Imaginatia sociologica
articol aparut in Cultura, nr. 89 din 2007-09-20» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Asistam de ceva vreme la un nou gen de politica: politica sinucigasa. La celebrul referendum, PSD impreuna cu alte forte politice, cam mai toata lumea in afara de PD si PLD, a initiat lupta impotriva lui Traian Basescu. Desi datele sociale, analistii si chiar oamenii din partide, inclusiv din PSD, au aratat ca gestul actiunii de suspendare nu are cum sa aduca castig de cauza celor din coalitia antiprezidentiala, totusi inversunarea a fost necrutatoare, iar rezultatul pe masura, numai ca la polul opus fata de telurile initiatorilor.
Propriile valori ne fac sa filtram lumea, sa o deformam, pentru ca o judecam etnocentric, o judecam limitat, dintr-o singura perspectiva.
La randul sau, Traian Basescu, peste vara, secondat, cum era de asteptat, de PD, desi era evident ca ideea de a mari pensiile intr-o masura semnificativa pentru prima data dupa regimul comunist fusese unanim acceptata de toata populatia si, bineinteles, de cateva milioane de pensionari, s-a trezit sa se impotriveasca si sa puna intrebari aiuristice cum ca poate nu exista bani, ca ramanem fara fonduri peste cativa ani si altele de acest tip.
In ultimele saptamani o alta idee sinucigasa. De data asta PSD, sau doar o parte a lui, oricum partea conducatoare, vrea sa depuna o motiune de cenzura. Este evident si pentru copiii de la o clasa primara din Zabrauti ca acest demers poate duce, aproape fara probleme, la alegeri anticipate si, prin urmare, cu mare greutate la o posibila victorie electorala a PSD, dat fiind scorul sau electoral actual. Altfel spus, ei nu pot avea decat doua variante. Sa treaca motiunea si sa fie victoriosi insa, dupa cateva luni, s-ar putea sa aiba cateva zeci de parlamentari mai putin decat acum si sanse mici de a prinde ceva important la guvernare in perspectiva lui 2009.
Daca motiunea nu trece atunci chiar ca bruma de imagine de partid important are sa fie pusa serios la indoiala, cel putin la nivel public. Exista, desigur, si posibilitatea ca PSD sa faca Guvernul post Tariceanu. Desi, cel mult teoretic, este posibil si acest lucru. Intrebarea ar fi: ce castiga PSD? Poate obtine ceva important in cateva luni, sa spunem un an? Sansa sa realizeze ceva cu impact electoral major este mica, in schimb este mare sansa sa se si erodeze in preajma alegerilor. Probabilitatea ca ei sa creasca electoral este mica pe o perioada de un an, mai ales ca urmeaza, totusi, un an electoral si este normal si firesc ca toti ceilalti actori sa atace Guvernul in mod extrem de rational in anul electoral. Pe de alta parte, mitul ca vei putea castiga viitoarele alegeri doar pentru ca le vei organiza este doar un mit, pentru ca pana acum, cu exceptia lui 1990, cei care au organizat alegerile le-au si pierdut.
Putem da multe alte exemple de politica ce pare a fi dusa impotriva propriilor interese. Pare ca, uneori, politicienii nostri au gesturi sinucigase prin care vor sa vada cat de mult rau isi pot face singuri. Aceasta situatie e oarecum asemanatoare cu cea a unui bolnav de cancer in stadiu terminal, care vine de la spital acasa si se apuca sa fumeze doua pachete de tigari ca sa vada daca o sa ii fie mai rau. Grav, la noi, este ca acesti bolnavi isi construiesc teorii despre cum ii va ajuta coma tabagica sa invinga metastaza.
Pare foarte greu de inteles cum, uneori, oamenii aflati in pozitii importante pierd contactul cu realitatea si incep sa lucreze cu sarg si chiar cu entuziasm impotriva propriilor interese. Explicatia este totusi simpla. Un sociolog american, Wright Mills, a utilizat un termen pentru ceea ce nu au cei mai multi oamenii in societatea contemporana. Acest atribut este ceea ce el numea „imaginatie sociologica“. Aceasta este capacitatea sociologului, jurnalistului, politicianului sau a omului obisnuit sa inteleaga societatea si mai ales procesele sociale din lumea in care traieste. Nu este vorba de o capacitate teoretica, ci de o capacitate a cunoasterii comune de a intelege mecanismele sociale. Din acest motiv, chiar sociologul poate sa nu aiba imaginatie sociologica si sunt multi care nu au, dar, in schimb, o poate avea un jurnalist sau un actor, sau un precupet.
Imaginatia sociologica presupune capacitatea sa intelegi socialul, sa intelegi logica numerelor mari, sa intelegi mecanismele de functionare ale institutiilor. Din pacate, multi politicieni, dar nu doar ei, nu au la noi imaginatie sociologica. Acestia au impresia ca daca cei cativa oameni din jurul lor ii aproba, daca alte zeci sau sute de oameni ii accepta formal, desi nu cred exact aceleasi lucruri, atunci toata societatea este de acord cu ei. Ca profesor, ma intalnesc cu aceasta lipsa de „imaginatie sociologica“ foarte des la studentii mei care sunt mirati, chiar uluiti, ca pot exista romani care nu stiu care sunt partidele din Parlament, ca exista romani care nu stiu cine este sef la un partid sau altul, ca exista romani care nu au auzit de nu stiu ce formatie de muzica.
Fiecare dintre noi traieste intr-un grup, intr-o comunitate restransa, intr-un orizont cultural specific, cu repere valorice care nu apartin neaparat si in totalitate si altora. Propriile valori ne fac sa filtram lumea, sa o deformam, pentru ca o judecam etnocentric, o judecam limitat, dintr-o singura perspectiva. Intr-o astfel de situatie ajungem sa vedem universul social doar din perspectiva noastra si sa ne imaginam ca realitatea este doar asa cum noi o definim. Cand si cand, acesti politicieni se ciocnesc de realitate si constata ca ea e diferita de definitiile lor, de modul in care ei si-au reprezentat-o. In aceste situatii, ei fie ajung sa mai invete cate ceva, fie ajung sa accepte palma realitatii sociale fara sa inteleaga mare lucru din ce li se intampla, fie, alteori, sfarsesc prin a acuza populatia, pe noi ceilalti, de prostie, de indobitocire sau de mai stiu eu ce.
Nu pot sa spun cine are sau nu imaginatie sociologica in lumea de azi. Pot sa spun insa ca, in urma cu saptesprezece ani, un taran din Giurgiu, in mijlocul evenimentelor din Decembrie 1989, a inteles cam cum merg lucrurile si l-a dat drept sigur pe Iliescu cum ca va fi multi ani „ in locul lui Ceausescu“, in timp ce, tot pe atunci, in anul 1990, cativa specialisti in campanii electorale erau siguri de victoria lui Ion Ratiu si au fost siderati cand au vazut rezultatele electorale din luna mai a acelui an.
Din nefericire, in aceste aproape doua decenii, in Romania, numarul celor care au imaginatie sociologica pare sa fi ramas constant.