Mitul marelui gospodar
articol aparut in Cultura, nr. 81 din 2007-07-19» cultura revista revistelor »
Autor: C. Stanescu
In „Adevarul literar si artistic“ Teodor Vargolici semnaleaza volumul al doilea din „L-am cunoscut pe Tudor Arghezi“ cu noi marturii asupra marelui poet stranse cu aceeasi neslabita nobila pasiune de poetul Nicolae Dragos. Cartea este editata de Fundatia Nationala „Niste Tarani“. Fireste, numarul celor ce l-au cunoscut sporeste direct proportional cu geniul celui cunoscut. In realitate, cei mai multi abia l-au vazut, l-au pipait si, vorba poetului, au urlat: „Este!“. Emblematic pentru legea inflatiei de cunoscatori este cazul lui Nichita Stanescu, poetul cu, poate, cei mai multi amici: putini au fost, multi am ramas… Nu e, insa, cazul marturiilor din culegerea datorata lui Nicolae Dragos, atent cunoscator al poetului, dar si al cunoscatorilor acestuia. Nota cu totul aparte a volumului vine din prezenta catorva apropiati din alte sfere de activitate decat cea literara: „Alaturi de acestia (literati – n.n.), observa pertinent Teodor Vargolici, sunt prezenti si cativa apropiati ai poetului, din cu totul alte perspective, ca Gheorghe Tanase, legator de carti la tipografia Cartea Medicala, unde se tiparea revista sa «Bilete de papagal». Sau Constantin Benea, care l-a slujit, de la tinerete pana la batranete, mai ales la construirea casei de la Martisor“. Jurnalul celui de-al doilea, in special, este un document de prima mana extrem de revelator. De ce revelator ? Pentru ca – desi, pe cale orala, lucrul era banuit – ataca binisor mitul „marelui gospodar“ in care poetului Tudor Arghezi i-a placut sa se infasoare cu largul si binevoitorul concurs al familiei. Cine va citi insa marturia lui Mos Costache, Constantin Benea, „Cum s-a nascut Martisorul…“, va intelege mai exact chiar „cum s-au nascut“ cu adevarat, dintr-un maidan de gunoaie, resedinta si gradina din fata inchisorii Vacaresti, vizitata si ea cu un timp inainte de marele poet. Mana „marelui gospodar“ Tudor Arghezi s-a numit, in realitate, Benea Constantin, omul de casa, „umbra Maestrului“, cum bine il numeste Nicolae Dragos, omul bun la toate si „ctitorul“ mut al conacului de la Martisor. El a destelenit locul, a bulgarit casa, a sapat putul de apa: „Intr-o saptamana – noteaza in jurnal – putul a fost gata. A invartit si dl Arghezi la sfredel asa, de curiozitate.“ Dl Arghezi a pus mana si a invartit mereu la sfredel asa, „de curiozitate“. Iar mana „marelui gospodar“, bijutier si mester in toate a ramas cu ajutorul nepretuit al lui mos Costache doar pe hartie: „cuvinte potrivite“ scrise cu geniul celui mai mare poet roman dupa Eminescu. Restul e poveste, legenda, mit : ridicate, s-ar zice, pe spinarea indoita de munca a lui mos Costache. El e o parte, mare si nepretuita, dar rasplatita parte din „Testament“-ul lui Tudor Arghezi. Jurnalul marelui „mut“ e un document absolut remarcabil ce ar trebui cunoscut in intregime.