Omul innobileaza teoria
articol aparut in Cultura, nr. 89 din 2007-09-20» cultura controversei » dosar
Autor: Cosmin Ciotlos
1. Cum caracterizati situatia teoriei literare occidentale din ultimele doua decenii? Ramane ea disciplina-pilot a studiilor literare? Mai este ea, la drept vorbind, „teorie“? Adica: mai poate spera teoreticianul intr-un model cu ajutorul caruia sa poata guverna intreg campul literaturii sau trebuie el sa se multumeasca cu cartografierea produselor eterogene ale istoriei? Mai este teoria, apoi, cu adevarat „literara“? Care a fost impactul studiilor culturale asupra cercetarii literaturii?
2. Colapsul structuralismului a accelerat dispersia perspectivelor asupra literaturii. Care directii aparute in ultimele decenii in cadrul teoriei literare vi se par mai rentabile si de ce?
3. Cat de sincrone/defazate vi se par critica si teoria literara romaneasca de azi in raport cu ceea ce se produce in Occident?
4. Exista cu adevarat o traditie teoretica romaneasca sau e vorba de cateva nume incluse in programele universitare de teorie literara doar pentru a proba sloganul cu „falitii nostri“?
5. „Teoria ca teoria, da’ practica ne omoara“. Cat adevar si cata suficienta ascunde aceasta lozinca? E oare necesar ca un critic literar sa vaneze update-urile teoretice din afara sau ii ajunge pur si simplu A.b.c.-ul metodologic al „meseriei“?
6. Exista in momentul de fata, la noi, un conflict real intre critica „universitara“ si cea „jurnalistica“? Sunt ele intr-adevar incompatibile? Daca da, pe care dintre cele doua directii pariati?
7. Daca ar fi sa alegeti trei lucrari de teorie literara care sa fie traduse in limba romana, care ar fi acelea? Si de ce ele?
1. Va avertizez – cu un zambet numai la inceput neprihanit – ca o intrebare de gravitatea acesteia nimereste in carca si-asa fragila a unui student la Filologie, care peste doar cateva saptamani va lua din nou notite caligrafice la cursul de teorie literara. Si iarasi va avertizez ca mai vechea mea pasiune pentru matematicile superioare – convertita la vreme intr-o adevarata dragoste pentru fizica particulelor cuantice – m-a invatat sa cred in forta deplina a teoriilor (de orice natura ar fi ele). Cand vezi cu ochii tai – in formule transcrise asemenea distihurilor – ca pana si propria imaginatie se poate explica statistic, nu-i asa ca-ti cam vine sa te raportezi la atat de celebra distinctie dintre narator si naratar ca la niste figuri totemice, sangeroase si primitive? Si ca, in acelasi timp, ajungi sa astepti – totusi – de la teoria literara sa-si asume – curat nedemocratic si curat neconstitutional – administrarea inteligenta a intregii plaje literare.
Sunt, asadar, optimist. Precum stiinta.
2. Omul sfinteste locul, dar innobileaza si teoria. Am vazut teorii sclipitoare aplicate anapoda si crase banalitati gestionate cu prudenta si sarm. N-as baga mana-n foc asupra sanselor pe care le are algoritmica publicitara a lui Jack Trout in a se impune ca directie, desi imi place sa ma amagesc din cand in cand cu gandul asta.
3. Exact atat cat trebuie. Prea la zi n-am fost noi niciodata in materie de teorie. S-a reprosat adesea criticii anilor 60-70 o anume inapetenta si un anume dezinteres teoretic. Am rezerve ca asa au stat lucrurile. Dar, nu mi-o luati in nume de rau, nu mi-e rusine nici cu adolescentele dopate in ajunul olimpiadei cu Genette sau Derrida...
4. Dati-mi voie sa ma eschivez si sa devin sentimental. Prezenta la catedra a doamnei profesoare Antoaneta Tanasescu face cat cinci volume de teorie de cea mai buna clasa si de cel mai sigur efect.
5. Un critic literar trebuie sa citeasca tot, sa inteleaga tot si sa gandeasca – aristocratic, de la pragul zero – tot. Nu accept decat minore nuantari.
6. Daca regula de mai sus e respectata, chiar nu mai conteaza unde ai cartea de munca.
7. Seymour Chatman – „A Theory of Method“
Henri Meschonnic – „Critique du rythme. Anthropologie historique du langage“
George Steiner – „Antigones“
De ce acestea? Pentru ca vreau sa le citesc tihnit, in linistea fara orar a camerei mele.