O pata neagra pe harta literara a Europei
articol aparut in Cultura, nr. 81 din 2007-07-19» cultura controversei » dosar
Autor: Dumitru Chioaru
1. Lasand la o parte talentul autorilor, pe ce credeti ca ar trebui sa mizeze literatura romana pentru a se impune in Occident:
a. investitii masive in imagine si promovare agresiva;
b. „sincronizare“ in teme & formule cu ce se vinde in Vest;
c. exploatarea propriului „specific“?
2. Ce criteriu ar trebui sa primeze in selectia volumelor care urmeaza a fi exportate? Valoarea sau vandabilitatea?
3. Presupunand ca in urmatorul an/deceniu/mileniu vom asista la explozia unui „val romanesc“ in Occident, credeti ca un asemenea fenomen va produce si efecte retroactive? Cu alte cuvinte, mai au Eminescu, Rebreanu si Camil Petrescu vreo sansa de a deveni cunoscuti marelui public din afara?
4. Atunci cand se vorbeste despre potentialele traduceri, toata lumea se gandeste la proza, cel mult la teatru. Sa zicem ca poezia oricum nu se vinde. Dar, in momentul de fata, vedeti vreun eseist/teoretician roman cu sanse de a se impune pe piata occidentala a ideilor?
5. Daca ar fi sa alegeti trei scriitori romani care sa fie tradusi in Occident, care ar fi aceia? Si de ce ei?
1. Cred ca trebuie sa cumulam conditiile de la punctele a si c, pentru ca literatura romana sa se poata impune in Occident. „Sincronizarea“ noastra a fost privita totdeauna ca imitatie a literaturii/ culturii occidentale, prin urmare, neinteresanta (cu o exceptie, avangarda). Mai interesant, chiar exotic, ar putea fi „specificul“ nostru balcanic (exemplul lui Panait Istrati, chiar daca scriitor de limba franceza¸ nu trebuie uitat). Dar fara investitii in traduceri realizate de traducatori de marca si fara o promovare agresiva, cu ajutorul expertilor, prin publicarea la edituri prestigioase si mediatizare in tarile occidentale, ramanem in continuare o pata neagra pe harta literara a Europei, rosi de complexe si frustrari provinciale.
2. Ar trebui sa primeze totusi valoarea. Noi nu ne permitem sa exportam carti fara valoare dar vandabile, adica literatura de consum, pentru ca nu ne propunem sa cucerim mai intai piata, ci sa jucam la bursa de valori acreditate de experti. Daca acolo vom iesi castigatori, vine si succesul de public.
3. S-ar putea ca generatia urmatoare noua sa se europenizeze cu adevarat in cuget si sa se romanizeze mai adanc in simtiri, incat sa marcheze, cum spui, explozia unui val romanesc intr-o Europa lenevita cultural. Noi, romanii, ar trebui sa fim civilizati in institutii si barbari in cultura. Cu siguranta, acest moment va marca si o reconsiderare, chiar si de catre strainii curiosi sa ne cunoasca, a canonului literar. Cata vreme vom promova specificul la standarde mondiale, expertii vor fi interesati sa ne cunoasca si traditia literara, altfel spus, clasicii literaturii romane, aproape necunoscuti publicului larg occidental din motive istorice la care m-as putea referi cu alt prilej. Ei vor conta, asadar, ca si clasici ai unei literaturi pe cale de a fi descoperita retroactiv, datorita interesului starnit de realizari contemporane.
4. Din pacate, poezia, adica genul in care noi suntem inca buni, originali, nu mai are public, chiar daca sunt si exceptii. Marile edituri publica, la noi si aiurea, tot mai putina poezie. Am putea incerca, totusi, cu antologii de poezie contemporana, din care sa se selecteze acele voci cu ecou in public, pentru volume individuale. Dar publicul vremurilor noastre postmoderne prefera proza si eseul, genuri din care s-ar putea oferi carti de succes la noi, aparute la Polirom, Humanitas, Paralela 45 si alte edituri. S-ar putea ca, dintr-o serie, unele sa aiba impact. Daca ar fi sa propun un eseu de anvergura internationala, as numi „Aisbergul poeziei moderne“ de Gheorghe Craciun.
5. As alege trei prozatori cu opere deja bine inchegate: Stefan Agopian, Mircea Cartarescu si Gheorghe Craciun, carora le-as adauga alti trei-patru, Petru Cimpoesu, Ioan Grosan, Daniel Vighi si Alexandru Vlad. Ei scriu la standarde mondiale pe teme mai mult sau mai putin specifice, dar evocand o lume romaneasca cu curioasa ei mentalitate hibrida, oriental-occidentala, incat dau impresia unei vitalitati exotice, care s-ar putea sa cada bine pe asteptarile publicului occidental.