Traditie si marketing
articol aparut in Cultura, nr. 38 din 2006-09-07» cultura politica »
Autor: Alfred Bulai
Am fost la Vatican in aceasta vara. Celebrul Muzeu al Vaticanului este usor reperat de oricine prin coada interminabila de turisti si prin multimea de japonezi care fotografiaza. Trebuie sa marturisesc ca am avut din start o senzatie neplacuta, data de amintirea unei perioade in care vedeam, mai mereu, astfel de cozi pe la noi. La urma urmei este cu totul altceva. Pentru unii poate fi chiar magulitor sa stai la coada pentru a intra intr-unul dintre cele mai importante locuri ale crestinatatii si culturii europene. Desi, dupa ce stai la coada o ora, descoperi ca o coada este tot o coada, continui insa sa iti spui ca, desigur, merita.
Am trait in acest templu al crestinatatii doua momente stranii pe care vreau sa vi le povestesc. Primul a fost la intrare, cand, ajuns in fata, am descoperit un militian de-al lor ca sorta persoanele care au dreptul sa viziteze. Mai exact, femeile care nu aveau umerii acoperiti nu erau lasate in marele hol de la intrare, unde, de altfel, doar se cumparau bilete. Mai mult, baiatul striga semet la cate o turista „shame you“, adica sa ii fie rusine ca nu sta la strachina ei acasa si umbla brambura la 40 de grade, cu umerii dezveliti, prin muzeele crestinatatii. Desigur, m-am gandit, ca omul cumpatat, ca trebuie sa arati respect pentru acel loc si un pic de decenta nu strica. In fata mea insa, un baiat a intrat nepasator in sort, iar militianul lor nu i-a zis nimic. De altfel si eu am intrat in pantaloni scurti, ca de!, era plin august si nu m-a apostrofat nimeni. Am vazut si alti multi „baieti de baieti“ in „maiouri de maiouri“, care nu primeau atentionarea ca ar fi nerusinati. Care va sa zica doar femeile nu aveau voie cu umerii dezgoliti. In acel moment mi-am adus aminte de o disputa din Parlamentul nostru, cu ani in urma, cand ore in sir, s-a dezbatut ce este porno si ce nu. Ai nostri alesi, pe vremea aceea, au stabilit ca femeia este sexy si barbatul porno. Se pare ca la Vatican este invers.
Desigur, orice institutie are dreptul sa ramana cat se poate de traditionala. Am putea spune ca ar trebui sa luam lucrurile asa cum sunt si sa acceptam astfel de reguli izvorate dintr-o indelungata traditie. Numai ca aceste reguli ar trebui sa existe pentru membrii acelei institutii cel mult, adica pentru cei care le accepta si doresc sa le respecte. Dar eu sunt doar un turist. Amaratul acela de japonez cu siguranta ca nici nu are cine stie ce idee despre ce este cu crestinii catolici sau de alte feluri. El de ce sa le respecte? Doar pentru ca intra in acea institutie? Dar el nu vine la Muzeul Vaticanului ca sa se roage, ci ca sa faca poze si sa povesteasca colegilor si vecinilor despre cum este in Europa. La urma urmei, daca Vaticanul doreste ca toata lumea sa respecte astfel de reguli, nu are decat sa nu mai primeasca turisti.
Desigur, inocenta afisata este amuzanta, daca te gandesti ca toate picturile si sculpturile de pe acolo sunt teribil de indecente, fie ca este vorba de baietei, fie ca este vorba de fetite si cine stie un pic de istorie nu prea are de ce sa ia chiar in serios pudoarea catolica afisata cu pompa chiar de la intrare.
Am incercat sa fiu respectuos in gandurile mele si am crezut ca este de acceptat totusi o regula, daca cei care au instituit-o tin atat de mult la traditii. Este dreptul lor de a trai intr-un alt veac si intr-o alta lume.
Pana la urma tot m-am enervat insa. Al doilea moment de care va povesteam a avut loc in celebra Capela Sixtina. Am intrat intr-o mare de oameni, in semiobscuritate, ma inghionteam cu toata lumea si cu alti militieni care bateau prieteneste pe spate pe toti, dar mai ales pe amaratii de japonezi care aici nu aveau voie sa fotografieze sau sa filmeze, singurul loc de altfel cu aceste restrictii. Hai, poze cu blitz-ul inteleg, ca poate fac rau la picturi, dar si filmatul poate deranja un Michelangelo?
Mai mult, un militian a urlat de nebun tot timpul „silence“, adica noi, vitele turistice, sa facem liniste. Este cam greu ca intr-o sala in care ar trebui sa se afle maximum cateva zeci de persoane si in care se aflau cateva sute, sa vrei sa fie liniste. Nimeni nu il baga insa in seama pe militianul lor. Ba, mai mult, multi turisti, ca niste infractori inraiti, filmau si fotografiau pe ascuns, ceea ce, sincer si necrestineste, trebuie sa va spun ca m-a bucurat.
Abia la iesire am descoperit cheia tuturor acestor intamplari. In primul rand, povestea cu filmatul nu era destinata protectiei picturilor renascentiste asa cum am crezut, ci reducerii concurentei care se facea muzeului, care vindea el imagini cu celebrele picturi (pe VHS, dar si pe DVD, ca putem fi si mai moderni daca vrem). Care va sa zica marketing. Dar mai interesant a fost ca am descoperit in incinta si restaurantul, foarte cochet de altfel, unde turistul putea manca si bea ceva la sfarsit. Aici nici nu erau restrictii. Desi eram chiar inaintea Sfintei Marii, in restaurantul Vaticanului traditional gaseai tot ce doreai, fara nici un fel de restrictii. O idee de marketing cu totul speciala. Iata deci sunt orizonturi serioase ale schimbarii si modernizarii. Putem sa scoatem bani frumosi de la turisti, de ce sa nu ii servim cu tot ce doresc? O bere, o pizza, un hamburger.
Chiar si replica militianului de la intrare nu era de fapt o masura a traditiei, ci un simplu element de marketing. Da bine sa atragi atentia asupra traditiilor si sa mai faci niste turiste nerusinate. Se supara ele cateva, dar da bine la imagine.
Nu am scris aceste randuri pentru ca, in sine, aceste experiente ar fi meritat, ci doar cu gandul la comparatia pe care mereu o facem cu universul romanesc. Poate ca om fi noi traditionali si poate ca ortodocsii sunt cu mult mai rupti de modernitate. Dar macar ei sunt traditionali si uitati de timp si nu au ajuns sa descopere traditia ca obiectiv de marketing.