Prestigiul de „romanian“
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura controversei » dosar
Autor: Alexandru Matei
Pe vremea comunismului, copiii asteptau de la turistii nemti care vindeau pe litoral ciocolate si bomboane. Pustimea a facut, mai apoi, coada la Aeroportul Kogalniceanu sa vada soldati americani. Nu aveau doua capete si trei coarne, insa aratau altfel decat satenii, vorbeau o limba quasi-necunoscuta – cosmopolita, i-am spune noi acum – si erau „plini de bani“.
Si acum intoarcem capul daca auzim in centrul Bucurestiului o limba straina, si ne uitam lung dupa turisti: astia-s italieni, sau englezi, sau nemti. Ascultam muzica occidentala, purtam si mancam produse din toata lumea si folosim o gramada de englezisme in vorbirea curenta. Pe de alta parte, ne-am obisnuit cu o populatie omogena, cu obiceiuri omogene, care vorbeste o limba omogena. Tot ceea ce e diferit sare, foarte usor, in ochi.
Publicam, in acest numar, preambulul unei dezbateri care va continua saptamanile viitoare.
1. Cat de omogeni suntem in realitate? Cat de distincte sunt hainele, gesturile, mentalitatile „noastre“, fata de „ale lor“?
2. Prin ce ne diferentiem „noi“, ca multime si ca indivizi? Recunosti un roman oriunde in lume, dupa felul cum se manifesta?
3. Cat mai au orasele noastre pana sa devina, intr-adevar, cosmopolite – adica, pana in punctul in care limbile internationale sa ajunga un loc comun, si sa nu mai privim curiosi cand auzim si altceva decat „dulcele grai romanesc“?
4. De unde aceasta impresie de omogenitate? E doar inchiderea regimului comunist, cand suspiciunea fata de cei veniti din afara era incurajata de politica oficiala, sau exista o gena romaneasca a reticientei fata de straini?
5. In popor, se disting doua curente de opinie: „mai bine cumpar marfuri de import, pentru ca tot ce-i romanesc nu-i bun de nimic“, si „tot ale noastre sunt mai bune, mai bine sa iau de la noi“. Care credeti ca e mai raspandit si de ce?
6. Exista o legatura intre omogenitatea etnica si lingvistica si valori negative precum rasismul si xenofobia?
7. Mai putem vorbi despre un „specific national“ in ceea ce priveste cultura si literatura romana? Mai e posibil un Sadoveanu cu priza la public sau vor supravietui doar produsele culturale cosmopolite si „multinationale“?
1. Ceea ce se globalizeaza este lumea urbana. Nu stiu cat de distincti suntem noi fata de ei, dar cred ca pronumele astea nu prea acopera o realitate. „Noi“ pot fi si bulgarii, si sarbii, iar „ei“ pot fi si americani dar si burkinabezi. Cred insa ca „noi“ se imparte intr-o populatie urbana cu obiceiuri occidentale si o populatie suburbana si rurala care asculta manele si muzica populara, care taie porcul si mananca slanina, bea tuica, se uita la Dan Negru si citeste Libertatea.
2. Nu, e clar ca nu-l recunosti. De fapt, romanii vorbitori de limba straina ii evita pe conationali, de multe ori, in spatii publice, atunci cand ii recunosc dupa limba. Repet, acest „noi“ nu are acoperire.
3. Mult. Mai e mult pana cand orasele noastre sa-si merite numele de oras. Bolintin e oras, de pilda, dar ce urbanitate se manifesta in perimetrul localitatii? Pe de alta parte, in Brasov, de exemplu, nimieni nu se mira cand aude vorbindu-se alte limbi decat romana.
4. Nu, nu exista nimic genetic aici. Ca orice popor ceva mai primitiv, si la noi ospitalitatea se asociaza suspiciunii. Strainul e bun daca se adapteaza regulilor locale. Ospitalitatea este doar impunerea obligatiei de „a se da dupa“ indigen. E un mijloc de a cumpara strainul, de a-i reduce alteritatea.
5. Cred ca asta tine de cliseele nationale. In principiu, se merge pe import, produsele de import par mai fiabile sau macar mai ieftine. Probabil ca autohtonismul se manifesta mai ales in alimentatie. Slana, tuica, paine, astea-s marcile romanesti de succes la tara. La oras, insa, cine mai mananca preparate romanesti?
6. Da. Dar as vorbi mai ales despre omogenitate comportamentala. Cand toti din jurul tau fac ceea ce faci si tu, ai un sentiment de securitate pe care strainul il pune in chestiune. Dar aceasta omogenitate e valabila mai ales „la tara“. Unii politicieni insista pe ea, ca de pilda Gigi Becali, dar, din pacate pentru el, Steaua e o echipa din Bucuresti. Din pacate pentru noi, insa, bisericile pe care le finanteaza el sunt la tara.
7. Lucrurile stau in felul urmator: specificul national cultural devine un exponat. Vorbim azi de specific cultural, adica local, integrat sistemului economic mondializat. Daca acest specific se transforma in brand, cu atat mai bine. Atunci, prin extensiune, Sadoveanu se va resimti de pe urma prestigiului „romanian“ si strainii vor veni sa-i studieze opera.
Dar cred ca brand-ul romanesc nu va avea niciodata o astfel de putere. Si atunci artistului roman ii ramane sa se occidentalizeze, sa realizeze produse occidentale, eventual cu un topping romanesc pentru atragerea atentiei. Exista scriitori romani care au inteles foarte bine cum stau lucrurile si au inceput sa scrie ultraurban, realizand produse internationale de cea mai buna calitate (Cartarescu, de pilda). E foarte important insa sa nu sa copiezi, ci numai sa lucrezi cu limbaj si imaginar occidental. Scriitorul roman isi va da seama ca se defineste prin faptul ca e scriitor, nu roman. „Romanescul“ e un soi de casa a lui, dar cine isi poarta chilotii la vedere publica?