Jos palaria de pirat!
articol aparut in Cultura, nr. 38 din 2006-09-07» cultura cinema »
Autor: Catalin Sturza
Poate fi o continuare mai buna decat filmul original? Rareori in istoria recenta a cinematografiei s-a intamplat acest lucru. Pentru ca ideea de a continua un film de succes este direct legata de blockbuster-urile siliconate cu animatii realizate pe calculator si de cifrele ametitoare ale box office-ului. Si, dupa experiente precum „The Matrix Reloaded“/“Matrix Reincarcat“ sau nesfarsitele episoade „Star Wars“, cand aud de partea a doua (a treia, a patra, a saptea) a unui titlu de succes, ma tem, automat, de ceea ce e mai rau.
Daca vorbim doar despre filmele din aceasta vara, „Superman returns“/ „Superman revine“ m-a facut sa zambesc, ingaduitor (vechile mituri nu vor reveni niciodata!), iar „X-men 3“/“X-men: ultima infruntare“ aproape ca mi-a stors o lacrima (de ce era nevoie sa sfarseasca asa jalnic o poveste si asa trasa de par?). La „The Fast and The Furious 3“/“Furios si iute: derapaje la Tokyo“ nu m-am dus, pentru ca titlul spunea deja totul despre continutul celor 100 de minute din sala de cinema. Cand am auzit ca urmeaza sa apara pe ecrane continuarea unui film de aventuri destul de reusit, la vremea lui (mai precis in 2003), am ridicat din umeri. „Piratii din Caraibe: blestemul Perlei Negre“ se remarcase prin amestecul de romanta, capa si spada, gaguri in cascada, efecte speciale si supranatural, dar mai ales prin rolul lui Johnny Depp, care i-a adus acestuia o nominalizare la Oscar. „Piratii din Caraibe: cufarul omului mort“ ar fi putut sa mizeze, cel mult, pe o repetare a povestii initiale, eventual cu alte proportii si cu alte personaje pitoresti jucand pe aceeasi melodie.
Dupa doua ore si jumatate de aventuri ametitoare si de cascadorii desantate, temerile mi-au fost, in parte, confirmate. Noul film al lui Gore Verbinski are un aer de déjà vu, cu un scenariu care urmeaza, in mare, acelasi traseu, cu suita de personaje comice si de replici amuzante care contrabalanseaza duelurile si cascadoriile sofisticate si cu amprenta caracteristica a fantasy-ului care este subminat, in permanenta, de elemente parodice. Cele trei personaje ale primului film – capitanul Jack Sparrow (Johnny Depp), eroicul Will Turner (Orlando Bloom) si nurlia Elizabeth Swann (Keira Knightley) – isi ocupa, rapid, rolul central in poveste. Tranzitia dintre cele doua parti este brusca si artificiala: nici nu s-a indepartat bine corabia capitanului Jack, cu echipajul ei multicolor la bord, ca nunta celor doi indragostiti, Will si Elizabeth, este intrerupta de interventia unui reprezentant al companiilor Indiilor de Est, capitanul Beckett (Tom Hollander). Acesta ii baga pe cei doi la inchisoare si ii ameninta cu spanzuratoarea. Ca sa-si salveze viata, dar, mai ales, ca s-o salveze pe cea a iubitei sale Elizabeth, Will trebuie sa plece in cautarea capitanului Jack si sa-i aduca lordului Beckett busola acestuia. Si aici ne dam seama, foarte bine, ca urmarim, in mare, aceeasi partitura: rolul nemuritorului capitan Barbossa (Geoffrey Rush), din prima parte, a fost preluat acum de capitanul Davy Jones (Bill Nighy), care e, pur si simplu, un personaj negativ mai mare si mai rau.
Jones conduce o corabie teribila, „Olandezul zburator“, si il urmareste pe Jack Sparrow, care a cam uitat de vechea sa datorie, pentru minunata Perla neagra. Triunghiul amoros Jack – Will – Elizabeth se reface, treptat, si, incet-incet, incep sa revina vechi cunostinte din primul film: cei doi marinari analfabeti, care comenteaza evenimentele de pe margine, cu accent oxfordian, fostul capitan Norrington (Jack Davenport) si, la final, chiar ras-defunctul capitan Barbossa. Personajul lui Johnny Depp, care seamana cu un star rock, cu trasaturi delicate, gesturi efeminate, replici arogante si reactii excentrice, este, in continuare, sarea si piperul filmului, in timp ce Bloom si Knightley sunt, cel mult, mediocri. De data aceasta, Johnny Depp are, insa, si un rival, in persoana lui Bill Nighy, care da viata unui personaj carismatic si complicat – capitanul Davy Jones. Efortul lui Nighy merita apreciat cu atat mai tare, cu cat capitanul Jones este un fel de sepie, cu tentacule pe fata.
Nu spun, insa, ca a doua parte a „Piratilor din Caraibe“ ar fi pierdere de vreme. Dimpotriva, este, in limitele previzibile ale unei continuari, un film de aventuri excelent. Mai mare si mai mult, de data aceasta, chiar inseamna mai bun. Scenariul este plin de rasturnari spectaculoase, aventurile se tin lant intr-un ritm nebun, piratii cu trupurile acoperite de scoici, corabiile gotice si monstrii marini iti iau ochii, iar cascadoriile sunt pe masura imaginarului extravagant al filmului. intr-o secventa, Jack Sparrow este urmarit de un trib de aborigeni care il considera un zeu si vor sa-l elibereze de inchisoarea sa carnala, mancandu-l; Jack este pictat in culori care ii accentueaza excentricitatea si e legat de o prajina, ceea ce nu-l impiedica sa fuga rupand pamantul si sa sara cu prajina peste o prapastie. intr-o alta scena, Jack, Will si Norrington se dueleaza pe si intr-o roata de moara gigantica, in timp ce aceasta se rostogoleste, vijelios, spre ocean.
Astfel de scene, alaturi de sutele de gaguri, nu sunt simple pastile comice pentru adolescenti. Ele se subscriu viziunii lui Verbinski (secondat de scenaristii Ted Elliott si Terry Rossio), care aseaza, pe scheletul unor legende cu pirati, carnea unor situatii si figuri ale contemporaneitatii si textura benzilor desenate. Fantasy-ul este unul ludic, aventurile trebuie sa fie mai degraba extravagante si uimitoare decat plauzibile si convingatoare, iar limitele si lipsurile scenariului nici nu conteaza. Finalul este dezamagitor si revenirea lui Barbossa arata ca partea a doua nu a fost, pana la urma, decat un pretext pentru cea de-a treia. Si ce daca? in masura in care „Piratii din Caraibe: la capatul lumii“ va fi si mai bun decat „Cufarul omului mort“, jos palaria de pirat! Pana la urma, Verbinski ne-a aratat ca a lucra pentru Disney, cu un buget imens si pentru un proiect comercial, nu inseamna, neaparat, sa dai chix. Un film trebuie sa spuna o poveste captivanta, sa ne emotioneze si sa ne tina lipiti de scaune, fara sa ne pese de numele producatorului sau de banii investiti. E exact ceea ce le reuseste, de minune, acestor pirati.