Despre Comunism, Tismaneanu si... metanoia
articol aparut in Cultura, nr. 89 din 2007-09-20» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Romanii, desi merg pe la biserici, desi fac rugaciuni, desi fac matanii, desi se inghesuie sa stea la coada pentru a saruta Sfinte Moaste sau icoane facatoare de minuni, sunt straini de un concept fundamental al Crestinismului: metanoia, capacitatea de a se schimba a oamenilor. Autorii bisericesti romani au tradus acest termen grec in mod neinspirat prin... pocainta, concept mult mai juridic, lipsit de intelesuri fiintiale.
Curajul pentru schimbare
Acest handicap teologic are efecte asupra spiritului civic al poporului nostru. Etica ortodox-valaha generata de o astfel de teologie este una in care nu se mai gaseste loc pentru concepte ca „indreptare“ sau „schimbare“.
In aceasta logica se explica nu numai existenta CNSAS-ului, dar si a placerii morbide cu care opinia publica sta sa vada cine a fost turnator sau nu. Desi nu trec decat in procent de 10-15% pe la biserica, drept-credinciosii romani sunt foarte doritori sa cunoasca dosarele de Securitate ale ierarhilor ortodocsi, fiind sincer ingrijorati ca Biserica lor stramoseasca ar incapea pe mana unui – Doamne fereste! – securist sau criptocomunist.
Posibilitatea ca multi dintre clericii care au semnat pacte cu Diavolul inainte de 1989 (daca nu chiar toti) sa se fi schimbat in bine, spovedindu-se si asumandu-si un mod mai crestinesc de viata, ii lasa pe romanii nostri indiferenti.
Dar nu despre BOR si dilemele (pseudo)credinciosilor sai vreau sa discut in acest articol, ci despre o tema care, de cateva saptamani, e prezenta in paginile revistei „Cultura“. Este vorba despre atacarea (nu in putine semne tipografice) a domnului Vladimir Tismaneanu pentru crima de a fi fost candva comunist si de a nu fi ramas si dupa.
Aceste atacuri au inceput printr-un articol amuzant ca stil, dar incorect din punct de vedere moral, al domnului Alex Cistelecan, in care acesta ne povesteste cum citeste cu pasiune scrierile comuniste din tineretea lui Vladimir Tismaneanu. Mesajul evident este acesta: „Iata ce comunist notoriu a fost chemat sa prezideze intocmirea rechizitoriului comunismului romanesc!“
In paginile unui cotidian central, domnul Vladimir Tismaneanu raspunde, evident iritat si plictisit, articolului din revista noastra. Prilej pentru domnii Alex Cistelecan si Mihai Iovanel sa recidiveze in ample articole „de aparare ofensiva“.
Eu nu sunt un fan al lui Vladimir Tismaneanu (desi nici nu se poate spune ca il antipatizez) si nici al prea blandului „proces al Comunismului“ ce s-a lasat doar cu un stufos „raport“ plin de erori si cu o condamnare pur formala a unei ideologii criminale, de catre un Presedinte a carui constiinta morala il asteapta inca rabdatoare, fie langa invizibilul sau dosar de Securitate. Insa nu pot accepta executia publica a unui om vinovat doar pentru „crima“ de a fi avut curajul sa se schimbe. Aceasta poate si din ratiuni subiective, fiind, prin convingerile politice si prin background-ul parintilor mei, in aproximativ aceeasi situatie de familie cu domnul Tismaneanu.
O serie de acuzatii
Dar sa vedem ce i se imputa domnului Vladimir Tismaneanu de catre domnii Cistelecan si Iovanel. Pentru aceasta mergem la articolul care a initiat aceasta dezbatere: „Refuzul de a uita“, aparut in numarul din 19 iulie 2007 al revistei „Cultura“.
