Necesitatea diferentierii
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura literara »
Autor: Bianca Burta-Cernat
1. Lasand la o parte talentul autorilor, pe ce credeti ca ar trebui sa mizeze literatura romana pentru a se impune in Occident:
a. investitii masive in imagine si promovare agresiva;
b. „sincronizare“ in teme & formule cu ce se vinde in Vest;
c. exploatarea propriului „specific“?
2. Ce criteriu ar trebui sa primeze in selectia volumelor care urmeaza a fi exportate? Valoarea sau vandabilitatea?
3. Presupunand ca in urmatorul an/deceniu/mileniu vom asista la explozia unui „val romanesc“ in Occident, credeti ca un asemenea fenomen va produce si efecte retroactive? Cu alte cuvinte, mai au Eminescu, Rebreanu si Camil Petrescu vreo sansa de a deveni cunoscuti marelui public din afara?
4. Atunci cand se vorbeste despre potentialele traduceri, toata lumea se gandeste la proza, cel mult la teatru. Sa zicem ca poezia oricum nu se vinde. Dar, in momentul de fata, vedeti vreun eseist/teoretician roman cu sanse de a se impune pe piata occidentala a ideilor?
5. Daca ar fi sa alegeti trei scriitori romani care sa fie tradusi in Occident, care ar fi aceia? Si de ce ei?
1. Ar trebui accesate, cred, toate cele trei posibilitati pe care le-ati enumerat. Cu cateva amendamente. In primul rand, eu una nu as folosi sintagma ,,promovare agresiva“. Promovarea literaturii romane in strainatate – prin programe de traduceri, prin participarea la targuri internationale de carte, prin spectacole de lectura s.a.m.d. – ar trebui sa decurga mai degraba intr-un mod rational. Si cand spun rational ma gandesc ca selectia cartilor/autorilor ce urmeaza a fi promovate/promovati ar trebui facuta fara parti pris-uri, dincolo de interese de grup sau de grupuscul literar si dincolo de gustul si de subiectivitatea celor care fac parte din diferitele comitete si comitii ce decid cine (sau poate ar fi mai bine sa spun ce, pentru ca – nu-i asa? – vor fi discutate cartile, nu autorii...) merita tradus, promovat, exportat. Intrebarea e Cum?...
In al doilea rand: nu stiu de ce, intr-o epoca a deschiderii interculturale, a globalizarii, a multiculturalismului, a dezideratului anularii granitelor intre centru si periferie, nu stiu de ce discutam (continuam sa discutam) doar despre promovarea in Occident si nu si despre strategiile prin care ne-am putea face cunoscuti vecinilor nostri estici sau oricaror alte spatii culturale ce nu beneficiaza de prestigiul ,,centralitatii“. Vad in orientarea asta unidirectionala (spre Centrul/Vestul care ,,binecuvanteaza“, omologheaza, consacra) semnul ca nu am depasit inca psihologia provincialului timorat. Oricum, nu ne vom ,,sincroniza“ realmente cu ,,marile literaturi“ cata vreme ne va urmari – implacabila – obsesia sincronismului si vom ignora necesitatea diferentierii. Apoi: nu cred ca ar fi benefic sa preluam de la Altii altceva decat teme & formule care ni se potrivesc – nu poti pretinde sa participi la un spectacol de gala si sa fii admirat pentru gustul vestimentar daca te imbraci cu haine prea largi ori prea stramte care, oricat de luxoase, par imprumutate sau primite de pomana...
E o banalitate: nu poti fi interesant pentru Altul daca nu vii cu o idee, cu o propunere a ta, cu o personalitate bine inchegata, daca te debarasezi tocmai de ceea ce te reprezinta, de ceea ce iti e „specific“. In dialogul cu alte spatii culturale nu va fi niciodata luat in seama/in serios acela care nu stie sa spuna decat ,,da“ si sa reformuleze, la mana a doua, temele si ideile altora.
2. Atat valoarea, cat si vandabilitatea sunt criterii necesare, dar nu si suficiente. E limpede ca se cuvine sa exportam valoarea vandabila. Dupa cum e limpede ca vandabilitatea nonvalorii nu ne-ar aduce nici un profit cultural.
3. Se poate impune o literatura ,,mica“ daca, in loc sa-si scoata in lume autorii mari/clasicii, ii ascunde, rusinandu-se de ei ca de niste invechiti? Ii poti pretinde altuia sa te pretuiasca, daca tu insuti nu dai nici doi bani pe trecutul, pe memoria ta culturala? Sigur ca e firesc sa ne promovam scriitorii in viata. Dar a-i promova exclusiv pe acestia e o strategie perdanta pe termen lung. Nu ne putem legitima exclusiv prin contemporani, riscam in felul acesta sa aparem in postura unor oameni recenti, mai recenti in cultura decat suntem cu adevarat. Cand vom scapa de complexe (daca vom scapa!), vom reusi sa inlocuim deviza ,,Sa ne ucidem mortii!“ cu: Sa ne promovam mortii!
4. Daca e vorba de un teoretician contemporan, m-as gandi la profesorul Paul Cornea. Daca mi s-ar permite sa largesc aria de selectie – 1. printre cei mai de mult disparuti, 2. printre istoricii si criticii literari –, as face o propunere, cu riscul de a parea extravaganta: G. Calinescu ar putea avea un succes considerabil cu „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent“...
5. (Avem deja niste autori foarte importanti tradusi in Occident – Gabriela Adamesteanu sau Mircea Cartarescu, de exemplu – nu ma voi mai referi la ei in cele ce urmeaza)
Alice Botez – o scriitoare de anvergura europeana, ignorata insa chiar la ea acasa... (Nu ma sfiesc sa afirm ca „Eclipsa“ este, in literatura romana postbelica, un roman de top.)
Petru Cimpoesu – un prozator pur-sange care stie foarte bine sa puna in valoare valentele general-umane ale unui specifism cat se poate de pitoresc.
Razvan Radulescu – un scriitor extrem de rafinat, unul dintre putinii nostri fictionari-magicieni.