Adevarul gol-golut
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura ideilor »
Autor: David Ilina
Zarva mare si concurenta apriga pe piata adevarului. Intr-o lume sufocata de fictiune, asaltata de devoratorii de intimitate si de cruciatii revansei, sacerdotii adevarului au un debuseu pe masura. Dar, cum e firesc, adevarurile nu au toate aceeasi cautare. Bunaoara cele considerate „precise“, „tehnice“, „formale“, un fel de adevaruri murate, mereu valabile, pastrate in manuale, tratate sau enciclopedii, sunt inviate doar la nevoie. Adevaruri importante, nu-i vorba, mai ales pentru sfera practica a vietii, dar in egala masura indigeste si lipsite de haz, adevaruri „stirbe“.
Cu totul alta este situatia adevarurilor „cu dinti“, cele care poarta in carca o mica poveste (fie ea inaltatoare sau meschina) si care sunt capabile sa ne zdruncine, sa ne emotioneze, sa ne excite. Astfel, sunt la mare pret adevarurile eterate, invelite in tipla sacra a onto-teologiei si metafizicii, pentru uzul rafinat al elitelor spirituale; in imediata vecinatate gasesti adevarurile aburinde, infasurate in mantia misterioasa a paranormalului; ceva mai incolo, adevarurile performantei universale, turnate in retete „la mintea cocosului“, pentru a fi accesibile oricui; apoi adevarurile diafane, muiate in sos subiectiv, etalate in jurnale, memorii, corespondete, confesiuni si, in fine, adevarurile neobrazate obtinute prin tupeu grosolan si crasa indiscretie, extrase pe gaura cheii, prin colportare si denunt, care intretin valvataia scandalului cotidian si fac deliciul marelui public.
Peste tot se simte un patos al transgresarii aparentelor, un eroism al demascarii intransigente, o vointa de neclintit a dezvaluirii socante, o pofta irepresibila a spunerii pe nume a lucrurilor, a darii lor nemiloase in vileag. In aceasta privinta, obsesia conspirationista e tocmai potrivita pentru a turna gaz pe foc. Numai ca lupta pentru adevar se intampla sa fie parazitata, ea isi are totdeauna impostorii ei, profitorii ei odiosi. Intrigile meschine ca si marile mituri fondatoare revendica deopotriva adevarul. E dincolo de orice indoiala ca multe fapte, atitudini ale unor persoane/personalitati merita recuperate, aduse la cunostinta publicului si revalorizate, dupa cum altele trebuie demitizate, demascate, daca este cazul (caci nu de putine ori „minciuna sta cu regele la masa“), insa cu dovezi si argumente solide, cu conditia ca aceste gesturi sa aiba efectiv semnificatia unei salubrizari a vietii morale si sa fie savarsite de cei care au ei insisi autoritate morala. Or, vanturand flamura adevarului, dincolo de pretentia ca se urmareste ruperea cu trecutul, iesirea barbateasca din „lesinul etic“, se simte prea lesne intentia marsava de a compromite si a linsa mediatic adversarii, dar si de a satisface inclinatiile si curiozitatile grosolane ale unui public needucat ori dezorientat. Judecand dupa graba cu care sunt demolate decorurile, dupa elanul cu care se scormoneste peste tot si dupa frenezia deconspirarii generalizate, ai zice ca poporul acesta nu mai poate trai decat pe rugul purificator al adevarului, in valvataia autenticitatii, in miezul insusi al fiintei lucrurilor. Gata cu ipocrizia cinica si odioasa manipulare, gata cu intoxicarea criminala nascuta din ura! A venit vremea sa conducem falsul la esafod, sa sugrumam oribila minciuna. Si daca adevarul gasit nu ne satisface ori nu ne satura, atunci va trebui sa il inventam. In definitiv, Hegel avea dreptate: „adevarul nu este o moneda gata batuta“.
Nenorocirea e ca la turnatoria monetariei simbolice e inghesuiala mare. Indiferent ca e vorba de adevaruri jupuite, marca Sisu & Puya, ori de adevaruri-capac de tipul „iarna nu-i ca vara“, de cele prinse din zbor ori incropite prin redactii si dezmintite a doua zi, de cele de tip pop-corn, care sar in ochi, ca acelea din laptop-ul supraincalzit al lui Valentin Stan, de cele perpelite la foc mic de maestrul Lazarus in bucataria OTV, de adevarurile zvarlite din prastia resentimentara a lui T. Ungureanu ori de adevarurile cu stampila de la autoritati, de cele smulse prin lacomia teleobiectivului si inteligenta microfonului bine plasat, ni se dau repetate asigurari ca produsul e pe bune, adica e „marfa de marfa“.
