Supravieiuind in Veniss
articol aparut in Cultura, nr. 93 din 2007-10-11» cultura literara »
Autor: Catalin Sturza
Pe scurt, universul lui Jeff Vandermeer arata cam asa: „Aratarile de pe pamant se tarau si aratarile din cer zburau cu o nepricepere nevertebrata, in verme ce aratarile din apa galgaiau si clipoceau si-si cantau singure cu o tristeie bolborositoare“. („Veniss Underground“, Tritonic, 2006)
Lumea lui Jeff
Cu ce se ocupa Jeff Vandermeer nu e prea relevamt. E unul dintre acei scriitori-vartej, care tii dau senzatia ca pot fi in mai multe locuri si pot face mai multe lucruri care se bat cap in cap, in acelasi timp. Lucreaza la o firma de software din Florida, cu o fisa de post nu tocmai spectaculoasa – scrie specificatii tehnice – editeaza reviste, scrie cronici de carte pe blogul Amazon, posteaza asiduu pe diverse blog-uri si site-uri personale (unele cu link-uri catre blog-uri false, ale unor scriitori inexistenii), se joaca de-a benzile desenate si de-a conferiniele multi-media, de-a scurtmetrajele pe Internet si de-a lungmetrajele pentru Holywood. A scris trei romane si numeroase volume de povestiri, publicate cand sub titluri distincte, cand in antologii, cand in prelungirea romanelor, a castigat un World Fantasy Award si a adunat nominalizari pentru alte premii importante.
Cv-urile de pe site -urile sale sustin, fara modestie, ca e considerat de multa lume – aproape in unanimitate, ce mai! – drept unul dintre cei mai buni autori fantastici ai planetei, ca Jeff se va ocupa de ecranizari ale unor povestiri ale sale, ca Jeff umbla pe tot mapamondul cu turneuri si conferinie. Un scriitor care nu se cramponeaza in imaginea artistului inchis in birou, dedicat, trup si suflet, cuvantului scris. Pentru autorii de felul sau, cariile sunt doar o parte a creatiei, strans legata de altele (precum BD-urile sau graphic novel-urile), iar literatura este un mijloc de expresie care duce catre experimente cel putin la fel de amuzante, sau de banoase (clipuri postate pe Net sau chiar filme cu bugete serioase).
Ciudaienta Vandermeer
Dupa cum spuneam, insa, CV-ul scriitorului nu e foarte relevant. Abia partea cu „unul dintre cei mai buni autori fantastici ai planetei“ poate sa devina interesanta. Renuniand la „cel mai“ si la ierarhii relative, voi spune doar ca sunt motive ca Vandermeer sa treaca, intr-adevar, drept un autor fantastic. Sau, in orice caz, drept unul iesit din comun.
Greu de incadrat intr-un gen, pentru ca „Veniss Underground“, tradus anul trecut la Editura Tritonic, nu tine nici de fantasy asa cum ne-a obisnuit Tolkien, nici de S.F., cum ne-a invaiat Philip K. Dick, nici de cyberpunk, precum Gibson, nici de distopii sociale, precum Orwell. E cate ceva din fiecare, cu basme inocente si cosmaruri bioingineresti, cu Alice in iara lui Lewiss Caroll dar si cu abominatiile Cthulhu din panteonul lui Lovecraft. Unii numesc acest melanj „new weird“ („noua ciudaiente“), pentru ca, probabil, la capitolul „ciudaienii“ se poate incadra orice – mai ales lucrurile care nu vor sa stea intr-un gen al lor. In orice caz, daca e musai sa-i atasam lui „Veniss...“ eticheta de ciudaiente, atunci cel mai bine i-am spune „ciudaiente Vandermeer“.
Ce e atat de ciudat in acest roman, localizat intr-un oras imaginar numit Veniss – un soi de Veneiie a viitorului? Va invit pe strazile lui: „Coptii faceau lucruri abominabile cadavrelor lepadate. Le scoteau ochii din orbite, tinandu-le capetele prinse intre barele portii“; „Era un morman imens, mare cat un munte, si foarte putine dintre picioare fusesera puse la pastrare“; „Zona de depozitare a gunoiului era o bestie revoltatoare care-si manca singura coada intunecata si nu se satura niciodata cu adevarat cu ceea ce gasea acolo“; „Ochi compusi, da, si cele cinci picioare, coada de soparla, urechea umana supradimensionata, ce-i iesea din crestetul capului paros, iar din urechile ca de pisica serpuiau limbi rosii ca sangele“; „Fruniile le erau impodobite de halci de carne increiita si pielea le era mai neagra decat noaptea eterna“; „Ochiul – ochiul era cel mai nelinistitor. Stralucea spre ei ca un reflector si, pe cand atentia lui trecea de colo-colo, peste marea neagra ca vantul, la fel se misca si lumina peste adancimi“ etc.
