Codul rosu al relatiilor culturale
articol aparut in Cultura, nr. 83 din 2007-08-02» cultura controversei » dosar
Autor: Dumitru Crudu
1. Care este temperatura actuala a raporturilor culturale (dar nu numai) intre Romania si Basarabia?
2. A avut loc, in contextul post-90, un schimb real intre culturile celor doua tari? Care a fost sensul principal (R-B sau B-R)?
3. Care sunt temele curente ale dezbaterilor intelectuale din Basarabia?
4. Care e raportul dintre generatii? Cum este vazuta „generatia Vieru“ de generatia tanara?
5. In ce fel a influentat politicul recent climatul cultural din Basarabia?
6. Aveti impresia ca Basarabia nu este un subiect suficient mediatizat in Romania? Aveti impresia ca Basarabia este perceputa mai curand negativ (dispretuitor, plictisit) in Romania? Daca da, care sunt motivele?
7. Care sunt principalii actori de pe scena culturii basarabene? In ce raporturi de putere/ interese sunt ei distribuiti?
8. Care sunt principalele personaje ale culturii romanesti contemporane, asa cum apar dinspre Basarabia?
9. Credeti ca, dincolo de rolul nefast jucat de URSS in istoria Moldovei de peste Prut, Basarabia poate fi un exportator/ intermediar al valorilor rusesti majore?
10. Ce are de oferit Basarabia Romaniei? Dar Romania Basarabiei?
11. Credeti ca prejudecatile privind retardul cultural al Basarabiei fata de Romania sunt intemeiate?
12. Tema unionista (mai) este un subiect de actualitate in mediile basarabene?
13. Daca ar fi sa descrieti Basarabia in cinci adjective/substantive, care ar fi acestea?
Temperatura actuala a raporturilor culturale (dar nu numai) intre Romania si Basarabia bineinteles ca e una critica. Cauzele sunt multiple si ar trebui sa le cautam in felul cum au evoluat cele doua tari romanesti in perioada post-comunista. Asa-zisa revolutie romaneasca nu a fost nimic altceva decat o lovitura de stat, la fel cum si revolutia basarabeana antisovietica a fost, in cele din urma, un fel de farsa. Fireste ca au existat oameni care au crezut in idealurile libertatii si independentei, dar, din pacate, acestia au fost marginalizati imediat dupa ce aceste tulburi evenimente istorice s-au consumat. Studiile sociologice arata ca cea mai mare parte a disidentilor de candva au ramas in umbra si dupa caderea comunismului in Romania si in Republica Moldova, iar in fata si-au facut loc tot felul de lideri care au prins sa lupte contra lui Ceausescu si impotriva socialismului cand dictatorul fusese deja impuscat iar comunismul ajunsese o fantoma, asa cum foarte bine a observat eseistul Ciprian Siulea in unul dintre eseurile sale fundamentale pentru intelegerea timpului in care traim. Ba mai mult chiar, cele doua revolutii romanesti cred ca au fost confiscate de nomenclaturistii comunisti de altadata pentru ca tot ei sa ramana la putere si sa controleze economia si starile de spirit din societate. Sutele de mii de oameni care au umplut strazile Timisoarei, Bucurestiului sau Chisinaului au dorit in mod sincer o schimbare. Unii dintre ei si-au sacrificat viata in numele ideilor democratice. Cu toate acestea, cele doua revolutii au fost deturnate de catre securistii din Romania sau de kaghebistii din Chisinau. Nici macar pana astazi proclamatia adoptata de catre miscarea populara la Timisoara nu a fost tradusa in fapta ca membrii partidului comunist sau turnatorii si colaborationistii sa fie indepartati din viata publica. Cu atat mai mult acest lucru nu s-a intamplat la Chisinau, unde in toata perioada post-sovietica functiile de conducere in stat le-au detinut tot fostii primi secretari ai partidului comunist de candva. Culmea e ca la sfarsitul anilor optzeci ai secolului trecut peste vreo trei sute de mii de oameni iesisera in strada umpland pana la refuz bulevardul Stefan cel Mare (pe atunci Lenin). O mare parte dintre ei, in una din zile, au pornit sa asedieze Ministerul de Interne pentru a scapa de comunism. Pe atunci, in fruntea Ministerului de Interne se afla Vladimir Voronin, acum acesta e presedintele Republicii Moldova si lupta pentru integrarea europeana. Sigur ca ar fi ridicol sa mai vorbim, in acest caz, despre o schimbare. Mai corect ar fi sa constatam ca nu s-a schimbat mare lucru. Doar forma e alta, fondul insa, de multe ori, a ramas acelasi. Multi fosti membri ai partidului comunist au devenit fesenisti, iar in Republica Moldova s-au declarat liberali sau democrati. In afara de aceasta, ar trebui sa ne mai amintim de cele cateva mineriade, puse la cale tot de catre nomenclaturistii de altadata, care au paralizat pentru un timp societatea civila din Bucuresti. In Republica Moldova lucrurile au fost si mai dramatice. Kaghebistii mana in mana cu conducerea partidului au inscenat si un razboi civil care a destabilizat cu totul situatia din tara si a amanat pentru foarte mult timp realizarea reformelor democratice. Chisinaul a pierdut razboiul de pe Nistru si de mai bine de 15 ani nu poate controla o parte a teritoriului sau. Fireste ca a urmat si un declin economic de neimaginat si o emigrare in masa (astazi aproximativ un milion de basarabeni si transnistreni au parasit de tot sau pe o perioada de timp Republica Moldova). Din punct de vedere economic, anii nouazeci au fost la fel de intunecati si de amenintatori si pentru societatea romaneasca. Eu cred ca aceasta ar fi una dintre explicatiile ca nu a existat o apropiere reala intre Republica Moldova (compusa din Basarabia si Transnistria) si Romania si ca, in schimb, au proliferat podurile de flori si o multime de declaratii demagogice patriotarde care n-au fost capabile sa surpe zidul de pe Prut.