Aici, domnul Alex Cistelecan ne spune, intai si intai (ironic? O fi! Dar de convingerile marxiste ale domniei sale ne-a convins, fara sa mai fie ironic, cu alte ocazii), ca citeste cu mult interes si ca doarme cu „Micul dictionar social-politic pentru tineret“ (Editura Politica, 1981), sub perna. Sper, pentru domnia sa, ca acest mic dictionar sa fie cu adevarat „mic“ si sa nu fie... cartonat. Altfel, s-ar supune unui exercitiu ascetic inutil. Ei, citind acest Dictionar, domnul Cistelecan se loveste doar de textele lui Vladimir Tismaneanu, pe care il descopera ca fiind... un fost ganditor comunist care indrazneste acum sa condamne Comunismul.
Dupa raspunsul destul de clar al domnului Tismaneanu, („Din nou despre refuzul de a uita“, in „Evenimentul Zilei“ din 15 august 2007), raspuns care, din punctul meu de vedere, greseste doar prin faptul ca simte nevoia justificarii, domnul Mihai Iovanel, si domnia sa un intelectual de stanga, ia apararea lui Alex Cistelecan intr-un amplu articol („Apararea Tismaneanu“, in „Cultura“, numarul din 23 august). Aici, aflam cum domnul Vladimir Tismaneanu NU are dreptul moral de a condamna Comunismul pentru simplul motiv ca... a indraznit sa fie comunist, produs al regimului comunist – si aici domnul Iovanel ne ofera o frumoasa comparatie tehnico-istorica, cu suruburi, piulite, soldati SS si savanti nazisti.
Finalul articolului domnului Iovanel ne descrie, apoi, o interesanta teorie menita sa arate (inca o data? O sa devina o obsesie?) cat de rau e domnul Liiceanu si cat de partizani si cointeresati sunt „paltinisenii“.
Oricum, e un salt calitativ si in criticile domnului Iovanel: a reusit sa treaca de la garajul lui Liiceanu la scrierile sale.
Aceeasi disputa se gaseste, in momentul redactarii acestui articol, si in raspunsul domnului Alex Cistelecan („O mie de reamintiri, o singura uitate“, in „Cultura“, 30 august 2007). Inocenta jucata de domnul Cistelecan este teribila. De fapt, domnia sa nu a urmarit un atac la persoana lui Vladimir Tismaneanu. Nuu! Probabil ca doar incerca sa salveze cateva panseuri de gandire marxista pentru formarea tinerelor generatii de neocomunisti. Dar, continua ironic domnul Cistelecan, din moment ce a reactionat, nu e asa ca domnul Tismaneanu are probleme cu propriul sau trecut? Si de aici, cateva consideratii ironic-psihiatrice de final.
Un alt aspect, care necesita o discutie separata, priveste autodefinirea domnului Tismaneanu ca neomarxist (pentru perioada de dinaintea dumiririi domniei sale), neomarxism care ar ingloba inclusiv textele citate de domnul Cistelecan. O afirmatie cu care eu sunt de acord, dar cu care domnul Cistelecan (ce si-ar dori, din ratiuni lesne de inteles, un marxism fara istorie si fara marxisti) nu are cum sa fie. De unde, hodoronc-tronc!, acuzarea domnului Tismaneanu de a fi scris... texte staliniste, si nu neomarxiste, neomarxismul fiind, nu-i asa?, „afacerea de familie“ a unor intelectuali subtili, ce nu vor sa stie ce e acela gulag.
De aici si acuzele aduse tanarului Tismaneanu de a fi citat pe... Nicolae Ceausescu. Daca aceste acuze erau imputate lui Tismaneanu de catre niste novici in ale marxismului, mai intelegeam. Insa niste cunoscatori ai lui Marx stiu ca Ceausescu, ca si orice lider de partid comunist, este un produs al legilor determinismului istoric, legi ce nu au alta finalitate decat inevitabilul triumf al comunismului.
Dar aceasta e alta poveste...
Metanoia lui Tismaneanu
Domnul Vladimir Tismaneanu este produsul regimului comunist. Parintii sai au fost, amandoi, comunisti autentici, din categoria acelor „revolutionari de profesie“ care nu au cum sa nu castige chiar si admiratia adversarilor lor. E drept, domnul Tismaneanu nu a avut contact direct cu viata revolutionara a marxistilor cominternisti, aceste lucruri fiindu-i probabil povestite atat de parinti, cat si de prietenii acestora.
