Tomorrow’s Europe sau Europa de maine, azi
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura europei »
Autor: Cristina Dogot
Programul „Tomorrow's Europe“, despre a carui desfasurare scriam in urma cu cateva saptamani, s-a incheiat. Desi primul imbold, la primirea stirii, nu a fost acela de a afla rezultatele, ci de a vedea in ce masura evenimentul a fost reflectat in media romaneasca, voi incepe totusi cu o prezentare a rezultatelor, considerate pozitive si incurajatoare de catre organizatori.
Astfel, din perspectiva nivelului de educatie, o treime dintre participantii la sondajul deliberativ sunt absolventi ai unei scoli medii si cam tot atatia absolventi ai unei universitati, restul avand fie un nivel de educatie inferior celui mediu, fie unul superior celui universitar, absolventi fara diploma sau persoane ce urmeaza o anumita forma de invatamant.
Subiectele care au constituit obiectul dezbaterilor par a fi fost destul de diverse, vizand atat domeniul social (apropiat de nivelul de interes imediat al participantilor la dezbatere), cat si cel geopolitic al continuarii extinderii sau cel al politicii externe comune europene. Cunoscatorii la un nivel acceptabil chiar si a unui singur subiect de dezbatere nu pot, dupa aceasta trecere sumara in revista a subiectelor abordate in cadrul deliberativ european, sa nu fie interesati imediat de profilul participantilor. Desi nu pot inlocui participantii si nu ne pot dezvalui aproape deloc sistemul de valori al acestora, vom oferi totusi cateva date statistice referitoare la cei care au contribuit la materializarea proiectului, destul de indraznet, al Fundatiei „Notre Europe“.
Inainte de a trece la prezentarea sumara a datelor statistice (ce pot fi consultate pe larg pe pagina web a proiectului, www.tomorrowseurope.eu), trebuie precizat faptul ca a existat un esantion general (compus din 3550 de repondenti participanti la sondajul de opinie clasic) si un sub-esantion participant la dezbaterile din Bruxelles (compus din 362 de repondenti). Dimensiunile esantioanelor au avut la baza variabile de gen, varsta (peste 18 ani), status marital, ocupatie (conform unor itemi precum numarul de ore de lucru saptamanal, someri, pensionari, persoane cu handicap, persoane din domeniul invatamant-educatie sau cel al prestarilor de servicii) si nivel de educatie corespunzatoare realitatilor demografice si ocupationale europene, acestea fiind invitate sa participe la dezbaterea de la Bruxelles doar daca in cadrul sondajului clasic reusisera sa raspunda la toate intrebarile din chestionar. Analiza finala a rezultatelor sondajului deliberativ are insa si o componenta distincta pentru acel sub-esantion care a participat doar la sondajul de opinie clasic, nu si la cel deliberativ de la Bruxelles. In ceea ce priveste Romania, aceasta a participat la prima etapa a sondajului cu 146 de subiecti, iar la dezbaterea finala cu saisprezece reprezentanti: cinci barbati si unsprezece femei de varste diferite, provenind din localitatile Bucuresti (2), Buzau (7), Drobeta Turnu Severin (2), Merghindeal (1), Oradea (1), Pietroasele (1), Radauti Prut (1), Suceava (1).
Desi nivelul educational nu are in mod necesar legatura cu nivelul de cunoastere a problematicilor Uniunii Europene, consideram ca redarea componentei esantioanelor din aceasta perspectiva ar fi utila. Astfel, din perspectiva nivelului de educatie, o treime dintre participantii la sondajul deliberativ sunt absolventi ai unei scoli medii si cam tot atatia absolventi ai unei universitati, restul avand fie un nivel de educatie inferior celui mediu, fie unul superior celui universitar, absolventi fara diploma sau persoane ce urmeaza o anumita forma de invatamant.
Rezultatele dezbaterii
La un nivel general, persoanele participante la acest proiect prezinta interes mai degraba pentru fiecare stat in parte decat ca intreg, cunoasterea acestora contand in special pentru a realiza o perceptie personalizata asupra respectivei actiuni. Rezultatele sondajului deliberativ (http://www.tomorrowseurope.eu/spip.php?article169) contin insa cateva date foarte interesante pentru cunoscatori sau pentru cei ce doresc sa se tina la curent cu diversele evenimente de la nivel european, in special datorita faptului ca unele dintre aceste rezultate au cunoscut modificari vizibile (de cunostinte, dar mai ales de atitudine) fata de sondajul initial, realizat de maniera clasica.
