Tantreli si tranteli
articol aparut in Cultura, nr. 93 din 2007-10-11» cultura literara »
Autor: Teodora Dumitru
Dupa primele pagini, am avut senzatia ca sunt in posesia unor stenograme continand pachetul unor maratoane otevizate pe subiectul pisicuie cu sau fara. Senzatia e rara, greu de uitat si e motivul pentru care am continuat sa dau pagina.
Nicolae Munteanu a vrut si sou si excelenta (adica spectacol moral si intelectual). Adica si albatrosul baudelairian si veioza de la SRI. Drept pentru care avem un capital generos de storfisme: Melody-bar, clienii, barmaniie, heroina la kil, gagismeni, turci, bulgari, sereisti, fufe, sisuri. Pe verso insa, avem: ataraxii, „Cenzura Transcendenta“, Biblia, trestia lu varu Pascal si alte elemente de training cerebral. Plus posibilitatea de a dresa oricand o analiza textualista a fesierilor lui x sau y. Si pentru ca orice intelect se apreciaza biunivoc dupa calitatea sexului pe care-l practica, Ying-ul si Yang-ul din formatia de baza ajung in sfarsit sa se tantreasca, metodic si galactic, de la pag 203 la pag 207. Astea sunt paginile-bomba, in care dl Munteanu a vrut sa infiga pioletul pe climaxul senzualitatii si, probabil, motivul pentru care a ocupat „aproape zilnic“ PC-ul nevestei sale, „Gabriela“. Reprezentarea a iesit tot atat de sexi ca si prevederile statutare ale fenomenului de fecundatie din cartea de imobil.
Yingii
Crancai, chiompalai sau baieii fini. Sau si si.
Dezvolta agaiamente. Ele debuteaza cu „buna sa va fie inima!“, continua cu plasarea strict imediata a ochisorilor gagicii in paradigma stelara, se dezvolta pe combinatia sprtian-Elton John (ocazie de a extinde campul homofobiilor – si deci al virilitatii – si prin specificatia adiacenta „Fred Mer-cur-y“), pana dau de chakra si karma. Acilea stop: „aoleu, in fofoloanca ei de ptiipoanca, o strang de gat pe lumea ailalta, face-mi-s-ar carlig ca s-o scobesc pe dinauntru.“ (Admir fara doar si poate convieiuirea in acelasi paragraf a „profunzimii interstelare a ochilor“ si a dotarilor de „ptiipoanca“. Yingii lui Munteanu mixeaza curent freza de sub-intelectual cu freza de semi-zlatar). Iata inca una:
„Evrikuia, traiasca tanti puia, acuma stii. Debordeaza de feminitate si miroase a senzualitate fara doar si poate. Uiha! Te-ai tantri pana-n zori de zi!“.
Protagonistul e filolog, cunoaste cateva neologisme, a facut „un masterat“ in Frania, dar nu e un fraier cu capu-n traista, care sa-si piarza tinereiile prin biblioteci. Drept pentru care s-a facut ghid turistic si pune la greu bliiul pe gagici. Autorul l-a proiectat ca pe un persuadant retoric, unul cu rima-n sange, care te face din vorbe. Cred ca l-a vrut un fel de Dinescu sau de Piersic, cu transfuzii de Fred Vasilescu. Clona s-a deranjat insa pe la jumatatea sfertului meiotic si a iesit un fel de (singurii comparanii relevanii) costi marculescu aliat cu madalin voicu, intr-o splendida tangenta a chakrakarmelor cu suzana eu te spun lu mama.
Nota: cam toii pasionatii de Shahasrara, made in Romania, au un inexplicabil spirit de coincidenta cu specia cocalarilor. Nu vorbesc de bordelizare – asta ar fi o chestiune de mecanica, nu una de gust.
Sub-nota: Nicolae Munteanu n-a inteniionat o satira, ci un roman sexy cu de toate. Daca vi se pare un roman ironic, inseamna ca gustul dv nu suporta ipoteza seriozitatii prostiilor expuse.
Yangii
Segment reprezentat de damuie pseudo-perverse, cazute-n limba dupa Camil Petrescu si Eliade (ftindca sunt singurele emoliente porno intelectualiste prezente in vechile manuale nealternative).
Model de dna „T. Tine un jurnal“:
„Nulla dies sine linea. Principiu pe care-l aplicase (sic) si Beethoven si Arghezi ... Dati-mi un raspuns voi, gandurilor! Oare sufletul este mai putin sensibil la maturitate? Se abrutizeaza cu trecerea timpului? Este pervertit si dus spre pierzanie de tentatiile permanente ale lumii? De o educatie gresita? Oare de aceea spune in Biblie...“
Yangii „lectureaza“ & „savureaza“, pun pe hartie ca sa iasa „din marasmul obisnuit al preocuparilor banale“, au „efluvii mentale“, sunt convinse pe linie ca „individualul se ridica la planul universalului prin ceea ce este unic si specific in noi“, si-i asteapta pe „bleguii“ sa „marseze“. In rest, isi etaleaza cate „un memelon rozaceu prin camasa transparenta de noapte“, se feresc sa intre in „comparatii grobiene“ si „telenivele ieftine“, „prefera“, „in materie de analiza psihologica“ pe, am spus deja, scumpul de Camil, si din cand in cand pe Steinhardt. Alteori, prefera doar sa „eludeze“, sa „aglutineze“, si sa „realizeze“.
Emilia Rachitaru. Aia, cel putin, risca sa semene cu Jean Harlow. Fetele de aici, magnetii bitch-feromonizati ai lui Munteanu, sunt niste structuri carmen-serbaniene (breton rar si infoiat cu sampoane speciale, cercei romboidali etc.) cuplate la niste lentile de contact mov, la un bronz sine qua non si la niste achizitii gregorian-bivolariene de specialitate.
Despre ala cu „evrikuia“, tipa cu Biblia si cu „tentatiile permanente ale lumii“ crede ca „are veleitati de hipnotizator. Stia sa jongleze cu cuvintele intr-un ton uniform, aplatizat. Utiliza conectori specifici tehnicilor de persuadare. Stia sa dea nastere la imagini in mintea mea“. Pai. Conectori specifici tehnicilor de persuadare si veleitati de hipnotizator are si Leo din Strehaia, nu numai Plesu. Si o gamela cu boabe are veleitati hipnotizatoare; daca vorbim de gainuse.
Nerecomandat cacofobilor. Cam asa ar fi sunat „texticolele“ lui Luca Piiu, dupa cca 5 – 6 ablatii pe creier.
In orice caz, daca Serghey Mizil s-ar apuca de scris, asta e primul roman pe care l-ar fi dat. Liniuia cu liniuia si bastonas cu bastonas.