Romanul familial wagnerian
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura psi » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Narcisic superior, din marea familie a celor care adora sa se contemple in prezumtiva oglinda a posteritatii, Richard Wagner nu este doar geniul romantic al muzicii de opera sau profetul renasterii miturilor walhallice, ci si victima perfecta a propriei biografii. Mare amator de patografii, adica de lecturi psihiatrice in cheie culturala, filosoful existentialist Karl Jaspers probabil ca ar jubilat de multumire daca s-ar fi oprit asupra scenariului biografic wagnerian, in care ar fi avut de descoperit o adevarata mina de aur. De ce? Pentru ca, inca o data, trebuie subliniat decisivul rol pe care factorii biografici (sau altfel spus, romanul familial, cu o formula freudiana) il joaca in configurarea unui destin de exceptie. Inclusiv in planul unor acumulari de gesturi excentrice, foarte originale, extrem de autentice, dar peste norma, a caror semnificatie este adeseori situata dincolo de frontiera ce desparte clinica patologica de regimul subtire al sanatatii psihice.
Wagner nu a avut ceea ce numim indeobste o copilarie fericita. Oricum, nu in termenii ordinari ai unei asemenea desfasurari de imprejurari. El a fost vaduvit de prezenta paterna inca din prima copilarie. Atat tatal lui bun, cel presupus ca ar fi trebuit sa indeplineasca functia paterna, cat si cel adevarat, „natural“, s-au dus repede de langa copil. De aceea, o astfel de lipsa, decisiva in economia forjarii unei personalitati infantile, a fost suplinita pe coordonate specifice de o intreaga armada de muieret: mama, plus inca alte trei matusi. In aceste circumstante, copilul a dobandit, pe langa o certa inzestrare nativa de inteligenta, si o sensibilitate aproape morbida. Nu e intamplator ca, potrivit unor studii savante si demne de incredere, progeniturile aparute la batranetea parintilor si anturate masiv de educatori feminini ajung sa dezvolte aptitudini de creativitate cu totul iesite din comun, dar si o instabilitate psihica accentuata sau tendinte homosexuale patente.
Este evident ca pana in apropierea varstei de 50 de ani, Richard Wagner a tot cautat un tata care, macar in plan simbolic, sa acopere un deficit de relatie paterna absolut sfasietor. De altminteri, registrul protectiei paterne a fost destul de bine suplinit, in a doua parte a vietii artistului, de excentricul si iubitorul de arte rege al Bavariei, Ludwig al II-lea, cel care a investit total in proiectul revolutiei muzicale gandit de compozitor. Insa, de departe, cele mai pilduitoare momente in ceea ce priveste relatia lui Richard Wagner cu absenta tatalui si mai ales cu efortul de a o suplini sunt cele in care artistul stabileste raporturi extraconjugale cu sotiile unor generosi protectori, precum Otto Wessendonck si Hans von Bülow. Si Mathilde, si Cosima fac parte din menajuri echilibrate si relativ clasice, cu aroma burgheza tipica. Protejat si adulat de catre soti, Wagner nu poate evita indragostirea de sotii. Este ca si cum un demon, cel al oedipianului conflict cu autoritatea tatalui, il stapaneste pe muzician si-l aduce in pragul amocului erotic, facandu-l sa uite de amicitie, onorabilitate, recunostinta si fair play. Ceea ce baiatul Richard n-a trait in termenii concurentei oedipiene, respectiv dorinta inconstienta de a-l elimina pe tata si de a-i suplini absenta pe langa mama ramasa singura, maturul Wagner ajunge sa traiasca in chip tardiv si compensator, cu o lipsa de jena morala tipica doar personalitatilor accentuate.
In cazul relatiei cu Mathilde Wessendonck, despre care nu avem informatii ca s-ar fi consumat altfel decat simbolic, spiritual, povestea a fost una nefericita. Fire burgheza, sotia negustorului de matasuri nu a dat pana la capat apa la moara aventurosului amor wagnerian. De altfel, daca tot discutam despre Oedipul lui Wagner, e posibil ca nereusita acestui pact extraconjugal sa fi fost premeditata inconstient chiar de catre initiatorul sau, artistul insusi. Cum sa o fure el efectiv pe Mathilde batranului sot, acelui tata protector cu sine si care-l adoptase plin de generozitate? De aici, poate, si cauza esecului unei iubiri prea imense pentru a fi suportata de firea asezata a frumoasei Mathilde.
In schimb, situatia e cu totul diferita in cazul Cosimei Liszt, devenita prin maritis von Bülow. Cosima, fiica batranului compozitor si interpret maghiar, este un alt temperament, are o alta viziune despre ce este viata si cum trebuie ea traita. Treptat, ea intra in scenariul amoros propus cu turbulenta de Wagner, parasindu-si sotul, unul dintre cei mai constanti sustinatori si amici ai muzicianului. Cosima are certitudinea insotirii cu un geniu, ale carui pasiuni si tribulatii delirante se cuvin iertate. Paradoxal, nici Hans von Bülow nu este prea departe de o asemenea intelegere a lucrurilor. Tolerant si intelept, sau poate doar slab si nevrotic, marele dirijor il va ierta in cele din urma pe nerecunoscatorul lui prieten. Oricum, viata aventuroasa a lui Richard Wagner a continuat chiar si dupa marea intalnire cu Cosima, care i-a devenit sotie, dupa moartea Minnei, cea care i-a fost mai curand sclava decat nevasta. O patima ardenta l-a cuprins de Wagner inclusiv la senectute, de asta data pentru fiica scriitorului francez Jules Gautier, Judith, si ea maritata cu un scriitor, Catulle Mendes. Cosima l-a inteles insa si a avut rabdare ca acest cantec de lebada sa-si consume energia.
Ca toate aceste evenimente si aventuri sunt semne indubitabile ale nestatorniciei pricinuite de o defectuoasa formare morala oedipiana – nu mai trebuie adaugat. Dar si un alt aspect confirma permanentul infantilism wagnerian – nu numai in plan sentimental, ci si in cel financiar. Intreaga-i viata artistul a fost un cheltuitor fara masura, facand datorii imense. De aceea, el si-a jucat desavarsit rolul de geniu-nepereche, care are nevoie sa fie adoptat si protejat de mecena puternici, inclusiv in registrul stergerii datoriilor contractate. Ca un copil perpetuu, Wagner s-a aflat in cautarea unui personaj mai potent decat el, care sa-l ia sub aripa-i ocrotitoare. Comportament de artist, dar si scenariul unui complex Oedip nerezolvat cu mijloace psihice sanatoase. Insa ce mai conteaza, muzica lui ne desfata neobosita si astazi, asa ca am face bine sa lasam la o parte toate aceste detalii biografice, pentru a-l degusta pe Wagner in teribila-i desfasurare artistica…