Fiu al unor castigatori ai istoriei (domnul Tismaneanu s-a nascut dupa venirea comunistilor la putere), tanarul Volodea beneficiaza de toate avantajele regimului comunist. Locatar al cartierului Primaverii, coleg de clasa cu Nicu Ceausescu, tanarul Tismaneanu cunoaste mai ales aspectele placute ale marxismului, atat ca filosofie, cat si ca doctrina politica aplicata. Ce i se putea cere altceva decat sa devina un avatar (mult mai cuminte, din punctul de vedere al activismului revolutionar, e drept) al parintilor sai. Si exact asta va face, fiind un ganditor marxist autentic si, foarte probabil, pentru ani buni, un comunist convins.
Om inteligent, cu scriitura buna, Vladimir Tismaneanu va avea o activitate publicistica pe masura capacitatii sale, scriind dupa propriile sale convingeri, autentic marxiste.
La un moment dat are loc dumirirea lui Vladimir Tismaneanu. Acesta isi da seama de prostia numita „comunism“, pleaca din tara (desi, repet, in Romania poate ca ii era mult mai comod din punct de vedere material) si devine unul dintre cei mai buni specialisti americani in comunism si in dezastrul presupus de acesta.
Dar sa reflectam putin asupra acestei dumiriri. Este o absurditate sa o luam à la légère, comparand-o cu extragerea unei piulite dintr-un sistem (cum face domnul Iovanel). Este vorba acolo despre o ruptura sufleteasca nu numai fata de o ideologie din carti, ci fata de o lume intreaga. In momentul in care Tismaneanu are parte de aceasta metanoia, el trebuie sa plece nu numai din tara, ci si din familie. O asemenea schimbare nu se face fara transformarea automata a tuturor celor din jurul sau in adversari. A tuturor, dar mai ales a parintilor. Lecturarea unor carti despre Komintern, despre istoria inceputurilor miscarii comuniste poate sa ofere imaginea asupra lumii familiale a lui Vladimir Tismaneanu. Tradandu-l pe Marx, tanarul Tismaneanu isi trada familia, prietenii, modul de viata! Nu era vorba despre un simplu joc intelectual, de genul celor pe care il practica multi dintre colegii nostri de generatie.
E greu de inteles sacrificiul lui Vladimir Tismaneanu daca nu ai trecut prin el (eu multumesc lui Dumnezeu ca am avut revolutia din decembrie in 1989 si nu in... 2009, deoarece probabil ar fi trebuit sa trec prin aceeasi drama). Insa o data ce ai inteles adevarata tensiune, adevarata drama a metanoiei, se intelege si de ce Vladimir Tismaneanu nu poate sa treaca nepasator nici prin balele inveninate ale lui Vadim Tudor, nici prin critica repezita a lui Gabriel Liiceanu, dar mai ales nici prin atacurile la persoana venite din partea unor tineri care se joaca de-a marxismul sau vor sa para interesanti.
De la biografie la Raport
Cat despre autoritatea morala a lui Vladimir Tismaneanu in a condamna Comunismul, ea este conferita chiar de aceasta metanoia, de acest curaj al schimbarii, pe care prea putini l-au putut gasi, chiar si dupa decembrie 1989. Daca un om care a cunoscut si inteles comunismul din interior, care nu are nici un motiv subiectiv sa urasca ideologia marxista, care a trebuit sa isi demoleze singur zidurile ideologice care il impiedicau sa vada adevarul, daca un astfel de om nu are dreptul moral de a se ocupa de condamnarea Comunismului, atunci cine sa il aiba?
Domnul Alex Cistelecan se mira de ce e deranjat Vladimir Tismaneanu de publicarea „inocenta“ a scrierilor sale comuniste. E simplu. Acelea nu il mai reprezinta! Acelea nu mai au nimic in comun cu omul Vladimir Tismaneanu din anul 2007. Pentru ca Vladimir Tismaneanu a reusit sa faca cu propria sa viata ceea ce, din pacate, nu i-a reusit in Raportul sau celebru: sa se trezeasca din somnul comunist.