In documentar, personajul este cel mai important
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura cinema » dosar
Autor: Michael Yorke in dialog cu Andrei Rus
Documentarist la BBC si profesor de antropologie vizuala la Oxford, Soas si LSE, director al Oxford Academy of Documentary Film, Michael Yorke a facut parte din juriul Astra Film Fest 2007. Trei filme ale sale – „Dossers“, „Dust and Ashes“ si „Eunuchs: India's third gender“ – au fost prezentate intr-un portret Michael Yorke.
Andrei Rus: Ati lucrat in televiziune, la BBC si ati realizat numeroase documentare pentru televiziune. A fost vreunul dintre filmele dumneavoastra distribuit pe ecranele din Marea Britanie?
Michael Yorke: Nu, nici unul nu a aparut pe ecrane. In schimb, desi marea lor majoritate au fost realizate pentru televiziune, o parte au fost proiectate exclusiv in festivaluri sau in cadrul cursurilor de antropologie vizuala din intreaga lume, inclusiv la cursurile predate de mine.
A. R.: „Holy Men and Fools“, cel mai recent film al dumneavoastra, in ce categorie intra?
M. Y.: L-am facut pentru mine. Bineinteles ca am incercat sa-l vand televiziunilor, dar nu l-a vrut nimeni. Oricum, BBC-ul nu mai e cum era la inceputuri, in anii '70-'80, cand cineastul propunea subiectul documentarului, iar cei de acolo ii dadeau banii necesari realizarii. Acum, BBC a devenit un post „populist“, adica, atunci cand produce ceva, o face cu gandul la cifrele de audienta. Astfel, nivelul programelor lor a scazut considerabil.
A. R.: Cum s-a ajuns aici?
M. Y.: BBC-ul, desi e postul national al Marii Britanii, este conditionat de numarul de spectatori care il urmaresc. Cu alte cuvinte, primeste bani pentru functionare doar daca se mentine in varful topurilor de audienta. Asa ca a ajuns sa produca numai reality-show-uri si documentare cu vedete.
A. R.: Cred ca e destul de greu sa mentii o linie de mijloc intr-un documentar precum „Eunuchs: The Third Gender“ atunci cand subiectul este atat de puternic sau exotic. Ati reusit doua lucruri esentiale: sa va mentineti obiectivitatea (desi e clar ca aveti o privire calda, chiar tandra, si ca indragiti India) si sa imortalizati personajele in complexitatea lor. De cat timp ati avut nevoie pentru a va aduce personajele la naturaletea si dezinvoltura din film?
M. Y.: In primul rand, am stat cinci saptamani, zi si noapte, alaturi de ele. Pe Diresh il cunostea un prieten de-al meu, asa ca a fost mai usor sa ma apropii de el si de Kirian, iubitul lui. Pe Shardabai, Tmparateasa eunucilor din Rajahstan, a fost mult mai greu sa o conving sa accepte sa se lase filmata. Dupa ce in sfarsit a acceptat si am inceput sa filmez, brusc a refuzat sa ma mai primeasca in casa, din cauza faptului ca incepusera sa circule barfe printre membrii comunitatii. Daca ma lasa sa o filmez in continuare, ar fi riscat sa isi piarda aura divina pe care i-o conferisera ceilalti si, deci, sa ramana fara sursa de venit. Intr-un final, dupa cateva zile in care nu filmaseram nimic, ne-a lasat din nou sa o filmam, dar isi pierduse o parte din naturalete. Cu vagabonzii din „Dossers“ am stat cateva luni, iar pe cele doua personaje din „Holy Men and Fools“ le cunosteam dinainte, Uma fiind o prietena apropiata de-a mea.
A. R.: Ati pastrat legatura cu vreunul dintre personajele filmelor dumneavoastra dupa ce ati incheiat colaborarea cu ele?
M. Y.: Da, cu aproape toate. Singura cu care am ramas in relatii tensionate e Shardabai, Tmparateasa din filmul cu eunucii. Ea nu m-a iertat niciodata, din mai multe motive. In primul rand, a deranjat-o ca nu a fost personajul principal al documentarului. S-ar fi asteptat sa realizez un film intreg despre ea si in nici un caz nu credea ca va fi incadrata de persoane precum Kirian sau Ramu, pe care ea le considera specimene degradante ale tagmei eunucilor. Nu m-a uitat si pana si in ziua de azi inca ma mai pomeneste probabil in „binecuvantarile“ ei. Pe de alta parte, Kirian si Diresh s-au despartit. E o poveste mai complicata la mijloc. In film, Kirian nu e inca eunuc, adica nu a renuntat la organul sexual masculin conform ritualului indian de castrare. Dupa ce isi gasise un guru care a ajutat-o sa-si plateasca operatia, dar si sa se obisnuiasca cu ideea ca va fi castrat, Kirian a renuntat in ultimul moment la ritual si a fugit acasa. Astfel, ea nu a devenit niciodata eunuc, fiind repudiata atat de societate, cat si de eunuci. In timp insa, dupa terminarea filmarilor, a devenit o persoana foarte importanta si respectata, creandu-si propria subsecta, in care are deja 18 adepti. Diresh, care era foarte gelos pe ea, dar in acelasi timp timid, a parasit-o. Stiu de la filmari ca ii era greu sa o lase singura cu cineva, dar acum erau 18 persoane care o inconjurau permanent. Si, fie vorba intre noi, Kirian nu era tocmai usa de biserica.
A. R.: Ati realizat exclusiv documentare?
M. Y.: O, da. Si nici nu intentionez sa intru pe teritoriul filmului de fictiune. Nu ma atrage deloc, desi sunt la curent cu ce se intampla in aceasta zona pe piata internationala si am regizori sau filme de fictiune preferate. Nu as putea insa sa regizez un astfel de film, fiindca nu Tmi place ideea de a te pune pe tine, ca regizor, mai presus de personajele tale. Astfel, in timp ce actorii, decorurile, operatorul si, in general, toata echipa de filmare a unei productii de fictiune sunt „unelte“ ale regizorului, in documentar subiectul (adica personajul) este cel mai important.
A. R.: Sunteti pentru a doua oara la Sibiu. Care e aspectul care v-a surprins, intai si intai, la Astra Film 2007?
M. Y.: Am aflat despre o idee absolut remarcabila a organizatorilor Astra Film, care va fi pusa in practica anul acesta. E vorba despre o caravana a traditiilor cu un pachet de filme despre transhumanta ce vor fi aratate, undeva langa Sibiu, pastorilor. E o initiativa exceptionala, aceea de a duce filmele inapoi la oameni. O idee pe care n-am mai intalnit-o la nici un festival de film antropologic din lume. E un exemplu de gandire creativa, in afara sabloanelor, care caracterizeaza Astra Film. Acolo, in sat, oamenii nu vor comenta filmele asa ca aici, la nivel intelectual. Ciobanii vor discuta la nivelul care conteaza, la acela care aduce sufletul si trupul Tmpreuna. E prima oara in lume cand se intampla asa ceva. Poate ca vom porni de aici o revolutie!