Cu Kjell Espmark „departe de lumea dezlantuita“
articol aparut in Cultura, nr. 38 din 2006-09-07» cultura performantei »
Autor: Augustin Buzura
Dupa plecarea de la Institutul Cultural Roman (asa cum s-a petrecut ea, nu mai are nici o importanta) impreuna cu cei care m-au urmat – ne-am propus sa ne dovedim noua insine ca avem puterea sa luam viata de la inceput. Din moment ce, dupa Revolutie, am reusit sa construiesc doua institutii, in conditii extrem de dificile, mi-am spus ca vom avea energia necesara si pentru a treia, de asta-data in sectorul privat.
Am tinut sa debutam cum se cuvine, cu o carte a unei mari personalitati a lumii culturale contemporane: Kjell Espmark, membru al Academiei Suedeze si al Comitetului Nobel pentru literatura, comitet al carui presedinte a fost timp de 17 ani.
Ostilitatea cu care am fost intampinati, si acum la fel ca in celelalte imprejurari, ne-a fost de mare folos, ne-a stimulat eforturile si dorinta de a depasi dificultatile inerente oricarui inceput. inainte mi se spunea ca e usor sa lucrezi pe banii statului, desi nimeni nu-si poate imagina cat de greu i-am obtinut si cat de scump am platit fiecare pas. intr-un climat politizat excesiv, nimeni nu credea ca in realitate nu faceam decat sa respect legea care interzicea Fundatiei Culturale Romane sa se implice in politica. Prin urmare, am colaborat cu toate institutiile statului si cu toate autoritatile liber alese. Azi nu facem decat sa ne consolidam neutralitatea, sa ramanem un spatiu al schimbului civilizat de idei. Daca revista „Cultura“ si-a gasit neasteptat de repede audienta in randul publicului si un loc inconfundabil pe piata presei, cu relansarea editurii, in schimb, am cam intarziat. Am facut-o insa cu buna stiinta pentru ca am tinut sa debutam cum se cuvine, cu o carte a unei mari personalitati a lumii culturale contemporane: Kjell Espmark, membru al Academiei Suedeze si al Comitetului Nobel pentru literatura, comitet al carui presedinte a fost timp de 17 ani. Pe autor, intelectual de mare autoritate si cuprindere, l-am cunoscut cu cativa ani in urma, in imprejurari despre care voi vorbi, poate, altadata. Trebuie sa spun, insa, ca inca de la prima intalnire am avut sentimentul ca ne stim dintotdeauna. Interesul sau pentru cultura noastra il datoram lui Nichita Stanescu si Marin Sorescu pe care i-a cunoscut si admirat, dupa cum, in anii din urma lui Dan Shafran si Gabrielei Melinescu, pe care i-am invitat sa publice la Editura Institutului Cultural Roman o antologie din lirica sa. A urmat la aceeasi editura, in 2003, „Premiul pentru literatura. Un secol cu Nobel“ – o istorie a celui mai prestigios premiu literar, si, tot in acelasi an, romanul „Uitarea“ in traducerea Angelei Martin. Aparitia „Calatoriei lui Voltaire“, in versiunea aceleiasi traducatoare, a constituit pentru Editura Fundatiei Culturale Romane cel mai fericit prilej de relansare. Am fost extrem de emotionati ca, inainte de a intra in lungile analize si discutii care preced nominalizarea laureatului Premiului Nobel din acest an, Kjell Espmark si-a acordat cateva zile pentru a participa la lansarea cartii sale la Libraria Carturesti. De asemenea, a tinut in Aula Academiei, o foarte interesanta si necesara conferinta pe tema filosofiei si dificultatii acordarii Premiului Nobel pentru literatura. A fost o buna ocazie pentru a raspunde si la eterna obsesie nationala: de ce nu avem si noi, romanii, un premiu? Ciudat este ca, intr-o tara in care de dimineata pana seara se impart Premii Nobel, la conferinta sa n-au participat decat trei scriitori si nici unul dintre cei ce impart sau se cred indreptatiti sa primeasca ravnitul premiu dupa canonul dambovitean. Desi au fost invitati, au lipsit si reprezentantii Ministerului Culturii, ca si ai altor institutii culturale. Erau, fireste, ocupati cu dosarele preotilor si ale intelectualitatii prerevolutionare. Din conferinta lui Kjell Espmark numerosii veleitari nationali ar fi putut afla multe alte lucruri importante, dar nu adevarul pare sa intereseze. Ne-am specializat in a lua iluziile drept realitate, iar cand ele nu se materializeaza, traim mari deceptii. Nu ne pregatim victoriile, prin urmare, infrangerile firesti iau aspecte catastrofale. Unii, ingroziti ca totusi acest premiu ar putea fi accesibil altora decat „alor nostri“, au ajuns imediat la concluzia ca ar fi mai bine ca, deocamdata, Nobelul sa nu ni se dea. Altii au analizat o asemenea nedorita eventualitate si au aratat ce neplaceri ar produce acordarea unui asemenea premiu… cui nu trebuie! Desi s-ar fi distrat copios, nu i-am aratat distinsului nostru oaspete asemenea texte, deoarece nu doream sa vada cati nechemati si cati frustrati combat prin unele publicatii ale noastre, cat de jos putem cobori in unele momente de eclipsa ale istoriei. Vina pentru toate defectele noastre pe care le vede oricine fara urma de efort, am pus-o pe seama comunismului, desi boala este mult, mult mai veche, iar cei 16 ani de libertate nu au facut decat sa-i accentueze simptomele. Sigur ca literatura si arta nu sunt straine de ceea ce se vede cu ochiul unui vizitator care nu ne cunoaste limba. De aceea, timp de doua zile, i-am aratat distinsului nostru oaspete Sinaia, Brasovul, Branul, Poiana Brasov, Sibiul si ceea ce se poate vizita in Bucurestiul eternelor asfaltari. Reportajul fotografic alaturat este o marturie a drumului si a starii de spirit din acest scurt voiaj. Ne-am despartit convinsi ca ne vom revedea curand, daca Cerul va fi ingaduitor cu noi. Kjell ne-a dat si o certitudine: noul sau volum de versuri va aparea mai intai in romaneste, adica inainte de a fi tiparit in tara sa si in limba sa.