Veniss este iadul unui drogat. Mai rau, este iadul intregii umanitati care, dupa ce va fi experimentat cu atomii si cu ADN-ul, cu zborul spatial si cu IA-urile (inteligentele artficiale), cu libertarianismul si cu eliberarea de raspundere a corporatiilor, va ajunge: a) sa manipuleze materia vie precum plastilina; b) sa imparta spatiul vital cu tot soiul de alte creaturi inteligente, posibili concurenii darwinieni, ca urmare a acestei manipulari; c) sa traiasca intr-un soi de cartiere federale, cu legi si politii locale, ca urmare a esecului oricarei guvernari centrale, si cu ziduri inalte, menite sa tina afara ciudaieniile aparute ca urmare a punctelor a si b; d) sa fie manipulata, la randul ei, de inteligente artificiale capabile sa controleze orice reiea, de fibra optica sau de nervi, de pe planeta; e) sa nu mai distinga visul de realitate, zanele de psihevrajitoare, feeria de cosmar.
Un spatiu autonom
Veniss e un spatiu imaginar autonom, caruia Vandermeer ii circumscrie un scurt roman si sapte povestiri care ar trebui sa apartina, toate, orasului – sau Orasului, ca mit, locatie fizica si personaj, simultan. Pentru ca aceasta cetaiuie, cu un infern adanc si puturos dedesubt, si altul, labariat si irespirabil, deasupra, e mai mult decat un suport sordid pentru degenerarea si decompunerea omenirii – e o creatura vie, un mutant care se hraneste din emanatiile fetide. Veniss e cand un loc, cand o fantoma, cand o religie, cand o legenda: „In spatele meu, undeva, se intindea orasul compus din dinii si sange si epuizare si strigatele copiilor abandonati si aleile laturalnice cu ranile lor mai adanci si cerurile pline de fum si strazile luminate noaptea ca niste plaje de smaralde, turnurile concepute sa se inalie ca niste cuiite ce spunteca burta cerului pustiu“.
Nu este singurul spatiu de acest gen din ficiiunea lui Jeff Vandermeer; Ambergris, prezent in romanul „Shriek: An Afterword“ sau in colectia de povestiri „City of Saints and Madmen: The Book of Ambergris“, este un alt oras-topos independent. Daca Ambergis pare o lume preindustriala, Veniss este una a supei tehnologice, a programatorilor si bionerilor (un soi de ingineri ai vietii), a holoartistilor si a artistilor vii (bioneri cu ambitii artistice), a creatorilor si a creaturilor, deopotriva. Cu cat tehnologia, arta si politica devin mai complexe, cu atat entropia sociala, gradul de organizare si de sigurania a universului uman scade. Astfel incat lumea din Veniss e, in acelasi timp, una medievala, fiecare pe pielea lui, cu triburi de mutanii si oameni stranii care asalteaza orasul, cu triburi de creaturi cosmaresti care populeaza jungle subterane, cu feude si feudali: „Uneori, cand bestia devenea lenta si lenesa in masticatie, gunoiul era inalt de doisprezece metri si fiecare clan sau familie punea stapanire pe cate un deal si-l proteja de toii veneticii“.
Veniss e populata de creaturi de basm si chiar de recurente si de stereotipii ale basemelor. Nu doar cainii de carne, sa spunem, sunt adusi la viata: ci tot sistemul de relatii si de raportari fantastice care incadreaza, intr-un basm, un caine vorbitor. La Vandermeer orice poate sa capete viata si sa vorbeasca – de la un caine-robot, cu privire umana, la un metrou, un subnivel al orasului, un palat monstruos sau chiar la un oras intreg. Miturile lasate la vedere sunt altoite, incrucisate, adaptate: Orfeu-Shadrach coboara in infern dupa Nicola-Euridice, care si-a pierdut un san, un brai si un ochi intr-o banca de organe, si este ajutat de o menajerie de parteneri grotesti, culesi de pe drum, printre care se numara un cap de suricat pe nume Ioan Botezatorul si o creatura numita Gollux, „construita dupa un basm vechi“. Si o extrage pe Euridice, intr-o viziune delirant-sinestezica, de pe fundul unui imens morman de picioare in putrefaciie: „Era un morman imens, mare cat un munte, si foarte putine dintre picioare fusesera puse la pastrare. Cele mai multe erau expuse mediului si mucegaiau, altele erau ingheiate bocna. Mormanul mirosea a carne moarta. Avea gust de carne moarta. Era carne moarta. Dar Shadrach continua neabatut. Descoperi curand ca se scufundase prin statul de sus, dar ca fusesera sapate tuneluri subterane prin carne, asa incat isi putea cel putin croi drum spre mijlocul movilei. Nu dadu picioarele la o parte, ci mai degraba inota printre ele, pana ce fu inconjurat de picioare; tunelurile, potecile de neinieles pentru el in paloarea aceea palida, acel catalog al mortii“.