Problematicile comunitare dezbatute la Bruxelles vizeaza atat aspecte interne, cum este cel al politicilor sociale si posibila viitoare extindere a Uniunii Europene, cat si externe, un aspect important al dezbaterilor constituindu-l necesitatea de a se Tmbunatati rolul international al Uniunii Europene si implicit de preeminenta acesteia in fata statelor membre in plan international (cel intern fiind subinteles).
Pentru domeniul social-economic, principalele date statistice ce pot fi retinute pentru aceste aspecte sunt urmatoarele (cuantificarea se refera la ridicarea gradului de favorabilitate inainte si dupa desfasurarea sondajului deliberativ): cresterea varstei de pensionare ca metoda de contracarare a efectelor procesului de Tmbatranire a populatiei europene, 26% vs. 40%; acceptarea sistemului de pensii actual ca fiind depasit si ineficient pe termen lung, 50% vs. 59%; necesitatea investitiilor externe, 58.4% vs. 69.3%. In ceea ce priveste problematica extinderii in continuare a Uniunii Europene statisticile sunt favorabile curentului predominant din cadrul Uniunii, cel care se opune continuarii extinderii: primirea unor noi state in Uniune cu conditia indeplinirii tuturor criteriilor economice si politice, 65% vs. 60%; aderarea Turciei 55% vs. 45% (diminuare a favorabilitatii despre care se considera ca nu are ca baza problema religiei); aderarea Ucrainei, 69% vs. 55% (repondentii invocand teama de o complicare a procesului de luare a deciziilor in cazul cresterii numarului tarilor membre – 52% vs. 62% – si mai ales faptul ca Uniunea Europeana a „integrat intr-un timp foarte scurt prea multe state noi“ – 46% vs. 53%). Referitor la rolul international al Uniunii Europene participantii la dezbateri au sustinut utilizarea fortei in cazul existentei unei amenintari la adresa vreunui stat european (80% vs. 83%) si pentru a preveni genocidul intr-un alt stat (82% vs. 81%), desi ideea utilizarii fortei pentru „eradicarea pericolului armelor de distrugere in masa“ a scazut de la 70% la 59%, iar nivelul de sustinere a inarmarii propriilor state este unul destul de scazut (39% vs. 31%). In cadrul aceleiasi dezbateri apare si relatia Uniunii Europene cu Rusia, participantii la sondajul deliberativ considerand problematice dependenta Europei de resursele energetice ale acesteia (81% vs. 83%) si „ingerinta Rusiei in problemele statelor din Europa de Est si din Asia centrala“ (65% vs. 74%).
Concluzia participantilor la dezbatere a fost aceea a necesitatii cresterii rolului Uniunii Europene atat in politicile sociale (32% vs. 41%, procentul celor care doresc ramanerea acestui domeniu in competenta statelor membre fiind insa de 54% vs. 46%), cat si in domeniul energetic (52% vs. 59%) si cel al relatiilor diplomatice (55% vs. 63%).
Dincolo de statistici...
Cu exceptia celor privind extinderea Uniunii, rezultatele sunt surprinzatoare. Un comentator mucalit ar putea afirma ca o parte a participantilor la sondajul deliberativ au plecat de acasa cu ideile lor si s-au intors cu cele ale Europei (impropriu spus, dar si neutru).
Este greu de crezut ca aceste rezultate se vor reflecta si la nivelurile individuale ale statelor membre (indraznim sa afirmam acest lucru, desi realizatorii proiectului sustin ca au motive sa considere ca rezultatele obtinute cu esantionul de la Bruxelles sunt comparabile cu cele obtinute cu esantionul general), iar pentru a demonstra aceasta va trebui sa abordam pe rand fiecare problematica dezbatuta la intalnirea de la Bruxelles a celor 362 de cetateni europeni. Este astfel dificil de imaginat faptul ca populatia activa a fostelor state comuniste, care lucreaza in conditii financiare, tehnologice si psiho-ambientale diferite negativ fata de cele din statele occidentale, va accepta cu atat de multa lejeritate, doar ca urmare a unei actiuni de sensibilizare, sa isi prelungeasca timpul petrecut la locul de munca si sa inteleaga faptul ca dupa ce au cotizat ani intregi la fondul de pensii „sistemul este depasit si ineficient“. Este greu de presupus faptul ca indivizii se gandesc mai mult la cresterea nivelului de complexitate a mecanismelor de luare a deciziilor la nivelul Uniunii decat la dificultatile financiare pe care le-ar implica o noua extindere, dificultati care ar afecta direct nivelul de trai din statele vechi ale Uniunii si ar scadea posibilitatile de finantare nerambursabila pentru cele mai noi (o viziune destul de egoista s-ar putea spune, dar inerenta fiintei umane care nu empatizeaza in mod total si nediferentiat cu situatiile dificile, nici la nivel individual si nici de grup).
