Prirechnyy – The Town that No Longer Exists
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura cinema » dosar
Autor: Toma Peiu
de Tone Grottjord, Norvegia, 2006, 52 min, premiu pentru sectiunea International
Ce-ti ramane de facut atunci cand afli ca orasul tau nu mai exista, desi tu inca locuiesti in el? Premisa din „Prirechnyy – The Town that No Longer Exists“ pare desprinsa din povestile lui Bohumil Hrabal sau Milan Kundera. Intr-un oras minier sovietic construit in anii 1950, astazi aproape complet parasit, cateva familii de batrani se incapataneaza sa ramana in casele lor (mai bine zis in propriile lor apartamente tip „cutie de chibrituri“). Interioare altadata impozante, monumente ale noii prosperitati comuniste, sunt in 2006 exterioare Tmpanzite de iarba. Pe bulevardele de blocuri luminate de siruri de felinare nu mai circula astazi aproape nimeni. Atunci cand vrea sa se inscrie intr-un concurs national, un localnic primeste vestea ca orasul lui nu mai exista si ca, prin urmare, nu poate inscrie o adresa valabila.
Demersul regizoarei Tone Grottjord aduce in actualitate o problema acuta in toate tarile foste comuniste, din Europa sau din Asia Centrala. Cine (sau, mai degraba, ce) sunt milioanele de oameni care, mutati sute sau chiar mii de kilometri la fluturarea unui deget peste o harta, se gasesc azi intr-o lume in care nimic nu mai seamana cu ordinea perfecta care le-a guvernat viata? Folosind cadrele statice, construite, in paralel cu vocile batranilor reticenti, confuzi si, in definitiv, complet pierduti din Prirechnyy, regizoarea spune o poveste despre trecut, in care ceea ce se intampla in prezent e privit de toate personajele documentarului ca un vis urat, o fantezie care trebuie sa ia sfarsit din moment in moment: fiii sa se intoarca acasa, mina sa se redeschida, barbatii sa devina din nou atenti si fermecatori. Cu atat mai derizorie pare, in aceasta comunitate formata dintr-o mana de oameni, disputa legata de sarbatorirea Victoriei din 1945: desi Tmputinati si ramasi relicve vii ale unor vremuri de mult apuse, cei de aici se Tmbraca frumos si tin serbari in fiecare an, de 9 Mai. Din comentariile tuturor, se desprinde nostalgia dupa gloria soviectica si ranchiuna fata de femeia lituaniana care vrea sa tina sarbatoarea cu doua zile mai devreme.
„Prirechnyy – The Town that No Longer Exists“ te face sa te gandesti, indirect, la povestea soldatului japonez care, la cativa ani de la terminarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, inca lupta de pe o insula Tmpotriva dusmanilor de acum deveniti prieteni. Iar hilarul situatiei administrative nu poate sa fie decat o excelenta metafora de folosit intr-o opera de fictiune: culmea e ca, pe masura ce ultimii locuitori din Prirechnyy se vor stinge, absurdul de azi va deveni normalul de ieri. Istoria nu are rabdare, ci doar o infinita doza de umor si ironie: aceasta pare sa fie lectia paradoxala pe care o ascunde filmul lui Tone Grottjord.