Scrutand inceputul de sezon
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura sportului » venind din iarba
Autor: Cornel Dinu
Foarte interesant ca, dupa numai trei etape, primele cinci locuri ale clasamentului, care acum se poate interpreta ca asezat, sunt ocupate de anticipatele pretendente la aceste pozitii fruntase. Si nu e doar o coincidenta de inceput, ci chiar afirmarea unei superioritati de lot si de joc.
La Bucuresti va fi si mai greu. Careurile romane stiu sa se inchida aproape perfect, dar sa si loveasca cu sulitele Rocchi si Pandev.
Primul loc ocupat de Steaua, cu maxim de puncte, nu are si acoperirea unor evolutii convingatoare. Punctele de pana acum au fost adunate doar prin cateva sclipiri ale lui Dica, Goian si talentatul Bicfalvi. Pacat ca ultimul nu intra ca titular si nici nu are, inca, pozitia clar stabilita in teren.
Cefereul (doar ca initiale) clujean este formatia care a avut, alaturi de timisoreni, cele mai bune momente de joc. Cred ca sunt si destul de aproape de forma maxima, fata de celelalte ravnitoare la podium.
Vestiarul lui Andone pare foarte bine garnisit. Deocamdata este si destul de bine cointeresat... Si cei care nu intra in primii 18 primesc un bonus consistent, cam 1 200 de dolari ca sa ocupe un loc in tribuna. Probabil ca se preconizeaza si un „turn-over“ reconfortant. Dar din atatea asa-zise valori portugheze ce coloreaza echipa, doar Didi si Semedo lasa impresia ca au clasa. Astfel, in victoria sigura din fata interesantei distributii tinere a Craiovei, cel mai bun strain a fost... olteanul la origine Trica! Chiar daca a fost schimbat pentru ca isi terminase misiunea de a infige sulite in inimile stadionului pe care s-a lansat.
Rapidul are in continuare mari probleme aeriene in centrul defensivei. Trecuti de placutul si profesionistul Bergodi la sistemul cu patru fundasi, Maftei nu stie unde si cand trebuie sa sara la cap sau sa deposedeze. Cam la fel este si situatia celuilalt aparator central, Marius Constantin. Mutat din pozitia de central dreapta in centru stanga scoate la iveala sufieciente carente de aparator. Iar daca tridentul ofensiv da semne evidente de agresivitate spre poarta adversa, la mijlocul terenului lipseste inca un regizor („regista“ cum spun perfect italienii) capabil sa gandeasca jocul, punand in valoare prin pas forta de patrundere macar a lui Mazilu.
Si Timisoara – „Poli“ sau „Stiinta“ se prezinta in acest inceput ca o echipa bine pregatita de acest profesionist de netagaduit care este Uhrin. Si care a venit pe Bega aureolat de faptul ca stie sa ridice echipe mici intr-un campionat serios, de centrul Europei, cum este cel al vechii si actualii Cehii. A pus la punct relatiile vestiarului, desfiintand bisericutele dinspre conducere si a instaurat ceea ce n-a prea fost nici pe acolo, responsabilitatea muncii. A realizat si o dinamica functionala prin care au dominat legiunea straina a Clujului chiar la ea acasa. Vorbeste si foarte putin, la obiect, traind jocul intr-o liniste angajanta pentru echipa. Un exemplu de urmat pentru mai toti antrenorii primei divizii. Adica un om care stie, tace si face. Ceea ce la noi se intalneste prea rar pe bancile echipelor. „Cainii“, acum si „spartanii“ din „Stefan cel Mare“, au, in primul rand, probleme psiho-fizice de concentrare. Dovedind ca la noi bocetul sau bucuria nu au limite. Euforia de dupa campionat se continua si echipa nu are inca forta de joc ce s-ar presupune la cartile de vizita ale jucatorilor care acopera vestiarul. Infrangerea de pe teren propriu din fata Vasluiului a fost socanta si chiar fara replica. Facandu-te sa-ti pui, firesc, intrebarea daca echipa se exprima acum doar prin sclipirea executiilor unor valori si nu prin angajarea unsprezecelui care paseste pe teren. Normal ar fi ca ambele valente sa se completeze eficient.
Sunt si prea multi accidentati pentru inceputul unui sezon greu si lung. Un alt subiect de cadere pe ganduri. Dar si cu rezerva ca inca mai este timp – si campionatul nostru, cu diferentele de dinamica ale echipelor il ofera – pentru a se realiza prin retusuri corectarile de rigoare.
Cert este ca in acest campionat atat de competitiv prin locurile ravnite sau de evitat, deja se simte o diferenta condamnabila pentru cei cu putine sperante. Deci: aproape, nici o scapare... Este vorba de Farul Constanta, care in ciuda ambitiilor celor care-i conduc, nu straluceste aproape deloc. Ratand in ultimele doua sezoane atat alegerea bancii tehnice, cat si acoperirea posturilor deficitare: pentru ei, in mod deosebit, axul central al terenului. Si „sepcile rosii“ se prezinta prea firav garnisite pentru a rezista in prima divizie. S-au facut eforturi de a aduce jucatori, dar prea putini reprezinta certitudini de atitudine pana la sacrificiu pe teren. Pacat, mare pacat, pentru traditia atat de necesara a acestei frumoase echipe a pamantului dintre paduri si coline binecuvantate.
Aruncand o privire si asupra debutului in atat de asteptatele intercluburi europene, semnele sunt incurajatoare. Steaua prin reconfirmarea norocului de a i se sorti adversari chiar mai mult decat accesibili in disputele preliminare. Acum, pentru a pune iar mana becaliana pe milioanele de la grupele „Champions League“ le-au iesit in cale niste rusi scapatati si la propriu si la nume – bielorusii!... Vom vedea, pentru ca tare repede suntem capabili sa rasturnam caruta aflata in plin trap in mijlocul drumului. Desi, de data aceasta pare chiar imposibil.
Dinamo a prins un Lazio mai mult decat accesibil. Cu probleme de atmosfera financiara, in primul rand. Pentru ca presedintele lor, Claudio Lotito, este, de vreo doi ani, un revolutionar mai mult decat interesat in a scadea castigurile actorilor din „il calcio“, dar si de a restabili statutul real al slujbasilor din fotbal. Din pacate oamenii lui Rednic au fost doar cam pe jumatate la rampa de pe „Olimpico“, trecand chiar pe langa o victorie de exceptie, in ultimele sapte minute, cand aveau doi jucatori in plus. La Bucuresti va fi si mai greu. Careurile romane stiu sa se inchida aproape perfect, dar sa si loveasca cu sulitele Rocchi si Pandev. Ramane de trait si, mai ales, de calificat. Ceea ce se poate.