-ar impresiona pana si pe batranul Marx. Ce conteaza ca Hristos ne spune ca vor exista saraci pana la sfarsitul veacurilor? Doar El nu se pricepea la teorii sociale! Miscarea ecumenica, mult mai bine updatata, e foarte decisa sa lupte pentru eradicarea saraciei si pentru o echitabila impartire a bunurilor lumii.
Faptul ca Hristos ne cere sa avem grija de suflet, de partea nemuritoare a fiintei noastre nu mai conteaza pentru ecumenisti. Este chiar periculos sa te interesezi de sufletul seamanului tau. Daca o faci, iar acest seaman al tau apartine unei alte confesiuni crestine sau religii decat cea careia ii apartii tu (si pe care, implicit, o si marturisesti ca fiind adevarata), incalci principiile fundamentale ale ecumenismului. Fereasca Sfantul sa comiti „pacatul“ prozelitismului! Toate religiile sunt adevarate atata timp cat lupta hotarat impotriva saraciei (si cauzei acesteia: capitalismul), globalizarii si incalzirii globale.
Tobe si Scripturi
Manifestarile ecumenismului sunt, ca urmare a principiilor de mai sus, deosebit de... interesante. In sensul sau larg, care inglobeaza si dialogul inter-religios, ecumenismul se manifesta sub forma unor foarte simpatice congrese ale tuturor religiilor, in care reprezentantii tuturor dumnezeilor acestui pamant sunt mobilizati sa vorbeasca despre „adevaratele probleme ale umanitatii“.
Va mai aduceti aminte de intrunirea „Oameni si religii“ de la Bucuresti, din august 1998? Acea intrunire avea un titlu interesant si provocator: „Pacea este numele lui Dumnezeu“. Acolo erau lideri religiosi reprezentand aproape toate divinitatile cinstite din lumea de astazi. S-au simtit bine, au spus lucruri minunate, dar au evitat cu vajnica hotarare sa raspunda la o intrebare de bun-simt: „Pacea este numele lui Dumnezeu. Dar... care Dumnezeu?“.
La Adunarea de la Sibiu am avut parte de un ecumenism in sensul sau restrans (limitat doar la dialogul inter-crestin). Datorita unei crescande seriozitati a felului in care Biserica Catolica intelege sa se raporteze la celelalte confesiuni crestine, dar si a rezervelor tot mai serioase ale Bisericilor Ortodoxe fata de ecumenism, am fost privati la Sibiu de „slujbe ecumenice“ in care, ignorandu-se regulile ferme lasate de Parintii Bisericii, se lasa impresia unei comuniuni de rugaciune intre toti crestinii.
In schimb, nu am fost privati de discursuri care te faceau sa te gandesti cu frica la aparitia unui Komintern crestin. La fel, nu am fost privati nici de spectacole in care domnisoare sexy dansau spasmodic pe ritmul incantarii in diverse limbi moderne a unor versete din Scripturi. Nici ritmurile de toba nu au lipsit, asa cum nu au lipsit nici „retrageri cu torte“ menite sa ne transmita un mesaj despre lumina (reamintesc ca tema Adunarii era „lumina lui Hristos“). Cum despre Hristos nu prea e corect politic sa vorbim, macar sa inlocuim lumina Sa cu niste... torte.