Sau despre cum functioneaza democratia
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura politica »
Autor: Bogdan Duca
Se apropie niste alegeri... Orice formatiune politica romaneasca trebuie sa se intereseze de ce mai doreste electoratul. Dupa ce ii afla dorintele este obligata sa isi formuleze promisiunile in functie de aceste dorinte. Fenomenul se repeta o data la patru ani (acum poate ca se va repeta chiar mai des), fiind practic unicul sport politic intr-adevar democratic cu care se indeletnicesc alesii neamului.
Electoratul vs binele comun
UDMR-ul nu este o formatiune politica straina de acest praxis politic. Nevoia de a se legitima prin promisiunea realizarii idealurilor electoratului este cu atat mai stringenta cu cat electoratul-tinta, nu foarte numeros, abia depaseste, cu un procent si ceva, pragul electoral. Daca acestor putini fideli nu li se promite ceea ce doresc ei sa auda, atunci ce si cui sa ii mai promiti? Ca atare, UDMR-ul promite in fiecare campanie ca va sustine interesele nationaliste ale secuilor. La fel, un loc comun al discursului de campanie a devenit cererea autonomiei pe criterii etnice a tinutului secuiesc. De asemenea, toate cauzele provinciale ale maghiarimii au parte de lobby puternic la Bucuresti. Dar UDMR-ul spune si nu face. O asemenea miscare, dovada a unei maturitati politice dobandite si prin experienta a nu mai putin de 11 ani de participare la guvernare, arata ca politicienii UDMR sunt printre putinii politicieni romani care au inteles unul dintre substraturile fundamentale ale democratiei: un politician trebuie sa isi asculte electoratul, dar trebuie sa actioneze in interesul binelui comun. Or, pana acum, cu exceptia unor demersuri politice cu iz electoral, sortite de la bun inceput esecului, formatiunea politica a maghiarilor din Romania a fost unul din partidele cele mai fidele intereselor majoritatii romanesti.
Datoram UDMR-ului, inca din 1996, imaginea unei tari a carei clasa politica a putut depasi limitele national-comunismului, acceptand alternanta la guvernare.
Datoram UDMR-ului stabilitatea politica de dupa alegerile din 2000, cand, in fata alternativei PRM, a sustinut din Parlament guvernul Nastase, contribuind si la indreptarea discursului PDSR.
Datoram UDMR-ului fidelitatea fata de guvernele Tariceanu I si II, fara UDMR fiind imposibila alternanta la guvernare din 2004, dar si existenta acestui guvern, care, cu toate lipsurile sale, nu putine, isi face treaba, rezistand curajos in fata presiunilor unui Presedinte ce nu isi mai cunoaste limitele constitutionale, dar nici pe cele ale bunului-simt.
Dar, dincolo de orice, datoram UDMR-ului faptul de a fi depasit nationalismul prost, xenofob si revansard, care ii caracterizeaza pe maghiarii transilvaneni, reusind sa isi controleze foarte bine pana acum propriul electorat.
Balcanismul ca forma de intelepciune
Desi s-a vehiculat de nenumarate ori faptul ca Transilvania (si mai ales Harcovul) ar fi un soi de „butoi de pulbere“, situatia este in general una calma, asta mai ales datorita UDMR. Ce a facut UDMR-ul, atragandu-si injurii din partea majoritarilor, dar si o opozitie puternica in chiar propriul grup-tinta, cetatenii romani de etnie maghiara, nu a facut nimeni altcineva. Desi au fost si sunt numeroase organizatii civice care reclama „sfintele“ principii ale multiculturalismului in Ardeal, unicele masuri eficiente de pacificare a tensiunilor din judetele Harghita, Covasna si Mures au venit din partea UDMR-ului.
Fie si prin faptul ca s-au „miticizat“, politicienii din UDMR au reusit sa fie foarte intelepti (desi nu place multora, balcanismul este o forma de intelepciune). Sa ne gandim ca nu au amenintat niciodata ca vor sari calul decat atunci cand stiau ca nu il pot sari. Si acest „cal“ pe care ameninta acum sa il sara, este cel al regionalizarii pe criterii etnice.
Cat de diplomati sunt politicienii UDMR se poate vedea chiar din planul lor de dezvoltare regionala. Acolo apare conturul tinutului secuiesc suficient de vizibil ca sa fie observat atat de prieteni cat si de dusmani. Imediat a inceput scandalul, lucru dorit de altfel de UDMR. Maghiarimea a aflat de la presa ca UDMR-ul vrea sa propuna reinfintarea acestui tinut. Pe de alta parte, partenerii politici, si mai ales Uniunea Europeana, cu nu putine state-membre sensibile in fata unui asemenea gen de discurs, s-au „prins“ ca totul este, in definitiv, o poveste pentru capital de imagine. Nu numai ca proiectul UDMR-ului nu ar fi putut trece, dar ineficienta acestor zone-regiuni de dezvoltare este demonstrata deja pana acum (apropo, stiti de ce regiune de dezvoltare apartineti?).
Trei probleme ale secuimii
Insa, daca UDMR-ul este pe atat de „neprihanit“ pe cat il vad eu (trecand, subiectiv, cu vederea peste afacerile baronilor si baronetilor sai), cum de exista probleme cu maghiarii din Transilvania?
Pai aceste probleme se datoreaza aproape exclusiv: 1. culturii civice a secuilor, 2. organizatiilor civice care viseaza Transilvanii utopice si, nu in ultimul rand, 3. politicianismului ieftin al actualului presedinte al Romaniei.
