Evadare dintr-un cuib de cuci
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura literara »
Autor: Catalin Sturza
Cum arata un artist adevarat? In primul rand, e muritor de foame. Arta, caviarul si concediile in Bahamas nu merg, deloc, mana-n mana. Cel mult, isi gaseste cate ceva de lucru, mai spala niste farfurii, mai vinde un aspirator, din usa-n usa.
Modelul lui Kilgore Trout
In al doilea rand, atunci cand nu munceste la o benzinarie sau cand nu are depresii, crize si blocaje de creatie, creeaza fara oprire. In al treilea rand, tot ceea ce creeaza sfarseste in pod sau in sertar. Artistul adevarat nu stie sa (se) vanda, si e condamnat sa moara necunoscut.
Insa poate sa aiba, totusi, un admirator. Un singur om care a auzit de el, care cunoaste aproape tot ceea ce a pictat, compus sau scris si care poate sa spuna: da, acesta e un mare artist! Un exemplu este Kilgore Trout, obscurul scriitor S.F. care apare in cateva dintre romanele lui Kurt Vonnegut. Trout scrie vrafuri intregi de romane si povestiri, e alcoolic si depresiv, neinteles si parasit de familie, munceste pe unde apuca. Pentru ce scrie, primeste bani doar cand vreo revista pornografica hotaraste sa-i publice vreo proza, ca material de umplutura. Si are un singur fan – un medic suedez care-i cunoaste perfect opera si care crede, despre el, ca e cel mai mare scriitor S.F. al tuturor timpurilor.
Modelul pentru Trout a fost, se pare, un prodigios scriitor american de la sfarsitul „epocii de aur“ a S.F.-ului din toata lumea. Theodore Sturgeon a inceput sa publice in anii ’50, odata cu Philip K. Dick, Isaac Asimov, Ray Bradbury, Frank Herbert sau Arthur C. Clarke. Dupa ce a fost recunoscut ca scriitor si a primit cateva premii, nu s-a putut compara, nicidecum, in notorietate cu acestia; inainte de a publica vreo povestire, si apoi, tot restul vietii, a lucrat ca ziler intr-un circ, dulgher, gunoier, sticlar, intendent militar, sofer de camion si de buldozer, marinar pe un vas comercial, agent literar, copywriter, comis voiajor (a vandut aspiratoare, din usa-n usa), scenarist de televiziune (pentru 3 episoade din „Star Trek“), bucatar, cronicar literar si chiar ca spargator de piatra, intr-o cariera din Puerto Rico (o lista quasi-completa a job-urilor sale se poate gasi aici: www.physics.emory.edu/weeks/ misc/faq.htm). A avut 5 neveste, sapte copii, si n-a apucat sa implineasca 70 de ani, pentru ca (spun biografii oficiali) s-a incapatanat sa nu se lase de fumat. In ciuda blocajelor de creatie frecvente, a publicat vreo 10 romane si nenumarate volume de povestiri scurte – gen cu care numele sau e, de obicei, asociat.
Omul-pus-la-un-loc
„Mai mult decat oameni“, aparut in limba romana anul trecut la Editura Leda, in traducerea lui Nicolae Balta, e al doilea roman al lui Sturgeon, in ordinea cronologica a publicarii, si, probabil, cel mai cunoscut, in opinia fanilor si a criticilor. Ansamblul, alcatuit din 3 povestiri scurte, excelent sudate intre ele, functioneaza ca un tot care isi topeste componentele, in sensul ca are toate datele unui roman amplu si bine inchegat. Geneza – o povestire centrala, „Bebe are trei ani“, la capetele carora au fost adaugate doua povestiri scrise ulterior – e mai putin importanta si naratiunea urmareste un plan unitar, pe cateva directii ingenioase.
La suprafata, toate aceste directii au in comun tema supraomului, care se va naste din omenirea actuala si o va purta spre urmatorul pas evolutiv. „Noi nu suntem un grup de monstri. Suntem Homo Gestalt, intelegi? Suntem o entitate individuala, un nou tip de fiinta omeneasca. N-am fost inventati de nimeni. Am evoluat. Suntem o noua treapta, Suntem singuri, nu mai exista altii ca noi“, explica un personaj. Omul-Gestalt, omul-pus-impreuna, omul-sistem si configuratie ia nastere cand un grup de marginali cu inzestrari speciale se strang in jurul unui „cap“, care poate sa-i coordoneze, si incep sa „amalgreneze“ – sa actioneze ca un intreg.
Ne-am obisnuit cu BD-uri si cu filme gen „X-Men“, in care mutanti cu puteri supranaturale apara si salveaza omenirea de alti mutanti la fel de supranaturali, care incearca sa o distruga. Wolverine, Cyclope, Juggernaut sau Mystique, ale caror nume le stie orice copil, sunt supereroi stapani pe ei insisi, temerari si spectaculosi, care se angajeaza in eterna lupta „bine“ vs „rau“. Idiotul Lone, telekineta Janie, mongoloidul genial Bebe, teleportantele Bonnie si Beanie si telepatul Gerry, care vor da nastere, impreuna, lui Homo Gestalt al lui Sturgeon, nu sunt nici paladini ai omenirii, nici distrugatori ai ei; nici razboinici, nici supereroi. Sunt doar o mana de copii cu probleme, unii dintre ei abandonati, pur si simplu, in voia sortii, altii fugiti din familii de cosmar sau din orfelinate de roman dickensian. Intamplarea ii aduna in acelasi loc, si ceea ce vor afla despre ei le va da un sens si o identitate, si mai apoi chiar sentimentul ca sunt importanti. Daca nu pentru umanitate, cu care au rupt contactele, macar pentru si prin ei insisi, si prin ceea ce pot deveni ei.
