Cultura se vede pe strada
articol aparut in Cultura, nr. 91 din 2007-09-04» cultura revista revistelor »
Autor:
Nu-i musai sa-ti parasesti tara ca sa te simti in strainatate, ca-n Vestul european prosper si civilizat. In Romania sunt mai multe tari, unele avute si bogate la minte, altele, multe, sarace, desi mandre in traditii, ca Tara Motilor. Sau ca Tinutul Secuiesc, si el mandru, dar sarac si saracit intruna, cum a observat de sus de tot pana si cel mai important om din stat ce-si trage puterea din slabiciunea altora si din propriul geniu al zanzaniei. Ce-i drept, mandrul Tinut Secuiesc n-avea nevoie de tigania din jurul „panoului publicitar“ in trei limbi atacat patriotic de buruienile unui partid pe duca si corectat la fel de patriotic de umanistii altui partid muribund ce-si zice, dupa mai multe razgandiri, conservatori. In Romania sunt si mai multe capitale. Nu doar capitala trantita la pamant de viziunile suprarealiste sau realist-socialiste ale primarului de marmura. Si nu am in vedere nici capitala europeana a culturii de-un an, sezoniera si cosmopolita, cam umflata cu pompa cu de toate, un fel de Cantarea Romaniei ridicata in plan continental… In cateva zile de la inceputul toamnei, la Aiud m-am simtit in strainatate, ca-n Vestul prosper si civilizat. Doar in ochii ignorantilor Aiudul isi bizuie faima pe sinistra puscarie de trista amintire unde s-a stins Mircea Vulcanescu murmurand cu limba de moarte celebrele si nu se stie cat de legendarele vorbe „sa nu ma razbunati“. Ridicat de sasi si de unguri si locuit pe mai mult de trei sferturi de romani, dar altfel de romani!, orasul e din alta tara: cu alta geografie, cu alta clima, cu alta tinuta urbanistica si cu alt soi de oameni si, in fine, cu alte forme, autentice si mai inalte de cultura si civilizatie. Nicaieri nu se aplica mai bine decat aici principiul antic „non multa sed multum“. Spre deosebire de Capitala tarii, dar si de sezoniera capitala europeana a culturii, capitale care gem de institutii si formatii pe fiecare metru patrat, aici ele se pot numara doar pe degetele de la ambele maini. Nu sunt multe, insa dau mult. Degeaba are Capitala Romaniei atatea teatre si sali de cinema, atatea filarmonici si orchestre simfonice, galerii, muzee si biblioteci: cultura se vede in strada. Iar ce se vede, se aude si se miroase pe strada bucuresteana stim: uratul etalat cu pompa mitocaneasca, vorba desucheata si vulgara la tot pasul, putoarea de canal desfundat ce-ti muta nasul chiar si pe Calea Victoriei ori la Sosea. Nimic din ce se vede din strada nu aduce aici a oras european, incepand cu gastile de haidamaci de cartier si cele cu nimic mai prejos ce-si zic partide si se ciorovaiesc in Parlament si sfarsind cu asa-zisele WC-uri „ecologice“ de inspiratie europeana, dar aduse la respiratia strict autohtona… Dimpotriva, Aiudul, cu putinele lui institutii este un oras cu respiratie si comportament cu adevarat europene: desigur, in masura in care si faptul de a fi european mai reprezinta o carte de vizita pentru Europa insasi. In orice caz, oamenii Aiudului nu sunt europeni de nicaieri – cu formula regretatului Octavian Paler –, ci ei sunt chiar niste europeni din Romania. Citesc in sobrele „Pagini aiudene“, publicatie lunara de cultura si atitudine editata de Centrul cultural Liviu Rebreanu, informatii de tot felul, de azi si de ieri: impresia cea mai izbitoare este una de coexistenta trainica si indestructibila a traditiei si vechimii intemeietoare cu actualitatea cea mai „noua“, ea insasi creatoare de viitoare traditii.
