Marea batalie a pensiilor
articol aparut in Cultura, nr. 82 din 2007-07-26» cultura politica » societatea reala
Autor: Alfred Bulai
Acum cateva saptamani, în cadrul jocului politic ametitor la care asistam de ceva vreme, a aparut o noua tema politica: marirea pensiilor. Tema a fost propusa de PSD, în cadrul operatiunii de terapie post-traumatica în care ei au intrat, dupa referendumul dezastros din mai. Cum nu prea mai aveau siguranta ca ceva din ceea ce propuneau era pe placul publicului, ori cel putin era acceptat de acesta, au reusit pana la urma sa faca o miscare inteligenta.
Grija pentru marile echilibre economice este un lucru care nu preocupa pe absolut nimeni, nici macar pe economisti, ce sa mai spunem pe pensionari.
Propunerea de a se mari pensiile este cu greu contestabila si, oricum, într-o tara în care aproape jumatate din votanti sunt pensionari, politicienii, indiferent de culoarea lor, nu prea se grabesc sa se împotriveasca unor asemenea propuneri. Daca tinem cont si de faptul ca cele mai multe pensii sunt, în Romania, departe de niste standarde acceptabile, este greu sa nu ai o larga majoritate în jurul ideii ca pensionarii trebuie ajutati.
La dezbaterea în Parlament, PSD-ul a adus la balcoane un numar mare de pensionari, iar efectul a fost cel scontat. Unanimitatea în privinta acceptarii ideii de marire a pensiilor. Unanimitatea era data, e drept, si de ideea ca Guvernul va fi pus în dificultate în a respinge, ori a ataca decizia Parlamentului. Surpriza a fost ca Guvernul a supralicitat si propus o crestere chiar ultra semnificativa a pensiilor. Din acel moment a izbucnit marea batalie a pensionarilor.
Presedintele, din inertia raportarii sale contrare fata de toti ceilalti actori politici, s-a trezit sa se împotriveasca masurii pesedisto-peneliste. Desigur, nu în sensul respingerii ideii ca ar trebui marite pensiile, ci argumentand, simplu, ca nu sunt bani si ca Romania, din cauza acestor masuri, se va prabusi economic peste cativa ani.
Grija pentru marile echilibre economice este un lucru care nu preocupa pe absolut nimeni, nici macar pe economisti, ce sa mai spunem pe pensionari. Prin urmare, din punct de vedere electoral, presedintele a jucat prost invocand o temere care nu poate sa balanseze ideea ultra dezirabila de a mari pensiile, cele mai multe, de altfel, jenante. Pe de alta parte, amenintarea cu retrimiterea legii la Parlament, a dus doar la mediatizarea excesiva a temei, multe zile si, mai ales, cu multe conotatii negative pentru cei care cauta nod în papura, pentru ca nu vor de fapt sa mareasca pensiile.
Pana la urma, razboiul s-a terminat cu promulgarea legii si cu un ropot de înjuraturi adresate de catre presedinte ministrilor Finantelor si Muncii. Nimic nou am spune, pentru ca suntem obisnuiti cu paradoxul politic romanesc în care presedintele se afla în opozitie, iar puterea conlucreaza cu o alta parte a opozitiei. Suntem, desigur, obisnuiti si ca presedintele sa critice în stilul sau nediplomatic si putin potrivit pozitiei pe care o are.
Exista însa doua lucruri care îmi atrag atentia. Primul este faptul ca, în realitate, nimeni nu este interesat de ce se va întampla în 2013, cand noi avem nu mai putin de patru alegeri pana în 2009. Pe de alta parte, mai avem înca un rand de alegeri prin 2012 si, cel mai probabil, se vor întampla multe pana atunci. Ideea ca cineva va încasa povara acestei mariri a pensiilor este doar o tema de presa. Ea nu poate preocupa astazi politicienii, mai ales în Romania, unde deviza celor mai multe dintre actiunile noastre este „Las’ ca vedem noi atunci“.
Preocuparea celor mai multi politicieni este mult mai fireasca si mult mai simpla. Ce facem maine, cum ajungem la putere! Politicienii, în mod, cred, justificat, se preocupa în primul rand de putere, de mentinerea sau de ajungerea la putere. De ce? Pentru simplul motiv ca orice propuneri, planuri sau proiecte ale lor nu au nici un sens si nici o valoare fara ca ei sa ajunga la putere. Asadar, alegerile europene, dar mai ales alegerile de anul urmator sunt mult mai importante decat orice fel de probleme ale unei perspective îndepartate. Teama presedintelui nu este data de faptul ca acest Guvern sau un altul peste un an, doi sau mai multi va avea probleme. Teama este ca acest guvern, la propunerea, de fapt, la presiunea PSD, da acesti bani pensionarilor si, un politician cu o experienta de aproape doua decenii, stie ca cei care raman pe afara la acest proces pot sa piarda puncte, si nu putine. Motivatia pentru presedinte, ca si pentru liderii democrati, este strict electorala, de altfel ca si optiunea guvernantilor si a pesedeului de a majora pensiile. Jocul este unul electoral si trebuie sa spunem normal, pentru ca si unii si altii sunt politicieni.
Sunt totusi intrigat de un alt lucru. Daca se putea mari pensiile suficient de consistent pe baza cresterii economice din ultimii sapte opt ani, de ce abia acum cineva s-a gandit la acest lucru? De ce nu au fost marite poate cu mai putin, acum un an, acum doi, ori acum trei ani?
Raspunsul este simplu. Nu cred ca a interesat pe cineva foarte serios pana acum. Diferenta între momentul de astazi si perioadele de acum un an, doi, trei sau patru este data de contextul particular al jocului politic. Situatia ciudata din Romania de astazi are efecte colaterale. S-a creat o presiune majora pentru rezolvarea unei probleme si totodata premisele rezolvarii ei. Iata beneficiile nesperate ale crizei si bataliilor politice din ultimul timp.
Am spus de multe ori ca nu ma tem de conflictele dintre politicieni, normale si atunci cand sunt coborate standardele limbajului politic. Ma tem însa cumplit de situatia în care politicienii se înteleg între ei foarte bine. Atunci cand ei, indiferent de culoarea politica, se înteleg, atunci în mod sigur noi, simplii cetateni, nu vom trai bine.