Raporturile culturale intre Chisinau si Bucuresti au fost o oglinda usor caricaturala a relatiilor sociale economice si politice intre cele doua tari romanesti. Asa cum nomenclaturistii de candva s-au deghizat in revolutionari si au devenit liderii multimilor care au umplut arterele marilor orase din Romania si Republica Moldova pentru a scapa de comunism, la fel s-a intamplat intr-o masura foarte mare si in cultura cand in fruntea ministerelor culturii au fost instalati scriitorii sau criticii literari care colaborasera intr-un fel sau altul cu regimul de trista amintire. Nu vreau sa generalizez, dar dupa mineriadele din Bucuresti si dupa ce Chisinaul a fost invins in razboiul de pe Nistru pierzand controlul asupra unei parti din teritoriu, reactiunea culturala si-a recapatat multe dintre privilegii. Relatiile culturale basarabeano-romane au fost marcate profund de ceea ce se intampla in interiorul Romaniei si Republicii Moldova. Imi amintesc foarte bine ca unul dintre mesagerii cei mai importanti ai culturii romane la Chisinau imediat dupa revolutie a fost nimeni altul decat poetul (de curte pe timpul lui Ceausescu) Adrian Paunescu. Iar drept mesageri ai culturii romane din Basarabia si Transnistria erau destui scriitori care au inchinat suficiente ode Partidului Comunist din URSS ca s-o duca bine sub Brejnev sau Andropov. Sigur ca, in aceste circumstante, relatiile culturale dintre cele doua maluri ale Prutului nu puteau sa capete profunzime si s-au rezumat la poduri de flori si s-au consumat in interiorul unui fel de nationalism cultural si politic.
Treptat, sigur ca tot mai multi intelectuali basarabeni au inteles ca in Romania sunt poeti mai importanti decat Adrian Paunescu, iar publicul romanesc a descoperit cu stupoare optzecismul basarabean, adica un alt tip de-a face literatura care nu mai era unul semanatorist, pasunist si nu mai era o literatura afectata si sufocata de un nationalism gregar si rudimentar. Asa ca, in paralel, s-a infiripat si un alt tip de relatii – intre optzecistii din Bucuresti sau Brasov si cei din Chisinau sau Balti –, care era un fel de opozitie si de alternativa la relatiile culturale oficiale. Noazecistii, fracturistii sau douamiistii de pe ambele maluri ale Prutului au continuat si ei sa se afle in opozitie fata de politicile culturale oficiale pe care le promoveaza Romania si Republica Moldova.
Sigur ca, astazi, stam un pic mai bine decat la inceputul anilor nouazeci, avem destule reviste culturale importante care sustin ideea sincronizarii culturale si nu mai fac nici o deosebire geografica intre autori, sunt si destule edituri romanesti care si-au deschis usile catre scriitorii basarabeni si invers, exista si revistele „Contrafort“, „Semn“, „Sud-Est“, care au relansat spiritul de competitie literara in Republica Moldova. Cu toate acestea, inca nu exista o circulatie normala a valorilor culturale si sunt inca putine proiecte culturale comune.
In acest sens, parerea mea e ca o adevarata schimbare culturala se va produce abia dupa ce se va intampla una politica. Eu cred ca daca facem abstractie de acest lucru, atunci nu vom putea sa intelegem cum e posibil sa existe un nex cultural nearticulat si balbait intre Republica Moldova si Romania. Numai atunci cand dialogul politic intre autoritatile din Republica Moldova si din Romania va deveni unul constructiv se va urni si carul cultural din loc. Pana atunci, ramane sa visam la momentul cand posturile de televiziune, de radio, ziarele si revistele romanesti isi vor deschide subredactii la Chisinau, iar carte romaneasca vom gasi in orice librarie din Chisinau. Asadar, sa asteptam vremuri politice mai favorabile relansarii raporturilor culturale oficiale. In aceste timpuri tulburi mai mari sanse au legaturile individuale, proiectele culturale care ocolesc statul si orice fel de relatii culturale care pot fi un fel de alternativa la temperaturile tot mai ridicate (e un fel de cod rosu) care se inregistreaza intre cele doua tari romanesti.