Vechimea, pastrata in arhivele nationale, vorbeste despre marea grija, cea mai mistuitoare preocupare a carturarilor ardeleni: obsesia educatiei si a cartii de invatatura. Marii carturari ca Ioan Micu Moldovan – citesc intr-o nota emotionanta semnata de prof. dr. Traian Rus – nu doar faceau propaganda sau publicitate cartii, ci dadeau din avutul propriu si cu mana lor carti de invatatura, manuale de studiu. Elevii unor scoli primeau de la Ioan Micu Moldovan manuale necesare procesului de invatamant. Elevii din satele Benic, Galda Superioara, Galda Inferioara, Coslariu, Chisfalau, Santimbru, Lipoveni, Barabant, apartinand de tractul Alba Iulia, primesc 80 de manuale scolare de la cunoscutul carturar blajean si tot datorita lui Micu Moldovan alte carti si manuale ajung in mainile copiilor din Zlatna, Spalnaca, Micoslaca, Uioara, Musca, Lupsa, Gabud, Farau, Aiud, Cacova, Lopadea Romaneasca. Urmeaza lista nominala a elevilor care au primit manuale: de la scoala din Aiud au primit carti Augustin Poiedea, Laurean Rus, Romul Ranca, Pavel Ungur, Daniel Crisan, Alexandru Salca, Aurel Oltean, Ioan Boanca, Gratian Tid, Ioan Ranca din clasa a doua, Ioan Marginean din clasa a treia, Ana Kis, Petre Varfalean, Aron Iopsas din clasa a patra si asa mai departe, spre stirea si luarea aminte a celor ce vin dupa ei. Modelul a prins radacini in mentalitatea si obiceiul oamenilor, cartea de invatatura – simbol al culturii si civilizatiei – n-a ramas o podoaba in cui sau uitata in raftul prafuit, ci ajunsa in mana cui trebuie a functionat mereu pana azi ca instrument viu de formare si instruire perpetua: la Aiud cultura se vede pe strada, unde ea a coborat de mult fara sa se „injoseasca“, dimpotriva, inaltand vorba si comportamentul oamenilor. Actualitatea, la randu-i se asaza natural si armonios in prelungirea traditiei fertile si formatoare. Ioan Hadarig, „directorul“ culturii din Aiud, noteaza laconic in „Pagini Aiudene“ succesele Companiei de teatru Aiud: spectacolul cu piesa „Ingerul electric“ de Radu Macrinici, in regia lui Gelu Badea, cu Sorin Miron, George Costin, Gabriela Del Pupo, Sebastian Badarau si Adrian Presan a fost invitat recent la cea de-a 16-a editie a Mittelfest din Cividale del Friuli (Italia). Compania are ca producatori Centrul cultural „L. Rebreanu“ din Aiud si Teatrul Municipal Baia Mare. Acelasi Centru „Liviu Rebreanu“ organizeaza anual sesiuni academice despre viata si opera marelui prozator nasaudean si european. Spiritus rector al acestora este – cine altul?! – eminentul editor si istoric literar Niculae Gheran. Anul acesta s-a discutat, printre altele, daca extraordinarele scrisori ale Lodovicai catre fiul ei Liviu pot fi editate dupa normele „academice“ sau trebuie lasate asa cum sunt, spre a dezvalui mai bine caracterul si mentalitatea acestei aprige mame, un personaj monumental. In fine, ca sa nu mai lungesc vorba despre „europenitatea“ Aiudului, tot din buletinul cultural amintit – dar si din galeria de arta a orasului – aflu ca o data pe an populatia Aiudului sporeste cu un numar considerabil de „sezonieri“ veniti din mai multe colturi ale Europei si ale lumii: Eva Mazzucco din Austria, Lejla Cehajik din Bosnia si Hertegovina, Temenug Hristova din Bulgaria, Yasemin Ylmaz si Gerd Messmann din Germania, Loje Kalinsek din Slovenia, Iorgos Iliopolos si Cristiana Iliopolos din Grecia, Mesut Dykel si Senol Sak din Turcia, Szocs Éva Andreea, Horváth Attila si Dáma István din Ungaria, Artan Balaj din Kosovo, Dragana Zarevska din Macedonia, Vasile Rata din Moldova, Tomasz Awdziejczyk din Polonia, Ivana Radulovie din Muntenegru, Mia Nikolie din Serbia, dar si Atsuko Tajima Shintani din Japonia, Patrick Cauvin din Haiti, Chemao Mountassir din Maroc, Thaer Helal din Siria, Patricia Goodrich si Mariane Kuipe din SUA – cu totii artisti reuniti cateva saptamani in Tabara internationala de arta plastica „Inter-Art“ ajunsa la a 12-a editie. Fundatia „Inter-Art“ din Aiud, sub bagheta aceluiasi inspirat si omniprezent director artistic Ioan Hadarig ii aduna pe toti acesti locuitori ai planetei sub soarele bland al Aiudului, ei lasand in urma, in galeria locala de arta o adevarata pinacoteca demna de vitrina culturala a oricarui mare oras european: hotarat lucru, Aiudul este o alta tara, cu alta geografie, cu alta clima si cu alt soi de oameni, romani si ei ca noi toti.