O caverna cu nebuni
Miza reala a romanului o reprezinta punerea sub microscop a mentalitatii marginalului, a limitelor si a obsesiilor, dar si a fortei nebanuite care zac intr-un individ dezradacinat. Nu e o tema noua pentru Sturgeon: a atins-o in numeroase povestiri, si intr-un alt roman, „Nestematele visatoare“, aparut in 2005 tot la Editura Leda. Gerry, la fel ca celelalte personaje principale, este un copil parasit, care nu datoreaza nimanui nimic: „Toti si-au batut joc de mine. Genul de bataie de joc care consta in a da in cel de langa tine, numai fiindca e prea mic ca sa ti-o poata intoarce. Sau iti fac tot felul de favoruri pana ce ajungi sa le apartii cu totul, sau pana te omoara“. Cel mult, Gerry poate oferi celorlalti Homo Sapiens – pe care-i ajunge sa-i priveasca dispretuitor, considerandu-i inferiori – suturi in fund sau favoruri parsive, cu zero remuscari. Gerry e capul Gestalt-ului, si pentru el sunt lipsite de sens notiunile de „societate“, „afirmare de sine“ sau „morala“.
Theodore Sturgeon propunea o astfel de tema in 1953, cand la moda erau peripetiile si operele spatiale, robotii si tehnologiile futuriste, blasterele si printesele martiene salvate de eroi musculosi. Si refuza retetele sigure ale genului – poveste liniara, aventuri, eroi tipizati – pentru a alege o formula narativa elaborata, cu alternanta intre persoana a III-a si persoana I, cu personaje atipice si complexe, si pentru a explora un teritoriu pshihanalitic si etic riscant si dificil. Elementul S.F. ramane la suprafata lucrurilor, si are rolul de stimulator/declansator al povestii si de liant. In povestirea centrala, adolescentul Gerry este supus, pe zeci de pagini, unei sedinte de anamneza si de surmontare a blocajelor, si isi descopera slabiciunile si puterea. Locotenentul Hip Barrows, care va aduce, la final, elementul lipsa – etica sau ethos-ul Gestalt-ului – va trece, si el, printr-o anamneza de alte cateva zeci de pagini, si tot asa.
Tema analizei si a cunoasterii de sine merge mana in mana cu cea a nebuniei. Romanul este plin de nebuni sau de oameni care, dintr-un motiv sau altul, isi pierd mintile: milionari bigoti si perversi, fecioare traumatizate, fermieri regresati, in urma unui soc, la stadiul de copii. In acelasi timp, sunt introduse in ecuatie, cu simpatie pentru acesti degenerati si cu un simt poetic infasurat intr-o stilistica impecabila, remediile nebuniei: fluidul magnetic al iubirii, senzatia consistenta a unei zile de primavara: „Aerul era greu si dulce; zacea peste buze, pana ce le facea sa se desfaca, le apasa pana ce zambeau si intra indraznet in gat, facandu-l sa pulseze ca o a doua inima“. Si, in cazul orfanilor pe care-i aduna idiotul Lone, functioneaza ca remediu con-vietuirea, descoperirea celorlalti, ca parti ale propriului trup. Noua fiinta se va naste, ca omul de Neanderthal, intr-o caverna, undeva intr-o padure, si dintr-o caverna – din grota primejdioasa si intunecata a mintii omenesti.
Mai mult decat Science Fiction
Nu e greu de stabilit o paralela intre structura Gestalt-ului-personaj si cea a romanului – lucru pe care criticii l-au facut deja; e dificil insa de spus daca povestirile care il compun functioneaza ca entitati separate, a caror suma adauga ceva pe deasupra intregului. In orice caz, nici Gestalt-ul structural, nici cel tematic – la intersectia Science Fiction-ului si a psihologiei, a lirismului empatic si a realismului necrutator – nu franeaza ritmul povestirii. Aceasta alearga cu viteza de policier pe un traseu inventiv, plin de turnante neasteptate si de sicane ascunse.
De numele lui Sturgeon se leaga si o regula/revelatie, care suna cam asa: Nouazeci la suta din orice este rebut. Corolar unu: existenta unor cantitati imense de gunoi in Science Fiction e un lucru recunoscut, si regretabil; dar nu e mai putin neobisnuit decat existenta unor gunoaie oriunde altundeva; Corolar doi: Cele mai bune fictiuni S.F. sunt la fel de bune ca cele mai bune fictiuni, in orice domeniu.
„Mai mult decat oameni“: o demonstratie stralucita a revelatiei lui Sturgeon.