Fara a sti cum se petrec lucrurile in alte state nou aderate la Uniunea Europeana, dar avand ca exemplu ceea ce se petrece in Romania, unul dintre argumentele ce sta la baza acestor afirmatii il constituie lipsa destul de evidenta a informatiei curente si a dezbaterilor media referitoare atat la multitudinea problemelor intampinate in procesul integrarii (nu la nivel de administratie, ci de individ), cat si la modul, metodele si instrumentele prin intermediul carora se realizeaza pas cu pas entitatea economica, sociala si politica numita Uniunea Europeana. Acestui vid de informatii de calitate i se mai poate adauga si incapacitatea unui numar mare de indivizi de a selecta si de a prelucra acest tip de informatie si chiar a uneia mai putin elevate (fara a incerca sa invinovatim neaparat indivizii pentru aceasta, ci doar metodele prin care s-a incercat pana acum educarea europenista a populatiei: in salturi si heirupist). Iar daca informarea a lipsit in mult prea mare masura pentru problemele legate de relatia directa stat candidat la integrare sau recent integrat, aceasi informare lipseste cu desavarsire (in aceleasi media romanesti) atunci cand este vorba despre Uniunea Europeana ca actor unic pe scena relatiilor internationale. Istoria este mult prea recenta pentru ca europenii de vest sa nu considere necesara capacitatea militara a continentului, dar este greu de crezut (fara a cadea in capcana gaullista a imposibilitatii crearii unei armate europene datorita faptului ca nu exista inca o identitate europeana asumata ca preeminenta celei nationale) ca au viziunea unei Europe posesoare de forta militara proprie. In cei cincizeci de ani de unitate europeana, chiar daca se poate considera ca au existat partial premisele tehnice ale unei astfel de viziuni (contextul general al Razboiului Rece si prezenta imediata geografic a URSS, pe de o parte, existenta NATO si a unei Americi capabile si dispuse sa isi asume rolul de paznic al democratiei, pe de alta parte), nu au existat cele interne. Pauza dintre esecul planului Pleven si semi-succesul Tratatului de la Maastricht a fost totusi destul de lunga. (Iar cresterea inversa a gradului de preocupare/favorabilitate pentru problema ingerintelor Rusiei in spatii geografice si politice indepartate este un argument in acest sens: indivizii nu mai erau atat de preocupati de ceea ce face Rusia precum in perioada Razboiului Rece, dar au putut deveni interesati in momentul in care problema le-a fost ridicata direct).
Desigur, rezultatele sondajului realizat de asociatia „Notre Europe“ sunt incurajatoare pentru Uniunea Europeana si din alte doua puncte de vedere. Daca luam lucrurile asa cum ni se prezinta, fara a ne pune intrebari si fara a incerca sa particularizam, putem trage concluzia ca suntem pe drumul cel bun: Uniunea are sanse sa nu fie doar economica, ci si politica, indivizii au ajuns sa constientizeze acest lucru). Pe de alta parte, daca plecam de la ipoteza ca indivizii nu sunt inca foarte interesati de mersul lucrurilor in cadrul Uniunii, dar ca prin diferite metode (inclusiv cea a sondajului deliberativ, care poate fi realizat si la scara mai redusa, la nivel regional sau chiar local, daca administratiile si-ar propune, printre alte obiective, si o informare asupra problematicilor europene prin particularizare) pot deveni astfel, iarasi este un motiv de optimism. Nu este decat o problema de interpretare, dar rezultatul pare a fi unul pozitiv in ambele variante.
...si dincolo de cei 362
Spuneam la inceput ca primul imbold in momentul in care am primit mesajul de informare de la asociatia „Notre Europe“ a fost acela de a cauta pe internet modul de prezentare al programului in Romania, orice informatie aparuta in limba romana cu referire la continutul proiectului sau la participantii romani din cadrul acestuia, la modul in care au fost selectati acestia, la perioada de desfasurare a sondajului clasic, la rezultatele acestora. Cautarea nu a avut insa rezultatele dorite. La un nivel oficial prezentarea proiectului „Tomorrow's Europe“ apare pe pagina Institutului European din Romania, care face o prezentare mai amanuntita a acestuia, pe cea a Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene si pe pagina in limba romana a Uniunii Europene, sursa unui scurt comunicat ce anunta desfasurarea proiectului. Pe un blog (www.timsoft.ro/weblog/) chiar apare o scurta intrebare/mirare despre absenta informatiilor privind acest proiect.
