On a Tightrope
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura cinema » dosar
Autor: Toma Peiu
de Petr Lom, Norvegia-Canada, 2007, 70 min, premiu pentru sectiunea International
O sarma intinsa si un baston de bambus pentru echilibru. O gasca de copii care nu vor decat sa-si poata practica acrobatiile si religia in voie, in mijlocul micii lor comunitati. Una dintre cele 56 de nationalitati ale tarii, populatia musulmana Urjhus din nord-vestul Chinei, nu isi poate practica religia de peste 50 de ani. Ceea ce impresioneaza la aceasta minoritate nu este, insa, drama propriu-zisa a interdictiei, ci perseverenta si tenacitatea cu care musulmanii infrunta pasiv, de cateva generatii incoace, un regim ostil.
Copiii Urjhus nu au decat doua optiuni pentru a obtine recunoasterea sociala: fie invata foarte bine in scoala, fie devin maestri ai mersului pe sarma. Nu poate sa nu emotioneze seninatatea hotarata cu care ei mai intai consimt, in fata legii, sa nu practice nici un fel de religie in scoala, iar apoi se strang pentru a se ruga Tmpreuna lui Allah, in aceeasi sala de clasa. Jihad-ul lor este, de fapt, insusi mersul pe sarma intinsa, care inseamna pentru ei mai mult decat o acrobatie ori un hobby excentric, asa cum e privit, de regula, in culturile europene. Mersul pe sarma inseamna disciplina, rezistenta, echilibru, dezvoltarea vointei si a capacitatii de adaptare a tanarului. Mersul pe sarma e un crez la care Urjhus refuza sa renunte, chiar si in saracia impusa de marginalizarea sociala, politica si religioasa la care sunt supusi de autoritatile chineze. Nimic nu le poate zdruncina consecventa: nici macar plecarea profesorului lor nu ii determina pe adevaratii luptatori sa renunte.
Regizorul de origine ceha Petr Lom, premiat la Astra Film Fest 2006 pentru documentarul sau de debut („Rapirea mireselor“), realizeaza o combinatie de reportaj, ancheta si panorama sociala asupra lumii eroilor sai, pe care ii surprinde la scoala, in discutiile dintre ei, dar si in pregatirile pentru mersul pe sarma intinsa. Lom ramane fidel pana la capat veridicitatii relatarii sale, mai mult sau mai putin tolerata de autoritatile chineze, care incearca, dupa cum o demonstreaza chiar inceputul documentarului, sa obstructioneze filmarile. Insa filmul nu doar continua, ci reuseste sa prinda foarte bine in imagini si cuvinte acea putere de caracter specific chinezeasca a eroilor sai. Senzatia pe care o transmit micile interviuri cu copiii e ca, daca asta le-ar cere traditia, ar putea sa se antreneze si sa mearga pe sarma pana in Africa. Lom nu fotografiaza, ci povesteste. Forta documentarului sau sta in individualizarea personajelor si in surprinderea contextului social mai degraba decat in compozitia cadrelor sau in experimentele de montaj. Parca pentru a nu altera in nici un fel mesajul pe care il are de transmis, Lom alege simplitatea vizuala, lasand oamenii si faptele sa vorbeasca de la sine. Pentru ca adevarul, in general, onestitatea si libera exprimare reprezinta tocmai nevoile nesatisfacute ale ultimilor 60 de ani din istoria Chinei. Paradoxal, asadar, prin conventionalismul mijloacelor sale, Lom puncteaza exact acea stare de normalitate care lipseste cu desavarsire din orizontul chinezilor.
In definitiv, discret si fara sa isi santajeze emotional spectatorul, Petr Lom face o pledoarie pentru adevar prin adevar. Iar asta nu poate decat sa produca o experienta reconfortanta si sa castige instantaneu de partea sa orice spectator onest.