Descoperirea seninatatii
articol aparut in Cultura, nr. 82 din 2007-07-26» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
Experienta altora ne ajuta sa ne descoperim pe noi însine asa cum am dori sa fim. Nu ne transforma, caci firea de acasa domina cand nu stalceste orice influenta, însa macar ne face nostalgici dupa ceea ce am fi putut fi, daca… Intr-un articol din „Romania literara“ cum de mult n-am citit sub semnatura „explozivului“ (cf. Daniel Cristea-Enache în cronica la volumul „De veghe în oglinda“) Mircea Mihaies, autorul reproduce prezentarea pe care i-a facut-o dizidentului polonez Adam Michnik la întalnirea acestuia cu studentii brasoveni: „Nu aveti în fata doar unul dintre cei mai straluciti intelectuali si ganditori politici ai Europei din ultimele decenii, ci si un erou. (…) La paisprezece ani, Adam Michnik figura deja ca exemplu negativ în darile de seama ale Comitetului Central al Partidului Comunist din Polonia. Il vedeti acum zambind, dar probabil ca ati fi uimiti sa aflati ca barbatul seducator din fata dumneavoastra a fost întemnitat de trei ori petrecand sase ani în puscarie. Prima oara la o varsta cand era înca minor, la 16 ani.
A doua oara la varsta dumneavoastra, cand era student. A treia oara a fost trimis în închisoare, pentru doi ani si jumatate, în decembrie 1981, cand în Polonia s-a instaurat legea martiala, adica dictatura militara“. Referindu-se la cele doua volume de Scrisori ale eroului polonez („Scrisori din închisoare“, „Scrisori din libertate“), Mircea Mihaies extrage si recomanda de acolo valorile absente în lumea romaneasca: „Veti descoperi acolo gandirea unui om pentru care valoarea suprema e seninatatea. Pentru el, care a trecut prin tot ce poate fi mai rau în comunism, de la atacurile politrucilor partidului, la represiunea fizica si la închisoare, nu exista ideea de revansa. Adam Michnik a fost moderat de fiecare data cand a venit vorba de a regla conturile cu trecutul. Pentru el, democratia trebuie sa excluda violenta, revansismul istoric si razbunarea. Adam Michnik a scris un articol faimos, intitulat „Grey is beautiful“, în care îsi afirma optiunea pentru aceasta culoare în care vede o metafora a democratiei. Culorile tari sunt de regula culorile regimurilor autoritare sau dictatoriale“. Cea mai mare parte a lumii intelectuale romanesti, promotoare învrajbita a unei culturi a resentimentului, e departe de valorile ce-l fac pe Adam Michnik un erou inaccesibil si inimitabil. Traim într-o lume pe dos în comparatie cu lumea pentru care opteaza dizidentul polonez: una în care reglarea conturilor cu trecutul se face sub semnul si presiunea revansismului istoric, al violentei si dorintei de razbunare. Nici macar faimosul raport al faimoasei comisii menit sa furnizeze temeiul condamnarii crimelor comunismului nu este scutit de revansism si dorinta de razbunare în „reglarea conturilor“ cu trecutul. Dimpotriva, el contine toate anti-valorile respinse de polonez, precum si culorile „tari“ trecute sub semnul metaforic al regimurilor nedemocratice. In treacat fie spus, minciuna si rescrierea resentimentara a trecutului nu-s chiar ultimele „valori“ înfiate zdravan de autorii faimosului raport. De aceea, nu se întrevede nicio posibilitate reala pentru ca un fost, actual ori viitor dizident roman sa-si poata atribui ceea ce Mircea Mihaies îi atribuie dizidentului polonez: „Veti descoperi acolo gandirea unui om pentru care valoarea suprema e seninatatea…“. De fapt, descoperirea seninatatii e mai degraba capatul unui razboi de cucerire a ei. Ca sa ajunga acolo, disidentul polonez a trecut prin niste vami ale pustiei si suferintei, a platit un pret al seninatatii: varianta poloneza a seninatatii – ca si aceea a cehului Havel – nu este exportabila. Avem si noi, ce-i drept, seninii nostri, dar nici unul n-a cucerit într-un veritabil razboi reduta seninatatii si valorile efective ce decurg dintr-o atare victorie. Reflectiile amare pe care le face ori le sugereaza Mircea Mihaies în remarcabila lui pledoarie din „Romania literara“ nu se opresc aici. Reflectand la soarta marilor figuri ca dizidentul polonez el scrie: „ Problema nu e doar ca i-am uitat pe dizidenti. Problema e ca valorile aparate de acestia – onoarea, demnitatea umana, libertatea – au ajuns sa fie dispretuite pe fata. Lacomia, nerusinarea, paranoia sunt zeii carora li se închina tot mai multi oameni (…) Probabil ca într-o astfel de lume figuri ca Adam Michnik, Vaclav Havel sau Czeslaw Milosz arata la fel de caraghios precum albatrosul esuat pe puntea corabiei din poemul lui Baudelaire. Tine de logica istorica faptul ca revolutiile îsi devoreaza eroii. Numai ca – e tot mai limpede – ceea ce traim moi astazi nu sunt consecintele unei revolutii, ci o sinistra involutie“. In fata acestei constatari amare nu poti sa nu te întrebi: „A fost ori n-a fost…?“ Si, totusi, seninatatea e o valoare ce merita sa fie descoperita macar la altii daca nu si cucerita de noi însine. Printr-o fericita coincidenta, si Tudorel Urian apeleaza în cronica sa la exemplul eroului polonez: „La randul sau, Adam Michnik, desi a petrecut ani buni în temnitele comuniste, se opune astazi cu vigoare oricaror tendinte exclusiviste la nivelul societatii poloneze. A realizat chiar un interviu istoric cu fostul sau calau, generalul Wojtech Jaruzelski, cel care a introdus legea martiala în Polonia anilor ’80, fapt pentru care fostul disident a ajuns sa fie acuzat de catre spiritele înguste de… nostalgii comuniste.“