Dictatura, primul nostru profesor de democratie
articol aparut in Cultura, nr. 97 din 2007-11-08» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
S-a vorbit adesea de mentalitate, de faptul ca nu putem depasi statutul nostru dambovitean, ca nu putem sa respiram aerul tare ale democratiei. De multe ori, politicienii, sau liderii suparati ca nu au reusit un anume lucru, arunca anatema asupra noastra...
De mai bine de saptesprezece ani, societatea romaneasca are, periodic, convulsii legate de faptul ca politicienii de la varf incalca grav Constitutia tarii, sau stiu eu ce alte legi importante. Nelinistile sunt provocate, pentru o parte a elitei din Romania, de faptul ca aceste incalcari, aproape niciodata, nu au fost insotite de reactii publice majore din partea societatii romanesti sau, cel putin, ale electoratului, care, in cele mai multe cazuri, a trecut si trece senin peste astfel de abateri de la normele jocului social. Regulile democratiei sunt terfelite, cand si cand, iar populatia asista, in marea ei majoritate, la aceste derapaje, intr-un mod care contrasteaza cu replicile acide, uneori disperate ale unei parti, minore, a elitei politice, civice sau de alt fel.
Derapajele de la un cadru democratic au fost facute de catre foarte multi si au fost chiar sustinute, uneori public, de jurnalisti, de politicieni, sau de lideri de opinie. Nu este vorba, insa, de o sustinere manifesta a unor pozitii, care s-ar opune unor principii, ori norme ale democratiei. Exista o dulce perversitate a acestor pozitii. Adesea, incalcarile sunt justificate chiar prin apelul la democratie, la instaurarea ordinii sociale, la eliminarea lucrurilor rele, care afecteaza regimul nostru, iubit de toti, care este democratia. La nivelul discursului public, aproape toata lumea este democrata, pentru ca, in sine, cuvantul a ajuns sa aiba valente aproape sacre, nefiind chestionabil in fata nici unei instante. Desigur, exista situatii in care se ajunge la limita, in care un gest nu mai poate fi judecat ca fiind democratic si atunci se apeleaza la sofisme. „Sa nu uitam ca si Hitler a fost ales democratic“, am auzit mai mereu in astfel de cazuri.
Imi aduc aminte cum, intr-un interviu, cu sapte ani in urma, am acuzat slaba reactie civica Tmpotriva faptului ca, in campania prezidentiala din 2000, mai multi au incalcat grosolan legea si au difuzat materiale propagandistice Tmpotriva lui Vadim, in afara cadrului legal. Multi mi-au spus atunci ca s-a procedat corect deoarece, prin orice mijloace, trebuie sa scapam de liderul PRM. Nu invocam atunci sprijinul pentru Vadim, ci un suport pentru respectarea unor reguli elementare ale democratiei. Pentru ca ratiunile inalte, intotdeauna ad-hoc, nu fac decat sa ne obisnuiasca cu precedente, care, oricand, se pot intoarce Tmpotriva noastra.
Putem gasi multe alte exemple, dar nu cred ca mai este necesar sa insistam pe slaba reactie a populatiei la acuze care, de-a lungul timpului, s-au indreptat Tmpotriva multor politicieni, ce au calcat pe langa linia trasata de un regim democratic.
Sa ne intelegem, oricine poate gresi, oricine poate fi expus unei situatii in care alegerea sa nu este cea pe care noi, ca cetateni, ne-o doream, sau cea care era indicata de cadrul normativ al societatii in care traim. Pe de alta parte, sunt absolut convins ca, destul de multe din acuzatiile care s-au facut de-a lungul timpului, nu au fost chiar justificate, presa, sau cei care le-au adus in fata noastra, deformand de multe ori informatiile despre abaterile de la cadrul legal si de la principiile democratice.
Pe mine ma intereseaza insa altceva. Faptul ca, in general, populatia reactioneaza putin, iar, de multe ori, cerinte evidente ale unui model democratic de guvernare nu sunt reclamate, ca atare, de populatie. Daca ne gandim doar la sondajele realizate in ultimul timp, putem observa lejer ca o parte importanta a populatiei nu este deranjata de faptul ca un politician a mintit, ca altul a fost acuzat de coruptie, ca Presedintele ar putea face campanie alaturi de un partid, ori ca o televiziune incalca regulile elementare ale respectului drepturilor persoanei intr-o tara democratica.
S-a vorbit adesea de mentalitate, de faptul ca nu putem depasi statutul nostru dambovitean, ca nu putem sa respiram aerul tare ale democratiei. De multe ori, politicienii, sau liderii suparati ca nu au reusit un anume lucru, arunca anatema asupra noastra si ne gasesc pe noi vinovati, cumva intr-o culpa comuna si generala, de faptul ca nu am inteles regulile democratiei. Mai mult, este invocat trecutul nostru comunist, cel care ne Tmpiedica sa acceptam democratia.
La prima vedere, asa stau lucrurile. Este adevarat, cine ar putea nega?, venim din comunism si dintr-o dictatura a unei clici de lideri comunisti. Nu pot insa merge pana la capat cu aceste rationament. Pentru ca regimul comunist nu a venit peste noi ucigand un regim democratic. Oricat ar fi de suparator pentru unii, Romania nu se afla, in perioada interbelica, intr-un cadru social in care cultura politica democratica sa fi fost infloritoare. Evident, existau mai multe partide si, politic, societatea era condusa in baza unor voturi, dar cultura politica a populatiei era departe de un model in care prevalau valorile si principiile democratiei.
Zilele trecute, stand la o sueta pe teme usor politice, in care, ca orice intelectual, chibitam cu tot felul de subiecte de genul celor de mai sus, am primit o replica de un profund adevar. Singura experienta democratica a noastra a fost oferita de dictatura.
Pare paradoxal, dar lucrurile chiar asa stau. Comunistii au venit peste noi cu ideea de democratie, socialista este drept, dar au venit cu valorile de baza ale unei culturi democratice, in care poporul era cel care conducea, cel care decidea, cel in numele caruia se facea totul, chiar si atrocitatile. Oamenii votau nu doar la alegerile politice, ci peste tot. Isi votau reprezentanti in intreprinderi, tinerii isi votau sefii, la scoala, pionierii alegeau si ei, dintre colegi, pe cei mai destoinici. De fapt, intreaga societate era fortata sa subscrie la valorile democratiei.
Exista insa o problema. Sistemul era duplicitar. Practica politica demonstra ca invocarea legitimitatii de tip popular si democratic era doar o chestiune de discurs, mai intotdeauna discutabila in practica. Realitatea era, adesea, opusa principiilor invocate si, nu de putine ori, la acest comportament duplicitar participa majoritatea populatiei, care public declara un lucru, dar credea cu totul altceva.
Dictatura ne-a inoculat un model democratic si, trebuie sa recunoastem, acesta este unul dintre motivele pentru care duplicitatea politicienilor si a politicii romanesti de astazi este atat de larg acceptata. Toata lumea se declara alaturi de democratie, dar prea putini sunt decisi sa o ia in serios. In viata privata, oamenii nu mai au reperele publice democratice si coboara, usor, usor, intr-o lume a acceptarii puterii si autoritatii celor care par, ori poate chiar sunt, puternici.
Cand in viata noastra privata vom ajunge sa iubim democratia, probabil ca atunci vom putea sa indreptam multe lucruri din societatea in care traim. Personal, cred ca va fi prea tarziu.