Dincolo de dincoace
articol aparut in Cultura, nr. 89 din 2007-09-20» cultura sensuri si nonsensuri »
Autor: Teodora Dumitru
Din cauza lui Pittis si a patriarhului Teoctist, „Orbitor. Aripa dreapta“ a fost lansat pe un firmament nefavorabil. Rationamentul de mai sus – ma felicit ca nu-mi apartine! – si altele in ton s-au lasat dezvoltate de criticul Dan C. Mihailescu, in numarul 9/ 2007 al revistei „Idei in dialog“, intr-un articol cu titlul „Dincolo de osanale, dincoace de istericale“. Osanale/ istericale. Autorul promite o sinteza echilibrata. Cum sa nu.
Care se face ca citeste (pardon de anacolut, dar il pastrez) ce au scris altii despre cel mai recent Cartarescu. Spun ca „se face“ nu pentru a discredita globalmente metoda criticului respectiv. Ma refer strict la cazul receptarii receptarilor orbitorologice. D-sa comaseaza in formula „istericale“/ „furie cvasi-dementiala“ toate cronicile negative pe care le-a primit Cartarescu si este, la randul lui, exceptional de isteric. (As fi vrut sa spun „pe care le-a primit „Orbitor. Aripa dreapta“, dar nu prea am motiv. Si in acest caz, oamenii se simt datori sa uite de „Aripa dreapta“ si sa-l apere pe Cartarescu, indiferent de orice, indiferent de dreapta cu care-si da in stanga).
De ce isteric? Fiindca, conform propriei definitii, daca nu agreezi ce-i place d-sale, esti pasibil de isterie. Urmand aceasta linie, daca nu-i plac manierele recenzentilor demolatori, din punctul meu de vedere – care nu coincide cu al dumnealui, ci cu al dumnealor –, il pot antologa drept isteric. Acum, daca e sa fim seriosi, faptul ca DCM este principial un isteric coerent cu propriul demers isteric sau un incoerent non-isteric ma intereseaza exact extrem de putin.
Cel mai mult ma intereseaza paragraful cu intertitlul „Derbyul: «Cultura» vs «Dilemateca». (Ma intereseaza paragraful respectiv mai ales din perspectiva finalului cu care este dotat).
Problema e un pic mai abstracta, dar nu suficient de abstracta incat sa nu poata fi redusa la derbyul „orice ar scrie Cartarescu nu este cu necesitate bun“ vs „orice ar scrie Cartarescu este cu necesitate bun“. Termenul „derby“ care ar fi facut plauzibila paralela „Cultura“ – „Dilemateca“ nu are, din nefericire pentru Dan C. Mihailescu, nicio acoperire reala si clacheaza brutal la capitolul intentie: „Cultura“ nu a intentionat nici in sedintele de redactie, si nici pe langa, vreun sacrilegiu in cor la adresa maestrului Cartarescu, care sa concureze florilegiul organizat de „Dilemateca“. „Derbyul“ pe care conta argumentatia lui Dan C. Mihailescu nu exista dintr-un singur motiv: „Dilemateca“ e pusa in concurenta cu un program fictiv: criticii de la „Cultura“ n-au facut echipa decat involuntar in relativizarea „Orbitorului“ 3. Nimeni nu le-a cerut texte negative. Nu se poate demonstra insa ca nimeni n-a cerut texte pozitive pentru tetraencomionul realizat de „Dilemateca“ (patru texte – patru prilejuri de extaz). Se poate demonstra ca a cerut; sau daca n-a cerut direct, s-a invartit in zona civilitatilor pozitivante. Exemplu: Paul Cernat. Paul Cernat are un text de parada in „Dilemateca“. Adevarata cronica despre „Orbitor. Aripa dreapta“ a publicat-o recent in „Observator cultural“ si aceea poate trece usor drept isterica, conform parametrilor dan c. mihailescieni si foarte aplicata conform parametrilor mei.
Vorbeam de ultimele fraze ale paragrafului. Dupa se indracoseaza singur impotriva istericalelor de la „Cultura“ care l-au periclitat pe maestru (osanalele nu-l indracoseaza), Dan C. Mihailescu se consoleaza dezolat: mdea, nici «Luceafarul» n-a intrat din prima in canon: „sa ne aducem aminte ca au existat oameni care au citit „Luceafarul“ eminescian ca o alegorizata galceava erotica intre Eminescu si Caragiale – miza fiind muza Veronica“ etc. etc. „Asa. Multe depind asadar de inaltimea asteptarilor, vigoarea frustrarilor si perspectiva estetica“. Din pacate, singurii care au depins de perspectiva estetica au fost insii de la „Cultura“. Au pus in chestiune un produs literar finit si nu o marca.
Premisa falsa la Dan C Mihailescu, concluzia – cu atat mai mult. Dar cu atat mai dan c mihailesciana :)
P.S. 1. Apropo de argumentul „personally involved“. Criticul care acuza „Cultura“ ca practica hermeneutici low din categoria Luceafarul = Eminescu, Catalina = Veronica etc. etc. este acelasi ins care il sifoneaza pe Nicolae Barna fiindca „se razboieste cale de vreo doua coloane cu Tania Radu“ (indiferent daca se razboieste eficient sau nu) si-l apuca de rever pe Paul Cernat pentru una, pentru alta, dar mai ales pentru ca nu i-a recenzat impecabil – in opinia domniei sale – volumul 3 din „Literatura romana in postceausism“.
P.P.S. In ceea ce ma priveste, sintagmele „masa informa de text“, „balta stimfalica“ – cu care asociam proiectul trilogiei „Orbitor“ erau laude, nu ghionturi. Faptul ca Dan C Mihailescu le-a selectat pe post de ghionturi e relevant numai pentru acuitatea distinctiva a d-sale. Nu tot ce curge, ordonat si format, de la A la Z si de la 1 la plus infinit, e o ocazie de jubilatii estetice.