Mizerii romanesti
articol aparut in Cultura, nr. 81 din 2007-07-19» cultura politica » psihologia cotidianului
Autor: Valentin Protopopescu
Devine din ce in ce mai clar ca decizia de a admite integrarea Romaniei si Bulgariei in UE a fost una 100% de ordin politic. Foarte putin din starea generala a celor doua state devenite recent membre al Uniunii consoneaza la modul serios cu ideea europeana (si cu realitatea consecutiva deopotriva!). Insa nu de grija Bulgariei nu dorm eu noaptea… Si oricum, dupa semnalele oficiale venite de la Bruxelles, se pare ca vecinii nostri stau ceva mai bine in clasamentele integrarii decat noi.
Cata vreme cei dintai care incalca legile cu nonsalanta sunt chiar cei care ar trebui sa vegheze la respectarea lor – totul in tara aceasta va fi in orice fel, dar „european“ nu.
Practic, dupa 1 ianuarie 2007, aproape ca nu a fost zi de la Dumnezeu in care politicienii romani sa nu savarseasca o stramba. De fapt, greselile (sau tampeniile, caci totuna este!) conducatorilor nostri nu au cum sa obtina un scor mai bun decat substratul pe baza caruia ei au ajuns in ipostaza de a exercita puterea: mentalitatea populara a romanilor din anul de gratie 2007. Daca politrucii bastinasi se intrec in magarii, abuzuri si sperjururi, iar mass media sta aproape ca sa nu piarda ceva din spectacolul acestora (de pe urma caruia, in definitiv, ea si traieste), nici felul de a fi al cvasimajoritatii concetatenilor nostri nu e intru nimic mai breaz.
…Deschid televizorul si zapez de pe un canal pe altul. Este ora stirilor. Ma uit si nu-mi vine sa-mi cred ochilor. Un accident, de fapt un carambol urias pe zisa Autostrada a Soarelui, din care au rezultat un mort, 13 raniti si zeci de autoturisme distruse. Pricina? Iresponsabilitatea unor proprietari de miriste din proximitatea drumului, care au incendiat parcelele fara sa se gandeasca la directia de propagare a fumului purtat de rafalele de vant. Ore intregi traficul a fost intrerupt, politia si-a facut aparitia abia la o ora dupa prapad, iar bietii turisti au ramas prinsi in temperatura de peste 40 de grade dezvoltata de caldura soarelui reflectata de cimentul autostrazii si augmentata de fumul gros ce venea dinspre miristi. Fireste ca exista o lege, foarte europeana ca forma, ce interzice incendierea terenurilor agricole fara acordul autoritatilor… Dar consecintele juridice ale iresponsabilitatii sunt minime, o biata amenda de cateva milioane vechi, care, prin invocarea unor circumstante agravante, poate urca pana la o suta de milioane. Atat. Cum sa nu te distrezi atunci, calcand extrem de romaneste peste amarata de lege, cum sa nu o sfidezi cu o dezinvoltura demna de o cauza mai nobila?
…Alta stire bomba. La Caracal, intr-un strand public, o fetita de 13 ani a fost prinsa (practic sorbita) de sistemul de curgere al apei. Motivul? Imbecilul de tehnician-ingrijitor a declansat evacuarea bazinului cu trei ore mai devreme decat de obicei – fara sa anunte pe nimeni. Iar copiii aflati in apa au devenit victime sigure. Fireste, omucidere prin imprudenta. Dar fara cazier si antecedente, cu o buna purtare la inchisoare, neglijentul criminal va scapa destul de ieftin. Cazul sau nu va invata pe nimeni nimic.
…Ma aflu la munte, intr-o statiune foarte cunoscuta de pe Valea Prahovei. Langa casa in care locuiesc (si ma bucur de aerul pur al padurii din imediata ei proximitate), un vecin, cineva care-si inalta vila sfidatoare prin dimensiuni, arde niste deseuri rezultate in urma lucrarilor de constructie. Peste acestea a asezat straturi groase de rasina de brad. Fireste, la munte bate vantul. Asa ca valuri groase de fum ne invadeaza curtea, ne intra in casa, desi usa si ferestrele sunt inchise. Si noi, si cei mai sus de noi – „beneficiem“ de auspiciile toxice ale fumului produs de „simpaticul“ vecin-constructor. Rabd ce rabd si vazand ca pana si fetita mea de doi ani si jumatate, aflata in camaruta ei, imi spune „tati, fum“, ma duc sa tratez cu compatriotul. Caut sa ma stapanesc, sa fiu civilizat si in ton, si in discurs. Ii amintesc ca exista o lege care te apara de poluare. Ii comunic ca nu cred ca lui si copilului sau de-acasa le-ar conveni sa fie axfisiati in acest mod. Ma priveste hatru si-mi raspunde: „MAI DUREAZa DOAR JUMaTATE DE ORa“. Incerc sa-i amintesc ca exista locuri speciale in care deseurile pot fi depozitate si arse. Ca este si o lege care reglementeaza aceasta activitate. El ma priveste la fel de hatru si-mi zice: „HAI, DOM’LE, PaI DACa NE-AM LUA DUPa LEGI, UNDE AM AJUNGE? Nici jumatate dintre masinile noastre n-ar avea voie sa circule!“ Iar baiatul acesta este maior de Jandarmerie.
Concluzia? Cata vreme cei dintai care incalca legile cu nonsalanta sunt chiar cei care ar trebui sa vegheze la respectarea lor – totul in tara aceasta va fi in orice fel, dar „european“ nu. Cata vreme asprimea legislatiei va fi o gluma proasta iar exceptionalitatea cazurilor va avea preeminenta fata cu media juridica (in functie de amploarea „pilei“ din sistemul judiciar), totul este pierdut in tara Mioritei. Dar suntem europeni, nu? Alecu Paleologu si Constantin Noica ne-au incredintat de nobletea europenitatii noastre, asa ca nu e cazul sa ne ingrijoram. Noi cu subtirimea de spirit, ei cu civilizatia, autostrada, untul si legea. Bai, frate!