Restructurarea invatamantului superior
articol aparut in Cultura, nr. 86 din 2007-08-23» cultura controversei » dosar
Autor: Elvira Sorohan
Cazul literaturii romane vechi ilustreaza o problema curriculara si nu numai. Nu mai e un domeniu substantial in facultati, studentii nu se mai inghesuie la cursurile de „veche“, cercetatorii ei sunt din ce in ce mai demotivati. Din curs obligatoriu, trendul directioneaza literatura romana veche spre zone marginale: a devenit o disciplina fundamental optionala, exotica adica periferica, un segment care nu mai suscita interes decat acrosand alte discipline extraliterare, ca imagologia, antropologia, sociologia. Ce mai reprezinta azi, pe piata ideilor, literatura romana veche, si ce mai reprezinta ea pe piata valorilor estetice? Acestea sunt cateva dintre chestiunile pe care incearca sa le puncteze cercetatorii si profesorii de „veche“ invitati la dezbaterea din acest numar.
Restructurarea scolii superioare, aplicata grabit si in domeniul Literelor, aduce dupa sine o ingrijoratoare scadere a nivelului, in loc sa-i aduca un spor. Impunerea „programului Bologna“ se intampla intr-un moment prielnic tuturor confuziilor si contestarilor ce tind sa pulverizeze, de la radacina si pana in varfurile culturii si literaturii romane, tot ce e valoare caracteristica.
Furia de a pune eticheta „expirat“ pe opere reprezentative pentru ce va fi fost, la un moment dat, mentalul romanesc, parte din ce a fost si este dintotdeauna, nu va fi potolita prin reducerea duratei studiilor universitare de profil umanist. Dimpotriva, va fi intetita. Pare ca o eminenta cenusie pregateste „materia“ pentru un tratat de „nimicologie“, cum spunea cerchistul I. D. Sarbu. Cine incurajeaza fenomenul, chemand la posturi de televiziune, spre manipularea unui tineret oricum ratacit, niste negativisti semidocti, fara opera, condamnati la complexe? Este acesta inca un mare rau, le mal roumain postcomunist. O ciudatenie suicidara, un blestem.
In aceste conditii, speranta ramane in scoala, cu precadere in scoala superioara, adica in Universitate. Cu un program redus la trei ani de studiu, cum erau vechile institute pedagogice, ironizate de universitatile traditionale, nu risca invatamantul superior umanistic sa abdice de la menirea initiala si perfect rationala? In facultatile de Litere, unde se intra fara examen de admitere, se resimte deja o dramatica prabusire a nivelului cultural, in general, si a pregatirii de profil, in special. Submediocritatea se generalizeaza alarmant, iar capii scolii romanesti asista netulburati la un sacrificiu care ne va costa pierderea personalitatii specifice, traditional aparata de invatamantul umanistic. E un tip de invatamant care pune in lumina sunetul unic al artelor romanesti, intre care literatura are un rol de prim ordin.
Facultatile de Litere, asa cum erau organizate pana acum trei ani, formau nu numai profesori, dar in general oameni de larga cultura literara romaneasca si universala. Fenomenul literar se studia in istoria lui, ca devenire valorica. Selectia valorilor era un criteriu operant hotarator pentru calitatea si limbajul exegezelor. Indiferent de perioada predata, profesorul cult si talentat ca didact intretine interesul studentilor. Din experienta se stie ca nu materia face prestigiul profesorului, ci profesorul face prestigiul materiei. Si asta cu atat mai mult cu cat numarul orelor saptamanale de literatura romana ale unui student este de patru, in timp ce, printr-o disproportie inadmisibila, pentru un elev din clasele terminale ale unui liceu umanist este de cinci plus doua. Profesorii universitari, ingrijorati de pregatirea viitoare a absolventilor fara masterat si doctorat, nu-si mai pot asuma deplina responsabilitate.
Este absoluta nevoie sa se mentina predarea fenomenului literar romanesc in evolutia lui, pe criterii estetice, bineinteles, nu fracturat si fracturile reluate concentric. Orice istorie are un inceput. Scrisul original romanesc (nu traducerile) din perioada medievala reprezinta un moment fara de care nu se poate concepe evolutia stilului narativ. Este un punct de referinta implicat adanc in coerenta procesului de constituire a valorilor din secolele urmatoare, ce nu s-au nascut din nimic. Ex nihilo, nihil. Moralismul, fibra constitutiva a mentalului romanesc, a coborat in cuvinte expresive pentru prima data in naratiunea cronicarilor. In buna traditie latina, ei au concentrat sensul lectiei istoriei in maxime, proverbe si cugetari care au traversat secolele. Si-au organizat astfel discursul, incat el sa aiba functie modelatoare pentru cititor. Se face dovada ca au intuit rostul pragmatic al scrisului. Din operele lor s-a constituit prima serie narativa, alcatuita ca organizare, stil si scop dupa acelasi canon. Este o matrice stilistica ale carei urme se citesc in literatura de evocare istorica pana in secolul XX. Creatorii de „scene istorice“ si-au recunoscut sursa in seria narativa a cronicilor, iar astazi nu se mai face nici macar efortul minim de a accepta ceea ce ei au acceptat, ca au trait pe creditul naratiunii vechi. Unde ne sunt astazi prozatorii modelatori de constiinte morale? Nu-i avem, dar ii negam pe cei vechi, intr-o maniera paguboasa pentru personalitatea prozei romanesti, profund marcata de accentul moralizator, mostenit si din stilul sententios, cu asupra de masura, al fictionalei „Istorii ieroglifice“, ca si al „Tiganiadei“. Ele insele desprinse din magma celei dintai naratiuni originale in limba noastra.
De vrem sa aflam originea noului, n-o putem face decat daca ne intoarcem la timpul intemeietorilor. Specialist clasic in istoria literaturii engleze, Saintsbury decreta ca „vechiul fara nou e o piedica, iar noul fara vechi e o prostie extrema si iremediabila“. Asadar, nu putem comite greseala, cu incalculabile consecinte, de a taia radacinile literaturii proprii. Traditia nu e un punct fix, e un pattern mereu perfectibil. Cum spuneau Calinescu si Paul Zarifopol, trebuie sa ai un gust rafinat printr-un lung exercitiu cultural ca sa poti asculta pulsatia inca vie a textelor vechi. In aceste texte e conservata imaginea umanitatii noastre medievale, atat cat putea fi de spirituala in context. Istoria mentalitatilor are in aceste texte vechi, citite cu instrumente moderne, un generos punct de plecare. Sa fim la fel de seriosi si responsabili, incat sa repetam, odata cu Miron Costin: „Biruit-au gandul sa...“ ne integram traditia.