Si totusi, mare aiureala si cu adevarul asta! Tocmai cand credeai ca-l tii ferm in brate, ca il strangi definitiv la piept si ca, de acum, il poti pupa linistit pe obrajori, el, basti!, inapoi in palaria din care tocmai a fost extras, precum iepurasul cel alb al scamatorului. Dezmintirile se tin lant, asistam stupefiati la demascarea demascatorilor. Adevarurile de ieri sunt astazi puse la zid ca minciuni sfruntate. Dar adevarurile de azi? Deruta te incolaceste si te sufoca si mai abitir de indata ce constati ca si altii mangaie pe crestet ceva ce sta tot sub numele de „adevar“, dar care parca nu seamana deloc cu al tau. Ati inteles: suntem in plin scandal relativist, cand „barbaria pierderii criteriilor“ face ca totul sa devina legitimabil. O asemenea grozavie trebuie evitata, caci fara reazemul unui reper ultim, absolut, am cadea in oroarea lui „totul e posibil“ si mai apoi a lui „totul e permis“. Simtind pericolul haosului, al pierderii credibilitatii, ceea ce inseamna fatalmente prabusirea bursei adevarului, negustorii din domeniu au gasit in cele din urma antidotul relativismului ruinator. Mai precis, oferta lor a fost reformulata in spiritul unui fundamentalism abrupt: nu mai e vorba de simplul adevar, ca unul contingent, ce sta imbufnat cu spatele la fals si se defineste prin raportare negativa la acesta, si nici macar de asa-zisul adevar-adevarat, care, si el, are inca nevoie de un temei exterior prin care sa-si dobandeasca necesara credibilitate. E vorba de punerea pe masa a adevarului gol-golut.
Pur, maiestuos, stralucitor, divin, usor de recunoscut de catre oricine, adevarul cu infatisare de prunc bucalat e de asa natura incat in fata lui nu poti decat sa te inchini. Nascut prin apasarea pana la podea a pedalei cunoasterii, adica prin intuitie, iluminare si, de ce nu, prin ocheada (un fel de captatio prin efractie epistemica), adevarul gol-golut destituie necunoscutul si anuleaza transcendenta. Vreau sa zic ca isi este suficient. E plin de sine: se stie unic stapan pe mosia cunoasterii. Din aceasta caracteristica decurge imediat o alta. E o entitate perfect identificabila, din categoria adevarului manifest: trebuie sa fii orb sau rau intentionat pentru a nu-l vedea si recunoaste ca atare. E ca si cand ar sta scris pe fruntea lucrurilor (persoanelor, faptelor) ce sunt ele in sinea lor si nu trebuie decat sa deschizi ochii pentru a le citi eticheta identitara. Adevarul gol-golut e acul bine infipt in capatana faptelor-insecte. Prin urmare, nu e vorba de acel tip de adevar obtinut printr-o judecata la rece, care trebuie cucerit si care cere, in acest scop, efort, curaj, dreapta cumpanire si migaloasa verificare a dovezilor. Nu, adevarul gol-golut, rod al unei viziuni profetice, al diabolizarii interesate ori pur si simplu al unui naravas click emotional, e un adevar „tare“, furnizat la cheie, drag scormonitorilor ori firilor razbunatoare. Caratele lui nu se incearca intre caninii criticii. (Pentru un scurt exercitiu edificator luati in studiu adevarul-flegma, de esenta aresentimentara, aruncat in ochii publicului de T.Ungureanu: „Iliescu e pur si simplu criminal, nu prost“). De indata ce ti-a fost livrat nu trebuie decat sa-l ingurgitezi ca pe o pilula cu efect cathartic garantat. Posesia lui iti procura acea inconfundabila rasuflare usurata: „care va sa zica, asa stau lucrurile!“. Nu trebuie sa-i cercetezi sursa sau temeiul. Ar insemna sa-i contesti evidenta. Compact, lipsit de pori, e ca o manta care nu lasa sa treaca vreun strop al indoielii. (Tot asa, pornind de la reale incidente regretabile, avand ca protagonisti cativa cetateni din Romania, unele publicatii italiene cred ca au intrat definitiv in posesia adevarului gol-golut despre romani: „rasa cea mai violenta, agresiva, capabila sa ucida pentru o mana de maruntis. Acestia sunt romanii care de ani de zile ne terorizeaza tara“).
De la o vreme, dintr-o directie sau alta, ni se tot promite adevarul gol-golut despre Revolutie, despre comunism, despre Isus, despre incalzirea globala, despre pirateria de software, despre efectul cancerigen al aditivilor alimentari, despre flota, despre mineriade, despre barbati si femei, despre sarcina si nastere, despre sex, despre SIDA, despre… Iar noi devoram telenovela adevarului nud cu sargul si infrigurarea cu care speram sa descoperim aur in salam. Intr-o lume dezvrajita, condamnata sa poarte la gat salba efemeritatilor, sunt savurate indeosebi adevarurile de cota zero, cele furnizate noua de mentalitatea de tip paparazzi, potrivit careia lumea vrea sa stie tot, sa afle tot, sa vada tot.