Cimitir
articol aparut in Cultura, nr. 81 din 2007-07-19» cultura literara »
Autor: Mircea Iorgulescu
„N-am facut nimic ! V-am facut razboi !“ – ar fi replicat Stalin, probabil cu sarcasm, lingusitoarelor sau speriatelor sau si una si alta multumiri „pentru dovezile de bunavointa“ aratate romanilor.
S-a intamplat la inceputul anului 1946, in februarie. Cei care ii multumeau fusesera primiti de Stalin la Kremlin, la sapte seara. Romanii, o delegatie de intelectuali, au stat cu „generalissimul“ o ora si cincisprezece minute, „cinci sferturi de ora“ scrie un memorialist, pesemne pentru a lungi stilistic durata intalnirii.
Stalin a venit insotit de Molotov, acesta s-a asezat in dreapta lui. De fata mai era si un interpret. Romanii vorbeau frantuzeste, Stalin ruseste. Din evocarea memorialistului nu rezulta ca Molotov ar fi scos vreun cuvant. L-a impresionat totusi pe memorialist pentru ca era „un Molotov mai putin sever decat il arata fotografiile, mai surazator, mai tanar“. Prilej pentru memorialist sa cugete interogativ : „De ce-or fi uneori atat de crunte in imagini chipurile oamenilor importanti ?“.
Nici Stalin nu e acelasi cu cel „popularizat prin statui, portrete, fotografii, pelicula“, dar se evita cuvantul „crunt“ intrebuintat pentru Molotov, de fapt pentru Molotov din poze. Descrierea facuta „celei mai puternice personalitati a globului“ se bizuie insa tot pe contrastul dintre imagine si realitate, imagine creata cu mijloacele tehnologice de atunci, fireste. „Ne asteptam la o aparitie supranaturala, care ne va coplesi“ – isi transcrie memorialistul emotiile anticipative. „Omul cu o mie de legende. Toate marile figuri ale trecutului, toate culmile istoriei il precedau in imaginatia noastra. Un colos. Nu ne va strivi ?“. Surpriza, Stalin e marunt de talie, „are o statura mijlocie, poate mai putin decat mijlocie“. Memorialistul abia isi ascunde uimirea – „il credeam mult mai inalt. Mai ales ca-l vazusem, recent, in filme si in fotografii, alaturi de Lenin, pe care-l domina cu un cap“ – , dar nu-i trece prin minte ca erau filme si fotografii contrafacute. Iar daca ii va fi trecut prin minte, nici vorba sa puna pe hartie un asemenea gand periculos. Infatisarea lui Stalin, alt motiv de uimire surdinizata, e blanda. „Omul atat de bland“ intinde oaspetilor „o mana palida“, iar in timpul discutiilor „tine ochii plecati“, motiv pentru memorialist sa noteze ca „pare un timid“. Fumeaza sustinut, insa, „aprinde, destul de des, tigarete cu cartonul lung, din cele pe care le fumeaza toti acolo, papiroska“ , nicidecum pipa, ca in tablouri. Stalin are in fata un teanc de foi albe si deseneaza continuu, cu un creion rosu, „linii, romburi, curbe“. Deseneaza cu o mana „nervoasa“. Nu-si priveste interlocutorii nici macar in timp ce le vorbeste. „Vorbeste domol, masurandu-si fiecare cuvant. Nu se uita la noi. Tine ochii in pamant ; parca ar vorbi numai pentru el insusi“, observa memorialistul.
Care e un scriitor, asta se poate deduce usor din citate, un bun mestesugar de cuvinte. E Victor Eftimiu. Evocarea lui a fost publicata intr-unul din ultimele numere ale „Revistei Fundatiilor Regale“, de fapt penultimul, numarul pe octombrie-noiembrie 1947. Numar dublu, desi subtire cat unul normal. Un semn, probabil, ce prezicea apropierea sfarsitului, fiindca „Revista Fundatiilor Regale“ avea sa dispara odata cu abolirea monarhiei si transformarea Romaniei in „republica populara“.
Alt semn, dar unul cert, ca se inaintase de fapt serios pe calea cea noua este unitatea tematica a numarului, aproape exclusiv „inchinat“ Uniunii Sovietice si aniversarii a 30 de ani de la revolutia bolsevica din 1917. De altfel, evocarea lui Victor Eftimiu se si intituleaza „Dupa treizeci de ani...“, asta pentru ca il vazuse prima data pe Lenin viu, intr-o cafenea la Geneva, in 1917, si avea sa-l revada in 1947 mort si imbalsamat, in Mausoleul din Piata Rosie.
Acest numar al RFR, unul dintre putinele numere „tematice“ din istoria publicatiei (cel mai faimos este cel din iunie 1940, inchinat implinirii a zece ani de la semi-lovitura de stat prin care Carol al II-lea a devenit rege), este foarte sovietizat. Se deschide cu o evocare de Lucretiu Patrascanu („Cum l-am cunoscut pe Lenin“), urmeaza amintirile lui Victor Eftimiu despre intalnirea cu Stalin. K.H.Zambaccian se refugiaza in consideratii despre Repin si realismul in arta, iar dr. Egon Weigl il combate pe Freud, a carui teorie, zice romanul, „se transforma intr-un obstacol in calea progresului social si cultural“ si „de aceea este necesar de a se combate aceasta conceptie fara crutare“. Pe baricadele luptelor necrutatoare se afla si Eugen Jebeleanu, dupa care „niciodata cultura n-a fost mai pretuita decat dupa 7 Noemvrie si nicicand n-a existat o mai deplina intelegere intre carmuitorii unui popor si reprezentantii spiritualitatii acestuia“. El scrie despre „7 Noemvrie si cultura luptatoare“, facand din revolutia bolsevica un fel de Tarzan („Eliberand masele din ghiarele asupritorilor, Revolutia de la 7 Noemvrie…“) si indemnand la extinderea ei universala pe calea exclusiva a luptei („Pentru a face din toate aceste bunuri o zestre comuna intregii umanitati, pentru a tranti de pereti usile care mai tin atatea minti in intuneric, cuvantul care trebuie invocat este, desigur, lupta “). Cella Serghi imbina feminismul si revolutionarismul („Figuri feminine intr-un roman al Revolutiei: „Calvarul“ lui Alexei Tolstoi“), Mihnea Gheorghiu prezinta „Dramaturgia sovietica sau Despre pateticul fericirii“. Un text foarte placid despre „Revolutia din Octombrie“ publica si directorul din acel moment al revistei, Al. Rosetti.
Fusese si el in delegatia primita de Stalin in februarie 1946, fusese in calitate de rector al Universitatii din Bucuresti, asa cum fusesera si Andrei Otetea (rector la Iasi) si E. Petrovici (rector la Cluj).
O delegatie ARLUS, condusa de C.I.Parhon. Victor Eftmiu facea parte din delegatie ca om de teatru. I-a si raspuns lui Stalin la intrebarea acestuia „cum stati cu teatrul?“, dar nu stim ce. Victor Eftmiu relateaza doar care au fost intrebarile puse de Stalin delegatiei de intelectuali romani: 1. despre invatamantul obligatoriu, scolile primare, analfabetism si universitati; 2. despre teatru; 3. despre relatiile cu ungurii.
Fara sa-si priveasca vizitatorii.