Umanismul inainte si dupa Darwin
articol aparut in Cultura, nr. 93 din 2007-10-11» cultura ideilor »
Autor: Lucian Delescu
Intr-un interviu acordat postului de televiziune BBC (Jonathan Miller a realizat o serie de interviuri privind problema ateismului „Atheism: A Rough History of Disbeliefs“ la care au participat Collin McGuinn, Arthur Miller, Richard Dawkins, Steven Weinberg, Colin McGinn, Denys Turner si Daniel Dennett), Daniel Dennett isi incheie argumentul cu afirmatia conform careia religia este o „viagra morala“. Iar daca ea a reusit odata sa furnizeze bazele atator teorii culturale sociale sau politice benefice (Dennett se refera in special la crestinism), acum este vremea ca ea sa se retraga si sa faca loc pentru ceea ce urmeaza sa vina. Dennett marcheaza clar ruptura dintre ceea ce am putea defini ca ftind perioada de dinaintea lui Darwin, unde intrebarea cu totul legitima privind miracolul apariiei sufletului nu a gasit nici un alt raspuns, fapt prin care am putea explica amplificarea crediniei in existenta lui Dumnezeu, si perioada de dupa, in care puterea crediniei intr-o entitate ce se instituie dincolo de noi nu mai are aceeasi relevania. In alta ordine de idei, impasul epistemologic intalnit in epoca antedarwiniana justifica necesitatea admiterii existentei lui Dumnezeu. Nu insa si dupa Darwin si descoperirile sitiniei moderne, care ne conduc inspre o alta definire a noiiunii de suflet. Pentru Dennett noiiunea de suflet este deplasata in interiorul unei constructii teoretice ce prevede o forma de consitinia care trebuie neaparat sa gaseasca o incoporare de ordin material. In alta ordine de idei, noiiunea de suflet in versiunea ei clasica nu ne mai poate convinge. Nu mai putem accepta azi o noiiune de suflet originata intr-un Dumnezeu atotputernic.
Ceea ce ma intereseaza aici nu este existenta lui Dumnezeu, o problema care probabil ar trebui rezolvata altfel sau pur si simplu lasata sa evolueze dincolo de eternele polemici dintre materialismul reduciionist si credinciosi. De altfel, Dennett insusi inielege sa nu conchida asupra acestui aspect extrem de delicat care, mai departe de disputele tradtiionale, aduce cu sine multe alte aspecte ce tin de libertatea religiei, suferinie personale ale indivizilor etc. Este vorba mai degraba de conseciniele pe care materialismul dur le impune in ce priveste continuitatea tradtiiei umaniste. Nu exista nici o indoiala ca odata ce am apucat drumul materialismului, reconsiderarea vechii traditii umaniste devine un act implicit, de vreme ce intrebarea pe care o ridica Dennett, dincolo de a conveni sau de a nu conveni practicaniilor unei religii sau alteia trebuie sa gaseasca un raspuns. Materialismul filosofic a lui Dennett aduce prin urmare in discuiie o intrebare cruciala: in ce masura azi mai putem vorbi despre o cultura care-si gaseste bazele teoretice intr-o premisa suspectata de a fi nerealista? Daca Dumnezeu nu exista, decurge ca tot ceea ce a creat cultura europeana in ultimii doua mii de ani nu depaseste pragul unor „lucrari de ficiiune“ care, desi elaborate intr-o maniera monumentala, nu ne spun nimic despre ceea ce este cu adevarat spiritul uman. Pentru Jerry Fodor, de exemplu, aceasta concluzie echivaleaza cu o catastrofa fara precedent in istoria recenta a umanitatii, caci ea ar impune automat desftiniarea nu numai a unei bune parii din institutiile care sunt mostenirea vechiului „umanism“ generic numit aici, dar si a tuturor formelor de morala, etica si legislatie pe care se fondeaza societatea democratica de azi. Acesta ultima afirmatie nu trebuie sa ne lase sa inielegem ca democratia in sine este din toate punctele de vedere rezultatul dinamicii religioase sau o forma derivata exclusiv din desirarea formelor instituiionalizate ale bisericii crestine. Ceea ce pare sa mosteneasca democratia moderna din mesajul christic este insa cel putin noiiunea de egalitate a indivizilor in faia legii, ceea ce reprezinta „naturalizare a legilor lui Dumnezeu“, fapt care permite funciionarea unei societati dincolo de prezenta lui Dumnezeu fara a fi insa in contradiciie cu acesta. In mod evident, nu am nici o inteniie de a reduce totalitatea modelului democratic la o explicitare de ordin religios, ceea ce ar fi o ineptie, ci doar de a indica conexiunea dintre cele doua forme cultural istorice si faptul ca exista o determinare crestina interna a democratiei moderne. Prin urmare, caderea crestinismului antreneaza cu sine disparitia unor principii fundamentale, mai precis antreneaza punerea in discuiie a unei intregi structuri conceptuale localizabile la nivelul profund al comportamentului cultural european si american.