Motive si mituri
In privinia construciiei, „Veniss underground“ e un roman-mozaic, un intreg sistem solar cu planete mici si mari, incandescente sau ingheiate, unite, toate, de foria de atraciie ale obsesiei pentru Oras, si de suferinia unei omeniri decadente, ce se autodevoreaza. Editia din limba romana e, se pare, cea mai completa de pana acum, cu doua povestiri in plus faia de cea din USA, din 2005. Iar sistemul e departe de a fi inchis: tocmai prin structura de puzzle radial, Veniss poate sa castige sau sa elibereze sateltii (povestiri), fara sa sufere modificari de substania. Stilul e baroc, are un parfum greu si sufocant, si partitura narativa cere multa dexteritate: cele trei parii ale romanului-nucleu sunt scrise la persoanele I-a, a II-a si a III-a, frazarea e cand rapida si sincopata, cand lenta si labariata, descrierile se intind, luxuriant, peste un vocabular cyberpunk neostentativ si peste tot felul de denumiri ale unor creaturi si specii inventate, cat se poate de ostentative.
Dincolo de halucinatii, cosmarul isi pastreaza, permanent, coerenta interna. Laitmotivele sunt evidente, basmul se metamorfozeaza si se reorganizeaza la nivelul aparentelor, al monstrilor, al pericolelor si obstacolelor, pastrand logica fundamentala a greselii si a rascumpararii. Oamenii gresesc, distrug si risipesc, transforma si creeaza cu nesabuinia, apoi platesc un prei. Uneori, au sansa de a rascumpara, precum Orfeu in infern, ceea ce au pierdut. Alteori, preiul e unul foarte mare: propria ftinia, propriul trup si, de cele mai multe ori, propriul suflet, adica propria voinia si libertate.
Motivul cel mai puternic, pentru Vandermeer, este iubirea, care e, la randul ei, risipita, pierduta, disperata. Intimitatea, atingerea pielii, mirosurile si caldura bantuie amintirile indragositiilor transformati in fantome, ratacitori prin lume in cautarea iubtiilor sau a iubitelor disparute. Fratii bantuie si ei in cautarea fratilor sau a surorilor, si acest tip de iubire, in special intre gemeni, e pe cat de puternica, pe atat de dezechilibrata: unii frati sunt capabili de sacrificii de negandit, in timp ce altii nu se dau inapoi de la fratricid.
Intrebat, intr-un interviu, cum se raporteaza la lumea contemporana, Vandermeer a raspuns in felul urmator: „Cred ca ficiiunea non-realista este cea mai buna platforma pentru a exprima realitatea psihologica a catastrofei suprarealiste care se intampla de jur imprejurul nostru. Aceastea ftind spuse, romanul meu <“Shriek: An Afterword“, n.m.> nu este un comentariu despre globalizare sau despre razboiul din Irak, dar a fost influentat de ambele, chiar daca, de multe ori, in moduri subtile“. Cat despre temele sale, scriitorul a raspuns asa: „Tematic, si n-ai cum sa nu spui asta fara sa sune vag-preteniios, dar ce dracu’:
Retina ochiului intern
Partea cea mai socanta ramane, la Vandermeer, cea a aparentelor. Monstrii sai sunt creaturi mecanice peste care s-a pus carne, creaturi din carne si oase in care s-au construit orase mecanice, creaturi de basm care au trecut prin mainile bioinginerilor, pentru a deveni si mai viclene, si mai periculoase. Pe fiecare pagina, danseaza una si aceeasi halucinatie, a iesuturilor vii si a metalului, a artificialului si a mortii, cu infinite variatiuni.
Nu e un horror, e doar un avertisment, un basm pentru oameni mari, cu stomacuri rezistente, capabile sau nu sa digere iesuturile fibroase, pana la capsula morala. Pagini care nu sperie, dar ingrozesc; nu stimuleaza, dar infioara ochiul intern; nu te arunca de pe scaun, dar rascolesc si impregneaza cu o viziune taioasa, a carnagiului si a nebuniei.