Un Heidegger apocaliptic al Internetului
articol aparut in Cultura, nr. 38 din 2006-09-07» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Aminteam in numerele trecute ale revistei „Cultura“ despre un filosof din Hexagon care si-a dedicat reflectia in mod special fenomenelor ciberuniversului. El se numeste Paul Virilio. Cine este Paul Virilio? Un personaj deosebit de complex. Astfel, e foarte greu de imaginat un mai antipostmodern ganditor al postmodernismului decat acest francez cu nume de rezonanta italiana, pictor de vitralii si prieten cu Bracque ori cu Matisse, fost student in filosofie al lui Vladimir Jankélevitch, Jean Wahl si Raymond Aron, specialist in arhitectura si in psihologia formei, dar mai ales un imens justitiar, pasionat sa amelioreze conditiile de viata ale celebrilor closarzi parizieni (vezi Philippe Petit, „Portrait“, in Paul Virilio, „Cybermonde, la politique du pire“, convorbiri cu Philippe Petit, Textuel, Paris, 1997, p. 7-8).
„Problema“ lui Virilio este legata de conceperea catastrofica a relatiei dintre mediul tehnologic, viteza de viata generata de acesta si instrainarea fatala la care este condamnat omul erei postindustriale. Judecat drept tehnofob acerb, drept un nevrotic al fantasmarii neobosite in marginea catastrofei, filosoful descinde direct din alergia lui Martin Heidegger fata de esenta tehnicii, ca noua forma a barbariei dezumanizante; dar Virilio are si motive sa interpreteze in acest chip realitatea contemporana, caci derealizarea realului si virtualizarea lui progresiva sunt consecinte ale ritmului mereu mai naucitor prin care tehnologiile cognitive si cele ale comunicarii ii indeparteaza pe oameni de trairea efectiva a mediului conceput si altfel decat ca mediu-semn.
De fapt, semioza viriliana este una a deconstructiei critice, este un proces de uitare si de regasire a conditiei autentice a omului: biologie + mecanica. Vechimea lumii naturale, idilismul ei, pastoralitatea sa ecologica, dar si minunata constructie a imaginatiei mecanice, cea care a prilejuit varsta clasica a civilizatiei, toate acestea tin de un timp al ragazului si distantei critice, de o vreme a perspectivei nonecranate, antitelescopate, cand reflectia si meditatia dadeau masura insului normal, echilibrat si congener lumii, deloc adversar al acesteia si categoric impacat cu sine. Ca si la Milan Kundera, acela din romanul „incetineala“, in cazul lui Virilio zagazuirea curgerii frenetice a timpului inseamna deopotriva si redescoperirea omeniei in poate cea mai frumoasa epoca a sa: cea clasica. Delirul computerizarii si generalizarea Netului nu creaza doar dependenta de o falsa forma de viata, ci deformeaza ireversibil si maniera de gandire, insasi putinta unei reflectii critice si independente. Fara distinctia dintre subiect si obiect, fara noncoincidenta dintre mediu si mesaj, fara recastigarea acelui ritm care permite distanta observatiei fine si neutralitatea participativa a judecatii clare, totul risca sa devina un simplu schimb cantitativ de material informational, un joc intre false identitati ce doar mimeaza comuniunea.
Pentru Paul Virilio, virtualizarea reprezinta desfigurarea lumii prin cliseizarea ei ca pura imagine. Sau ca indicibil sens transformat cu forcepsul acceleratiei tehnologice in oglindire deformata a amintirilor pe care le mai pastram despre brava lume de odinioara, a parintilor si stramosilor nostri. Atunci cand totul este „la vedere“, cand esenta omeneasca (discursul articulat si rational) e redusa la vidul imagistic, la desertul iluziei interactive si al reprezentarii comune pornind de la un model numeric tradator (caci este reductionist si cantitativ), cum sa nu profetizeze autorul „Inertiei polare“ apropiatul sfarsit al unei umanitati inconstiente, dornica de suicid? Urbanismul tentacular si agresiv, tehnologia informatica apta sa expedieze continuturi cognitive aproape cu viteza luminii, arta crepusculara si depersonalizata, invadata de forme si formule monstruoase, iata „bestiile“ nascute din somnolenta postmoderna. Noul Leviathan este ciberlumea, „fiara“ contemporana e metareteaua cu propensiuni virtualizante.
Ce sa mai spui, dupa toate aceste aproximari radical defetiste? „Matrix“ al fratilor Wachowski poate fi invocat inca o data ca material didactic pentru a ilustra un univers esuat, lume inumana in care umanul a fost redus la dimensiunea lui numerica si grafic reprezentabila. Pentru toate aceste viziuni si profetii, Paul Virilio este astazi vocea poate cea mai autorizata sa decreteze iminenta biblicei dies irae, dies illa, nontimpul in care totul se va preface in cenusa sau, mai trist, in biti strictamente denotativi, fara vreo sansa la atat de umana dimensiune conotativa…