Expresiv centrat. La Amsterdam
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura vizuala »
Autor: Cecilia Victor
Cladirea Muzeului National de Arta Moderna din Amsterdam, Stedelijk, nu e usor de gasit, sediul sau este temporar pana in 2009. Trebuie sa vii de prea departe sau sa fi vizitat deja de prea multe ori casa Van Gogh, Muzeul de Arta Rijksmusem, casa lui Rembrandt, ori sa fii deja sastisit de plimbarile fermecatoare cu vaporasul, ca sa pornesti in cautarea ei. Printre strazi nelocuite ce leaga incert terenuri virane, limbi de uscat si de apa, dintr-o coasta a portului se iveste un bloc imens, o cladire neverosimila, prada unei arte inexpresive si neutre. Iti e imposibil sa crezi ca adaposteste un muzeu, asa ca treci pe langa ea nepasator, dar ingrijorat, dintr-o data, observand ca dupa nu mai urmeaza nimic. Viran de canalele inverzite, viran de casele flamande ascutite la varf, ca maini impreunate-n rugaciune uneori, privindu-te alteori nonsalant din spatele ferestrelor fara perdele, viran de miile de turisti infometati de suveniruri, mai rosii sau mai albe, in functie de cartier sau pur si simplu de panzele marilor maestri flamanzi. Si totusi, viran aparent.
Cladirea provizorie e facuta mai degraba sa-ti distraga atentia decat sa te cheme, sa-ti starneasca indignare prin lipsa de personalitate, de eleganta si culoare, o cutie alba cu ferestre regulate si intunecate. O vezi de departe, dar ii ghicesti cu greu intrarea; ar putea fi o institutie guvernamentala care tocmai se instaleaza si pe care nimic nu o aminteste inca; un lucru e linistitor: dimensiunea imensa a cladirii. Odata trecuta proba rabdarii, maruntaiele mamutului inexpresiv incep sa vorbeasca: un limbaj al non-obiectelor si non-formelor, al culorilor si luminii. Sa admitem ca un grad suficient de curiozitate si de deschidere la neobisnuit suplineste o cultura cizelata a artei moderne, cubism si gestualism, instalatii si montaje video pe care le intalnesti in muzeele de azi; e vorba, oricum, de atata spatiu, culoare si diversitate, incat orice suflet obosit de sabloane si previziuni, standarde si staruri se improspateaza. Pentru mine, poarta modernitatii este Jackson Pollock, un superman al atomizarii formelor si culorilor spulberate, care calatoreste cu imaginatia spre capatul universului si inapoi, acolo unde galaxiile, carul mare si lucifer se exprima inconstient.
Aparenta nestatornicie si imprevizibilul, socantul si neverosimilul te ghideaza de la un salon la altul. Esti chiar in interiorul mintii acestor artisti care nu au ocolit nimic: de la combinarea panzei cu metalul sau lipirea unui scaun direct pe panza alba, la scrieri de foiletoane printre fotomontaje de razboi, la tendinte optice, culori simple si uniforme, scolare, pana la un colt de panza alba, amintind rara simplitate de care suntem capabili. Peretii mintilor lor sunt albi ca ai unui salon de spital, iar expresiile lor sunt o creativitate bizara. Apa in care inoata acesti frumosi devianti are insa structura inefabila a frumosului; cristalele ivite din dorinta de a exprima sunt, daca nu deja frumoase prin ele insele, creatoare de frumos prin intentia lor.
Arta moderna nu-ti face cu ochiul, dar te pune pe ganduri daca reusesti sa-i inghiti invelisul arid si te lasi cuprins de formele, culorile si sunetele ei neasteptate, la fel de diverse precum lumea naturala. Incarcata de un simbolism primar, ea te va ajuta sa-ti focalizezi privirea precum lumina ce cade clasic asupra „Paznicului de noapte“ al lui Rembrandt: e de ajuns o singura fereastra a intelegerii si intreg tabloul va revela ideea. La fel, a face cu adevarat ceva, a intelege esenta presupune a te lasa cu totul invaluit in acea actiune sau idee, a-ti insuruba cu totul gandul si privirea in dimensiunea celui de-al treilea ochi, al mintii, a cuprinde cu mintea intreg contextul si a-ti fixa apoi ochiul in centrul sau. Atentia ta se va indrepta asupra a ceea ce tu vei dori ca intr-un gros-plan, ca sub o lupa; subiectivismul tau devine astfel si principalul mijloc de intelegere. Poti fi expresiv prin reinventare, prin imobilitate, prin obsesie, prin concentrare; la rigoare, autenticitatea ta spontana valoreaza la fel de mult ca si un efort interminabil si dureros; ambele vin din interiorul tau creator.
(Fragmente din „Calatorii
de la etajul 95 in sus“)