Lipsa de interes nu pare a fi insa doar apanajul nostru, al media si al oficialitatilor romane. Pe site-ul asociatiei „Notre Europe“ a existat posibilitatea de a interveni cu comentarii privind diferite aspecte ale proiectului. Acestea lipseau insa, ori mai bine spus erau intr-un numar insignifiant in perioada imediat anterioara desfasurarii sondajului deliberativ (maxim doua sau trei comentarii la unele aspecte, nici unul in cele mai multe cazuri) si lipsesc si in prezent, cand intreaga cercetare s-a incheiat si au fost facute publice si rezultatele. (Nu inseamna ca nu exista alte grupuri private de discutie, unde subiectul ar putea fi abordat). Lipsa de comentarii pe grupuri poate avea sau nu o semnificatie. Poate insemna o oarecare rezerva in exprimarea intr-un cadru oficial; poate insemna indiferenta fata de ceea ce se intampla; poate insemna existenta unei informari pasive; poate insemna o anumita distanta luata fata de momentul imediat, fata de timpul real al desfasurarii evenimentului. Dar mai poate insemna si semnul unei anumite apatii. Europa „merge“ oricum. Uniunea Europeana s-a facut si in lipsa activismului (nu cel ideologic cunoscut) cetatenilor ei, obisnuiti deja cu distanta mare (nu neaparat geografica) dintre ei si decidentii de la Bruxelles sau Strasbourg. Inca nu exista o viziune asupra a ceea ce ar fi Europa in afara structurii numite Uniunea Europeana, iar aceasta pentru ca aceasta structura exista pe deplin doar la un nivel economic nu si la unul politic. Desfasurarea unei asemenea actiuni in anii '40-'50 ar fi avut cu siguranta un alt ecou. Adunarea laolalta a diversilor europeni „simpli“ (detestabila sintagma!) ar fi avut cu siguranta un efect mobilizator si culturalizator in sensul ideii unitatii europene, iar ecoul, in epoca, al Congresului de la Haga constituie un argument plauzibil. In prezent grupurile de presiune pro-europeniste si-au pierdut ratiunea de a exista, intrebarea fiind daca ele exista cu adevarat (cautarile nu au dat la iveala nici o luare de pozitie, de exemplu, a miscarii „Tinerilor Federalisti Europeni“, nici din Europa occidentala si nici din Romania). Administratia europeana depaseste (inca de pe la sfarsitul anilor 1950) capacitatile de analiza, de prelucrare si de sintetizare a informatiei ale grupurilor de presiune ro-europeniste, care nu mai au cum sa mai tina pasul cu ea. Celor care incearca sa se implice nu le ramane decat sa puna umarul, alaturi de institutiile si structurile oficiale europene si dintr-o perspectiva distincta la cizelarea si consolidarea constructiei europene (asa cum o face „Notre Europe“, probabil nu intamplator daca tinem seama ca este o organizatie creata si animata de un fost presedinte al Comisiei Europene, cu un anumit trecut in domeniul activismului civic).
Dupa producerea unui eveniment se poate ridica o problema, se poate exprima o opinie cu ceva mai mare usurinta, uneori chiar cu dezinvoltura. Problemele europene sunt mult prea complexe pentru a ne lansa in dezbateri temperamentale, asa ca le lasam intai „sa se aseze“, apoi ne acordam luxul de a (re)actiona. Desi lucrurile nu stau la fel in toate societatile si mediile intelectuale si civice europene, in Romania abordarea prospectiva este destul de scazuta. Analiza urmeaza evenimentul, indeosebi daca acesta este unul extern. Teama ca o analiza/prospectie se va dovedi falsa inhiba. Nu trebuie uitat insa ca tot ceea ce nu este exprimat din inhibitie, provoaca la un moment dat frustrare. Sa speram insa ca Romania isi va depasi inhibitiile si nu va ajunge sa traiasca momentul frustrarii datorita lipsei sale de vocalitate la toate nivelurile (civic, intelectual, politic).
Intrebarea de final nu poate fi decat una singura si cu adresant individual (societatile, comunitatile, grupurile, indiferent ce nume ar purta sau care ar fi structura lor, sunt excluse complet in acest caz): in ce masura ne identificam fiecare, cu rezultatele sondajului european?