In ciuda mitului maghiarului mai occidental decat romanul, secuii sunt reprezentantii tipici ai unei culturi politice parohiale in Europa secolului XXI. Nationalisti, traditionalisti, incurajati chiar de institutiile cu valoare simbolica, precum Bisericile, secuii traiesc intr-un timp propriu lor. Un banc autoironic care circula printre ei spune ca in momentul in care secuii au aflat, in 1918, ca noua lor capitala nu mai este Budapesta ci Bucurestiul, ar fi exclamat: „Stiam noi ca toata Transilvania va fi a noastra, dar chiar toata Romania sa se uneasca cu noi?“.
Acesti secui au o agenda sociala similara cu a romanilor. Si ei vor salarii si pensii mai mari pe cat mai putina munca. Si ei vor caini cu covrigi in coada. Dar, pe langa romani, ei mai au un ideal: cel national. Prin urmare, sunt proreactivi la un discurs care vizeaza temele nationale. Deci, daca doresti sa ii convingi sa te voteze, promite-le o „tara“ a lor.
Organizatiile civice care se ocupa de chestiunea transilvana sunt doar de doua tipuri: nationaliste (romane si maghiare) si multiculturaliste. Daca nationalismul este revolutionar (cel secuiesc) sau reactionar (cel romanesc), multiculturalismul este doar... atipic pentru romani.
Ambele curente civice pacatuiesc, dupa mine, prin prea mult idealism. Ele nu vad in subiectii lor niste oameni, ci niste obiective entitati istorice sau (in cazul multiculturalismului) postistorice. Ca urmare, asemenea comunistilor de dinainte de revolutia bolsevica, vin cu manualul – de istorie sau de multiculturalism – si doresc sa gaseasca si sa aplice formula pe care domniile lor o considera salvatoare. Idealisti, „civicii“ sunt foarte suparati pe pragmaticii politicieni UDMR care fac un slalom inteligent printre manualele de istorie si cele de utopii multiculturale.
Al treilea vinovat este domnul Traian Basescu. Presedintele Romaniei este captivul unei Constitutii care, atunci cand cere sefului statului sa devina, brusc, apolitic si echidistant, trebuie sa recunoastem, devine absurda.
Domnul Traian Basescu ne-a demonstrat cu abilitate cum se poate incalca Constitutia fara sa o... incalci. Insa orice interventie a presedintelui in favoarea unui actor politic sau a altuia defavorizeaza ceilalti actori politici.
Stim cu totii ca presedintele nostru are o problema: un Parlament care nu este controlat de PD si de... PLD (cine sunt aceia?). Ba, mai mult, un Parlament care a obtinut suspendarea sa, care sustine, Tmpotriva vointei sale, un guvern liberal. Iar UDMR-ul face parte din acest Parlament...
Loviturile date de Presedinte UDMR-ului sunt deci motivate politicianist. Efectele acestor lovituri sunt insa cu consecinte nationale. Caci presedintele nostru, desi este un abil politician, e un politolog mediocru. El aplica electoratului UDMR aceeasi strategie ca si cea pe care a avut-o asupra electoratului PSD: incearca sa-l cucereasca. Dar, pentru a-i convinge pe secui, trebuie sa vorbesti pe limba lor. Si cum domnul presedinte nu stie maghiara, le da de inteles ca este, in principiu, de acord cu agenda acestora si le transmite un semnal foarte periculos pe termen lung: acela ca UDMR-ul a „tradat“ cauza maghiarimii.
Daca ar fi avut habar de stiinta politica, Traian Basescu ar fi inteles ca pentru niste „parohiali“ precum secuii, mesajul domniei sale ar avea autoritate doar pentru simplul motiv ca domnia sa este seful statului. Deci, presedintele este auzit in secuime si, mai grav, ascultat. Inteleapta strategie a UDMR-ului, de a se face ascultat atunci cand nu face nimic, este ignorata de presedintele politicianist, care merge mai departe: gireaza fatis pe liderii nationalisti ai secuilor.
Pretul gafelor marca Traian Basescu
Care sunt consecintele? Este foarte posibil ca UDMR-ul sa piarda rolul de actor politic constant si sa dispara din Parlament pentru totdeauna. Si ce ar fi rau in asta? Pe de o parte, am pierde unica institutie democratica ce apara la modul real drepturile cetatenilor romani de etnie maghiara, mintindu-i frumos atunci cand este vorba de temele absurde ale iredentismului maghiar. Pe de alta parte, am pierde un partid politic ce, prin relativa sa stabilitate, oferea sansa normalizarii vietii politice romanesti pe modelul „doua partide si jumatate“, in care puterea politica se detine, alternativ, de catre doua partide politice mari, cu sprijinul constant (garant si al unei continuitati a proiectelor pe termen lung) al unui al treilea partid mai mic.
Dar nu numai un model politic ar fi amenintat prin interventia iresponsabila a presedintelui Basescu. Cea mai mare amenintare ar veni dinspre secui, din ce in ce mai enclavizati si incurajati sa se reorganizeze nu la nivel national, asa cum o face UDMR-ul, ci la nivel strict regional. Tinutul secuiesc ar putea deveni, dintr-un subiect de comentarii politice, o realitate cel putin la fel de exploziva ca si regiunea Kossovo. Si toate acestea pentru ca un Presedinte se doreste jucator, niste ONG-uri doresc utopii si niste amarati de cetateni romani se cred urmasii lui... Atila.