Daca este sa privim lucrurile din aceasta perspectiva, nu ne ramane prea mult de facut inaintea inevitabilei prabusiri a tot ceea ce credeam sa faca posibila umanitatea noastra, termenul de „umanitate“ in sine ftind atasat felului in care resimiim, in Europa cel putin, principiile crestine. Intre faptul de a remarca secularizarea bisericii crestine si admiterea ca totalitatea principiilor pe care s-au construit majoritatatea conceptiilor noastre de viata sau ceea ce face partial al nostru modus vivendi este totusi o diferenta majora, caci abandonarea practicilor religioase este mai mult decat oricand evidenta. Inaintea acestui fenomen generalizat, Dennett pare sa raspunda intr-o maniera aproape „profetica“: daca odata aveam nevoie sa ne raportam la autoritatea unui Dumnezeu, acum suntem cu adevarat singuri si nu exista nici un „tata“ care sa ne conduca. „Gott is tot“, cum spune Nietzsche, insa de data aceasta nu mai e vorba de vechea idee de Dumnezeu (prin urmare de o critica radicala a conceptiei revolute de Dumnezeu in vederea relansarii sentimentului plenar al ftiniei pe care, urmand aici intrepretarea unor filosofi crestini de a reabilita si de a recupera filosofia lui Nietzsche, ganditorul german s-ar stradui s-o opereze in contextul teoretic al crestinismului), ci de insasi totalitatea tradtiiei care s-a construit in urma acestei credinie. Fara indoiala, abandonarea tuturor formelor de religie care includ credinia in nemurirea sufletului implica, dincolo de aneantizarea unei viziuni asupra ftiniei umane, care se regaseste in orice tip de civilizatie, pulverizarea tuturor normelor care au structurat societatea umana. Ipoteza lui Dennett nu este noua din acest punct de vedere, insa ceva mai radicala... Am meniionat deja prea bine cunoscuta sentinia a lui Niezsche si poate este necesar sa se adauge aici o afirmatie similara ce apartine lui Paul Valery publicata pentru prima data intr-o revista londoneza „We civilizations know now that we are mortal“. Ca atare, consitinia ireversibilitatii existentei umane este deja postulata in Europa, insa implica ea anularea crestinismului ca forma cel putin culturala sau implica aceasta trezire, inaintea evidentei mortalitatii, negarea tuturor principiilor care au facut sa emearga o cultura numit crestina? Nici pentru Dennett lucrurile nu sunt extrem de clare in acest sens, caci referindu-se la crestinism si la conseciniele dispartiiei sale din toate punctele sale de vedere, altfel spus punerea sa la index, el ne lasa sa inielegem ca aceasta ar implica destabilizarea unui fundament care ghideaza din umbra setul de valori practice, fapt ce aduce cu sine o serie de paradoxuri morale extrem de importante. Pe de alta parte, trebuie deschisa calea spre o forma nu atat de ateism, ci spre o viziune distincta asupra noiiunii de consitinia, inielegandu-se prin aceasta nu un megaconstruct ce detine principiile moralei si in acord cu care raporturile dintre indivizi se petrec, ci ceea ce reprezinta noua versiune a sufletului: o manifestare unitara a proceselor de gandire in raport cu realitatea. In acelasi timp, imperioasa nevoie de a gasi o soluiie viabila a ceea ce se petrece cu adevarat la nivelul „facultatilor de judecare“ poate fi asimilata de o teorie „dualista“ care, fara a plati preiul materialismului dur, este capabila sa furnizeze o ipoteza cu totul acceptabila a naturii consitiniei umane in urma careia nimic din normele morale ale tradtiiei umaniste nu este pierdut, ci doar reconsiderat in termenii unei partiale incorporari. Solutiile ce se ivesc in momentul in care reconsideram dileme tradtiionale ale teoriei cunoasterii sunt in mod deloc surprinzator aproape aceleasi: fie se accepta un raspuns de ordin fundamental materialist, care reduce mnifestarile constiente ale indivizilor la functii biologice, fie se accepta un raspuns care se redacteaza in permanenta relatie cu obiectiile – de altfel, solide – ale materialismului. Acesta prevede, mai nou, o soluiie bivalenta ce permite, pe de o parte, analiza structurilor constiente din perspectiva non-materialista, dar admite simultan ca relatia care se stabiliste intre natura gandirii umane si continutul realitatii nu este de ordin virtual. Adica nu asistam aici doar la activitatea unei constinie imateriale iluzorii care se defragmenteaza atunci cand intra in contact cu realitatea.
Ce trebuie retinut din argumentul lui Dennett? Probabil, cel putin faptul ca termenii vechiului umanism nu mai sunt tocmai de actualitate atunci cand tin sa defineasca subiectul uman si ca poate e timpul sa se raspunda obiectiilor aduse de noul materialism. Odata acceptata aceasta provocare, ramane sa vedem in ce masura structurile conceptuale si culturale pe care ne sprijinim pot fi recuperate sau nu si in ce masura ele raspund cu adevarat realitatii ce o desemneaza.